Bursa de Valori București închide ziua de miercuri pe roșu. Indicele BET a scăzut cu 0,49%

Bursa de Valori București închide ziua de miercuri pe roșu. Indicele BET a scăzut cu 0,49% Bursa de Valori București închide ziua de miercuri pe roșu. sursa foto: (pixabay)
Bursa de Valori București (BVB) a închis ședința de miercuri, 8 iulie, în scădere, cu toți indicii pe minus. Indicele BET a coborât sub pragul de 34.000 de puncte.

Indicele de referință BET, care include cele mai lichide 20 de companii, a scăzut cu 0,49%, până la 33.568,24 puncte. În ultima lună, reperul pieței a urcat cu 12,92%. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, câștigul ajunge la 86,46%.

Valoarea totală a tranzacțiilor a fost de 465,267 milioane de lei. Volumul total a fost de 23,82 milioane de titluri.

Cea mai mare scădere de pe BVB a fost înregistrată de BET-FI, indicele societăților de investiții financiare și al Fondului Proprietatea. Indicele a coborât cu 1,03%. BET-BK, indicele care reflectă măsoară performanța celor mai importante și lichide acțiuni românești și străine, a coborât cu 0,87%. Și BETAeRO, indicele companiilor reprezentative de pe piața AeRO, a scăzut cu 0,66%.

Niciun indice nu a fost pe plus. Cele mai mici scăderi au fost înregistrate de BET-NG, indicele companiilor din energie și utilități, care a coborât cu 0,39%. BET-EF, indicele companiilor din energie, utilități și sectorul financiar, a avut un declin de 0,43%. BET-TR, indicele oficial de rentabilitate totală al BVB, a scăzut cu 0,48%.

La ora publicării, principalii indici internaționali erau pe minus. Euro Stoxx 50 scădea cu 1,84%, DAX pierdea 2,35%, FTSE 100 a scăzut cu 1,73%. Dow Jones cobora cu 1,51%, Nasdaq pierdea 0,98%, iar Nikkei 225 a închis în scădere cu 2,11%.

Evoluția săptămânală a indicelui BET

Evoluția acțiunilor din BET

Cea mai mare creștere din BET a fost înregistrată de Aquila Part Prod Com (AQ), care a urcat cu 1,88%, la 1,6300 lei. De asemenea, Transelectrica (TEL) a câștigat 0,99%, până la 107,8000 lei, iar Banca Transilvania (TLV) a avansat cu 0,10%, la 39,8600 lei.

Cea mai mare scădere a fost înregistrată de Cris-Tim (CFH), care a pierdut 3,95%, până la 34,6500 lei. Fondul Proprietatea (FP) a coborât cu 2,34%, la 0,6250 lei, în timp ce BRD (BRD) a scăzut cu 1,88%, până la 36,5000 lei.

În topul lichidității de pe BVB, primul loc a fost ocupat de Banca Transilvania (TLV), cu 430,510 milioane de lei, 11.308 acțiuni și 1.176 tranzacții. Pe locul doi s-a clasat OMV Petrom (SNP), cu 6,58 milioane de lei, 5.811.100 milioane de acțiuni și 859 de tranzacții, urmată de Romgaz (SNG), cu 5,26 milioane de lei, 340.419 acțiuni și 553 de tranzacții. Clasamentul a fost completat de Hidroelectrica (H2O), cu 5,14 milioane lei, 25.399 de acțiuni și 703 de tranzacții. În top urmează și Transgaz (TGN), cu 2,4 milioane lei, 25.065 acțiuni și 350 de tranzacții.

Principalele anunțuri ale zilei

Miercuri, a fost procesată în sistemul Bursei de Valori Bucureşti o tranzacţie specială DEALS cu 10,9 milioane de acţiuni ale Băncii Transilvania (TLV). Cifra reprezintă aproximativ 1% din capitalul social al celei mai mari bănci din sistemul bancar românesc. Titlurile au schimbat acţionarii la un preţ de 38 de lei per unitate, cu 4,6% sub preţul din şedinţa precedentă.

Tot astăzi, BRD a anunțat că a fost implicată în intermedierea noii emisiuni de obligaţiuni realizate de Autonom Services. Valoarea totală este de 30 de milioane euro.





0 comentarii