În cele cinci ședințe de tranzacționare derulate în intervalul 12-16 octombrie, capitalizarea Bursei de Valori București (BVB) a crescut cu +3,40%, valoarea ajungând la 697,12 miliarde de lei. Rulajul a fost de 390,27 milioane de lei, în scădere cu -10,28% față de cel înregistrat săptămâna trecută.
Cea mai consistentă zi pe BVB a fost joi, 15 octombrie, când tranzacțiile realizate pe segmentul principal cu acțiuni au cumulat 120,51 milioane lei. Ziua cea mai subțire a fost marți, 13 octombrie, când totalul înregistrat a fost de 57,66 milioane lei.
Evoluția indicilor
BET a avut o creștere de +3,91% în intervalul încheiat ieri. Indicele de referință al Bursei de Valori București a revenit joi peste pragul de 34.000 de puncte, deși în ziua de luni închisese aproape de 33.000 puncte. Însă, începând cu a doua ședință a săptămânii a intrat pe o creștere care a continuat până vineri, inclusiv. Avansul înregistrat de BET la începutul acestui an este acum de +42,02%. Raportat la 12 luni, randamentul este de +59,63%.
Cea mai mare creștere săptămânală în rândul indicilor, de +5,85%, a fost consemnată de BET-NG, care reflectă evoluția de ansamblu a companiilor energetice. Cea mai bună evoluție lunară a avut-o tot BET-NG, care a crescut lunar cu +13,05%. De asemenea, cea mai bună performanță anualizată vine tot de la BET-NG, cu +52,40%.
Cea mai slabă evoluție săptămânală a fost înregistrată de BETAeRO, care sumarizează companiile reprezentative de pe piața secundară AeRO. Indicele a scăzut săptămâna aceasta cu -0,18%. Tot BETAeRO a marcat și cea mai slabă evoluție lunară, cu o creștere de doar +0,19% (toți indicii au înregistrat creșteri la lună). Anualizat, cel mai slab este tot BETAeRO, cu un avans de doar +12,46%. Am menționat „doar” la acest procent de două cifre, pentru că este cu 14 procente în spatele penultimului loc. Dacă luăm în calcul doar piața principală, BET-FI este cel mai slab anualizat, cu +26,78%.

Performanța companiilor din BET
Săptămâna s-a încheiat cu rezultate pe minus pentru un singur component al indicelui de referință. Restul, au fost pe plus.
Cele mai mari creșteri au fost înregistrate de:
- Premier Energy (PE): +7,04% (lunar: fix același +7,04%, nu e o greșeală)
- Romgaz (SNG): +6,58% (lunar: +21,95%)
- OMV Petrom (SNP): +6,24% (lunar: -10,73%)
Cele mai slabe evoluții au fost:
- Fondul Proprietatea (FP): -3,44% (lunar: +4,99%)
- Transelectrica (TEL): +0,20% (lunar: +6,97%)
- Transport Trade Services (TTS): +0,27% (lunar: +9,85%)
Topul tranzacționării pe segmentul principal:
- Banca Transilvania (TLV): 105,61 milioane lei
- OMV-Petrom (SNP): 40,62 milioane lei
- Romgaz (SNG): 38,85 milioane lei
- Hidroelectrica (H2O): 31,62 milioane lei
- Electrica (EL): 23,64 milioane lei
Tranzacții Deals
În această săptămână pe piața DEALS au avut loc următoarele tranzacții:
Conpet (COTE): total 55.000 acțiuni, la un total de 4,11 milioane lei
- Luni, 12 octombrie: 30.000 acțiuni la 74,00 lei/acțiune, cu -1,60% față de prețul de referință de 75,20 lei (valoare: 2,22 milioane lei)
- Joi, 15 octombrie: 25.000 acțiuni la 75,60 lei/acțiune, cu +1,07% față de prețul de referință de 74,80 lei (valoare: 1,89 milioane lei)
Arobs Transilvania Software (AROBS)
- Joi, 15 octombrie: 2,6 milioane acțiuni la 0,7200 lei/acțiune, cu -1,37% sub prețul de referință de 0,7300 lei (valoare: 1,87 milioane lei)
Oferte publice
În această săptămână s-a încheiat oferta publică de preluare a Prebet Aiud de către Ges-Green Energy Specialists, pentru un pachet de peste 6,75% din acțiuni, la 2,2100 lei/acțiune. În data finală de 14 octombrie, în oferta publică au intrat 9.452.489 de acțiuni, adică 6,7517% din totalul acțiunilor societății.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/03/whatsapp-image-2026-03-23-at-2-36-59-pm.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/fabrica-1-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/bani-lei-dreamstime-calinescu-silviu-1.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/business-pro-visual.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/worried-businessman.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/bani.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/startup.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/vacanta.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/eutelast.jpg)