Premier Energy începe aprovizionarea cu GNL prin terminalul din Alexandroupolis. Compania cumpără 100 de milioane de metri cubi

Premier Energy începe aprovizionarea cu GNL prin terminalul din Alexandroupolis. Compania cumpără 100 de milioane de metri cubi
Premier Energy începe aprovizionarea cu GNL prin terminalul din Alexandroupolis. Sursa foto: BVB
Premier Energy va începe aprovizionarea cu gaze naturale lichefiate (GNL) prin terminalul din Alexandroupolis, Grecia. Compania s-a angajat să cumpere un transport de aproximativ un milion de MWh, echivalentul a circa 100 de milioane de metri cubi de gaze naturale, potrivit unui raport transmis BVB.

Gazele vor fi furnizate în perioada 1 octombrie 2026-30 septembrie 2027, prin capacitatea rezervată de companie la terminalul elen. Premier Energy va putea prelua zilnic gaze pe întreaga durată a intervalului. Acest lucru îi va permite să-și diversifice sursele și să-și flexibilizeze aprovizionarea în Europa Centrală și de Sud-Est.

Finanțare de până la 45 de milioane de euro

Pentru realizarea achiziției, Premier Energy a încheiat cu Natixis un acord privind o facilitate de finanțare pentru tranzacții comerciale și cu mărfuri.

Acordul include o scrisoare de garanție de până la 53 de milioane de euro. Aceasta este destinată garantării obligațiilor Premier Energy față de terminalul GNL. Compania va beneficia și de o finanțare de până la 45 de milioane de euro pentru achiziționarea transportului. Acesta este programat să fie livrat în aprilie 2027.

Gazele pot ajunge din Grecia în România

Terminalul GNL din Alexandroupolis este amplasat în nordul Greciei și oferă acces la mai multe interconexiuni transfrontaliere. Infrastructura permite transportarea gazelor naturale către Bulgaria, România, Republica Moldova și Ungaria.

Premier Energy și-a rezervat capacitatea în cadrul terminalului în 2020, înaintea crizei energetice europene. Decizia a făcut parte din strategia companiei de diversificare a surselor de gaze și de consolidare a flexibilității aprovizionării în regiune.

Potrivit conducerii, începerea aprovizionării cu GNL va consolida poziția Premier Energy pe piața gazelor naturale și îi va spori capacitatea de a răspunde nevoilor clienților din țările în care activează, potrivit BVB.

0 comentarii