Volkswagen ar putea elimina încă 50.000 de locuri de muncă. Planurile de restructurare au declanșat proteste

Volkswagen ar putea elimina încă 50.000 de locuri de muncă. Planurile de restructurare au declanșat proteste Volkswagen ar putea elimina încă 50.000 de locuri de muncă. Sursa foto: Wikimedia
Volkswagen ar putea fi nevoit să reducă încă aproximativ 50.000 de locuri de muncă pentru a-și alinia competitivitatea la nivelul rivalilor săi, a declarat directorul general al companiei angajaților, într-un memo intern, Oliver Blume.

Acesta a confirmat astfel pentru prima dată că producătorul auto are în vedere reducerea a până la 100.000 de posturi.

Oliver Blume se luptă să eficientizeze cel mai mare producător auto din Europa, ale cărui profituri au scăzut puternic. Costurile de miliarde de euro generate de tarife, concurența acerbă din China și presiunea de a face rețeaua de producție din Germania mai eficientă au afectat semnificativ rezultatele companiei.

Un dezavantaj de cost de 20% față de rivali

După ce a decis deja reducerea a 50.000 de locuri de muncă la nivelul grupului. Inclusiv la filialele Porsche și Audi, Volkswagen trebuie să continue programul de reducere a costurilor. Potrivit lui Blume, compania estimează că are un dezavantaj de cost de 20% față de rivalii comparabili.

Acest lucru înseamnă o „reducere teoretică” de încă 50.000 de locuri de muncă la nivel mondial, se arată în memo.

Compania refuzase anterior să comenteze informațiile potrivit cărora ar lua în calcul pierderea a până la 100.000 de locuri de muncă.

Memo-ul vine în urma unor apeluri furioase din partea angajaților, care au cerut conducerii să explice planurile de restructurare. Planul a fost prezentat de Blume consiliului de supraveghere al companiei joi.

Surse apropiate dosarului au declarat că reprezentanții angajaților din cadrul comitetului au blocat propunerile. Acestea ar fi inclus reduceri de locuri de muncă și posibila închidere a patru fabrici.

„Până în prezent, tot nu putem confirma utilizări competitive pentru fabricile din Emden, Hanovra, Zwickau și Neckarsulm în anii 2030”, a spus Blume în memo.

Acesta a precizat că preferă „soluții inteligente” în locul închiderilor, indicând anterior industria de apărare sau producția de modele Volkswagen chinezești în Europa drept opțiuni pentru fabricile subutilizate, potrivit Reuters.

Sindicatul cere protejarea producției din Germania

Înaintea ședinței consiliului de supraveghere, cel mai important sindicat industrial din Germania, IG Metall, mobilizează angajați la aproximativ 20 de unități ale Grupului Volkswagen din întreaga țară pentru a protesta față de planuri și pentru a cere conducerii să protejeze producția din Germania.

„Acesta este un mesaj clar pentru board: nu în mandatul nostru!”, a declarat într-un comunicat Christiane Benner, președinta IG Metall.

„În vremuri dificile, rămânem uniți. Cerem ca grupul și factorii de decizie politică să vină cu idei și planuri pentru a asigura capacitate completă în fabricile noastre. Dar și pentru a ne proteja de concurența neloială”, a adăugat ea.

0 comentarii