De la listare până în prezent, Ascendia (ASC) și-a multiplicat capitalizarea bursieră de peste 11 ori, depășind 146 de milioane de lei. În cei 10 ani, investitorii au realizat mai mult de 25.000 de tranzacții cu peste 6,2 milioane de acțiuni ASC. Iar dividendele brute cumulative distribuite acționarilor au depășit 9,03 milioane de lei.
Tranzacțiile cumulate de la începutul anului cu acțiuni ASC au ajuns la 8,32 milioane de lei. Este a doua cea mai ridicată lichiditate dintre companiile din industria IT incluse în indicele BET AeRO.
„AeRO este o rampă de creștere, iar Ascendia a dovedit-o vreme de un deceniu. De la listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București, în 2016, acest campion de tehnologie educațională la nivel național și-a înmulțit de peste 11 ori valoarea la bursă și a purtat excelența în e-learning până la grupul de experți al Comisiei Europene pentru a defini standardele europene privind conținutul educațional digital. Acesta este rolul pieței de capital: să ofere companiilor solide acces la finanțare și vizibilitate în fața clienților”, a declarat Remus Vulpescu, directorul general al Bursei de Valori București, cu ocazia evenimentului aniversar.
Creștere de 10 ori în 10 ani
Cosmin Mălureanu, CEO & co-fondator Ascendia, a anunțat cu această ocazie planurile companiei pentru următorii 10 ani. „Venim după un an în care cifra de afaceri a fost de circa 45 de milioane de lei. Ne dorim ca în următorii 10 ani să ajungem la 450 de milioane de lei. (…) În principiu, vizăm o creștere anuală de aproximativ 26%. Industria noastră o permite și putem să o realizăm.”
Strategia de creștere se bazează, în principal, pe exporturi mai mari ale produselor proprii. „Am demonstrat că putem scala până acum. Următorul pas este transformarea capacității noastre de livrare într-un motor repetabil regional”, a precizat CEO-ul companiei.
Ascendia urmărește în acest sens dezvoltarea abordării one-stop shop pentru zona de e-learning, pe cele trei linii de business existente:
- Livresq, un instrument pentru crearea și distribuirea de conținuturi educaționale, care susține o comunitate de peste 163.600 de creatori de conținut.
- CoffeeLMS (Learning Management System), o unealtă folosită pentru administrarea și livrarea conținutului dezvoltat.
- eJourneys, un portofoliu de cursuri e-learning ready-made, cu peste 350 de module dezvoltate pentru specificul românesc și utilizate deja de mai multe companii.
„În acest moment, prin EduLib, proiectul național dezvoltat pentru Ministerul Educației, avem peste 100.000 de profesori care folosesc sistemul Livresq și conținutul dezvoltat de noi în zona școlară. Avem peste 60.000 de profesori care au fost instruiți în proiectul Național de Pedagogie Digitală prin intermediul partenerilor care au livrat acest proiect pentru Ministerul Educației. În zona corporate, a companiilor medii și mari, sunt peste 100.000 de utilizatori care folosesc produsul nostru Coffee LMS. Iar ultimul nostru produs, Livresq Companion, un asistent educațional pentru profesori, are în scurtă vreme de la lansare peste 10.000 de utilizatori. Practic, Ascendia pornește de la un portofoliu validat, cu clienți reali și rezultate deja demonstrate”, a explicat Cosmin Mălureanu.
Finanțarea, un element-cheie
Potrivit CEO-ului companiei, produsele dezvoltate de Ascendia au tracțiune în piață și oferă o marjă de profit de aproximativ 50%. Este un aspect important pentru că finanțarea reprezintă un element-cheie pentru a accelera dezvoltarea. În acest sens, Cosmin Mălureanu a prezentat principalele surse disponibile:
- resursele proprii, respectiv cash flow-ul operațional.
- zona de granturi europene, în care Ascendia are deja experiență.
- emiterea de obligațiuni pe BVB. Compania a lansat deja o emisiune în 2022, ASC22, în valoare de 3 milioane de lei și ajunsă la maturitate, și are o a doua în derulare, ASC27, în valoare de 4,5 milioane de lei, scadentă în 2027.
„Un alt vector pe care ne bazăm, apropo de potențiale finanțări, este atragerea unui investitor strategic. Dar urmează să vedem acest lucru”, a precizat CEO-ul Ascendia.
Alex Mălureanu, CMO & co-fondator al companiei, a prezentat o altă componentă a planurilor de dezvoltare ale Ascendia – extinderea pe piețele internaționale. „Este vorba de achiziții de tip bolt-on, prin care, în principiu, asimilezi o companie care are produse complementare cu a ta. Față de cele tuck-in, pe acestea poți să construiești ieșirea pe multiple piețe externe, în țări pe care le identificăm ca relevante pentru domeniul nostru de e-learning, EdTech.”
Potrivit acestuia, compania se va concentra pe accelerarea penetrării pieței internaționale, cu un focus deosebit pe extinderea în spațiul european.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/ascendia-sursa-foto-bvb.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/05/bani-4.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/monede-crestere-1.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/pnrr.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/sturtup-e1781081454558.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/pnrr.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/bani-deeadline-sursa-foto-pixabay.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/rivian-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/ing.jpg)