Profitul brut a urcat cu 107%, la 14,85 milioane de lei, în timp ce veniturile din exploatare au scăzut cu 2%, până la 47,46 milioane de lei, potrivit rezultatelor financiare compilate și neauditate publicate de companie.
Cheltuielile de exploatare s-au redus cu 20%, la 32,8 milioane de lei, iar rezultatul operațional a crescut cu 95%, până la 14,58 milioane de lei. Marja brută s-a dublat, de la 15% în primul semestru din 2025 la 31% în perioada analizată.
Marja brută s-a dublat după renunțarea la activitățile BPO și ITO
Profitul brut obținut în primele șase luni reprezintă 79% din valoarea de 18,69 milioane de lei bugetată de companie pentru întregul an 2026. Connections atribuie evoluția orientării către servicii, soluții și produse cu valoare adăugată ridicată, bazate pe automatizare, transformare digitală și tehnologii emergente.
„Business-ul de bază a acoperit integral acest gol, în doar douăsprezece luni. Dar cifra care contează cu adevărat pentru noi e marja brută care a ajuns la 31%. Este de peste două ori mai mare decât anul trecut. Asta ne spune ceva despre formula nouă de business pe care am construit-o. Profitabilitatea nu mai este diluată de activități cu marje mici. Ci e generată de un portofoliu concentrat pe servicii cu impact economic ridicat. E direcția în care mergem mai departe”, a spus Bogdan Florea, Co-CEO & Founder.
Proiectele pentru sectorul public generează 68% din veniturile grupului
Din punct de vedere al structurii veniturilor din primele șase luni ale lui 2026, perioada arată schimbarea clară de profil, cu Software Public ca principală sursă de venituri a Grupului, cu o pondere de 68%. În S1 din 2025 a fost de 42% în S1 2025 și 58% pe întregul an în 2025. Aceste cifre reflectă poziționarea tot mai puternică a Connections în sectorul GovTech.
„Rezultatele primului semestru arată că ne-am consolidat poziția în zona de govtech. Vom continua să creștem organic în această direcție pe masură ce vom livra cu succes proiectele aflate deja în execuție și vom aprofunda parteneriatele existente. Prevent, platforma dezvoltată pentru Agenția Națională de Integritate și livrată anul acesta, e un exemplu de proiect care ne demonstrează expertiza – un sistem de analiză avansată de date, capabil să proceseze milioane de licitații publice și să identifice automat conflicte de interese, la o scală pe care o echipă umană n-ar putea-o acoperi manual”, a transmis Radu Marcu, co-CEO Connections.
Contracte de aproape 189 de milioane de lei cu instituții publice
În primul semestru din 2026, Connections și-a extins activitatea în zona proiectelor GovTech. Totodată și a semnat contracte cu instituții publice în valoare cumulată de aproape 189 de milioane de lei, fără TVA.
Compania a încheiat cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) un contract de 45,9 milioane de lei, fără TVA, pentru furnizarea și implementarea unei platforme de inteligență artificială și calcul de înaltă performanță. Connections a semnat și două contracte subsecvente. Valoarea cumulată este de aproximativ 143 de milioane de lei, fără TVA, pentru migrarea unor aplicații de securitate cibernetică. Proiectele vor fi implementate într-o perioadă de 28 de luni.
Tot în prima jumătate a anului, platforma Prevent 2.0, dezvoltată pentru Agenția Națională de Integritate, a devenit complet operațională. Prin intermediul acesteia au fost analizate mii de proceduri de achiziție publică în numai câteva luni.
Connections a distribuit, de asemenea, dividendele aferente anilor 2023 și 2024, în valoare brută de 0,2293 lei pe acțiune. Plata dividendelor a început la 4 iunie 2026.
Connections urmărește extinderea în sectorul privat
Pentru perioada următoare, Connections urmărește dezvoltarea proiectelor de modernizare tehnologică a sectorului public și extinderea activității în mediul privat. Domenile îalese sunt cele cu cerere în creștere și randamente ridicate.
Inteligența artificială, securitatea cibernetică și activitățile recurente vor rămâne direcțiile prioritare ale companiei, cu scopul diversificării veniturilor și al creșterii predictibilității afacerii.
În paralel, Connections derulează un program intern de pregătire în domeniul inteligenței artificiale. Prin acesta, compania formează specialiști atât pentru dezvoltarea unor produse proprii, cât și pentru implementarea proiectelor complexe. Acestea se află deja în desfășurare.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/bogdan-florea-radu-marcuceo-connections-scaled.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/inovatie.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/116603.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/tehnologie.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/bani-bixabay.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/lei-moldovenesti.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/inchis.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/interceptor-drone--sursa-foto-wikipedia.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/remus-vulpescu-ceo-ul-bvb--sursa-foto-facebook.jpg)