Conform cursului anunțat de Banca Națională a României, joi la prânz, euro era cotat la 5,2661 lei. Scăderea față de maximul istoric înregistrat miercuri a fost de 0,0027 lei. Cu o zi înainte, moneda europeană înregistrase o majorare de 5,08 bani, stabilind un alt record, de 5,2688 lei/euro.
Este prima scădere înregistrată de euro în evoluția sa ascendentă accelerată de joi, 30 aprilie, când valoarea avansase la 5,1417 lei. Luni, 4 mai, creșterea a continuat, cotația BNR fiind de 5,1998 lei/euro, conform datelor mediafax.
Potrivit Bloomberg, moneda românească s-a depreciat cu aproximativ 2,7% în mai puțin de două săptămâni.
BNR se aștepta la creșteri
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale, declarase săptămâna trecută că este posibil ca deprecierea leului să continue. Declarația venise după mai multe zile în care cotația monedei europene a crescut constant.
„Ne putem aștepta la creșteri suplimentare. Este o situație tensionată, în care ne putem aștepta și la creșteri semnificative în perioada imediat următoare. Până nu se lămuresc lucrurile din punct de vedere politic și financiar, ne putem aștepta la asemenea evoluții”, a afirmat Dan Suciu.
Analiștii financiari avertizează
Potrivit analiștilor Erste, în noul context economic, Banca Națională ar putea menține ratele de dobândă până în primăvara anului 2027. „Deși creșterile ratelor dobânzilor sunt foarte puțin probabile, BNR ar putea înăspri gestionarea lichidității pentru a contracara presiunile de depreciere a cursului valutar”, avertizează analiștii citați.
Potrivit acestora, reducerea deficitului bugetar la 1% din PIB în trimestrul I 2026 reprezintă un posibil avantaj. Avansul înregistrat ar putea oferi o „marjă de manevră fiscală” pentru atingerea țintei asumate de reducere a valorii deficitului pe 2026 la 6,2% din PIB.
Consiliul BNR se va reuni pe 15 mai pentru a lua o decizie de politică monetară. Analiștii financiari estimează că decizia va fi de menținere a dobânzii actuale. Potrivit celor mai optimiste estimări, o ieftinire a creditelor ar putea surveni cel mai devreme în toamnă.
Sprijinul politic influențează ratingul
Erste subliniază însă importanța sprijinului politic pentru atingerea acestor obiective din perspectiva ratingului de țară. „Sprijinul politic necesar pentru a îndeplini în mod constant obiectivele pe termen mediu de consolidare fiscală a fost menționat ca o preocupare de către agențiile de rating”, au precizat analiștii. În prezent, România are cel mai scăzut rating recomandat investițiilor, cu perspectivă negativă de la cele trei mari agenții.
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, a avertizat că evitarea retrogradării riscului suveran la nivelul „junk” este una dintre principalele priorități în contextul actual. Riscurile sunt majore, a avertizat Dăianu, nominalizând creșterea costurilor de finanțare și refinanțare a datoriei publice.
