Grampet Group ar putea renunța la 90% din creanța STB. Compania cere deblocarea contractului de tramvaie

Grampet Group ar putea renunța la 90% din creanța STB. Compania cere deblocarea contractului de tramvaie Grampet Group ar putea renunța la 90% din creanța STB. Compania cere deblocarea contractului de tramvaie. Sursa foto: (Facebook STB)
Grampet Group este dispusă să renunțe la 90% din creanța pe care o are asupra Societății de Transport București (STB), în cazul în care va fi identificată o soluție care să permită începerea contractului atribuit în urma licitației din 2019 și plata sustenabilă a obligațiilor financiare ale operatorului de transport.

Compania a transmis că propunerea face parte dintr-o soluție menită să deblocheze situația contractuală și să permită continuarea colaborării cu STB.

„În ultimii şase ani, demersurile Grampet Group şi ale Electroputere VFU Paşcani au avut un singur obiectiv. Semnarea contractului atribuit în urma licitaţiei din 2019 şi construirea tramvaielor în România”, potrivit comunicatului.

Compania cere actualizarea contractului pentru cele 40 de tramvaie

Grampet Group propune semnarea contractului pentru achiziția celor 40 de tramvaie. Cu actualizarea valorii acestuia în funcție de rata inflației, astfel încât prețul să reflecte creșterea costurilor apărute de la lansarea licitației. Compania mai solicită și extinderea achiziției până la numărul maxim de tramvaie permis prin procedura de atribuire.

Propunerea este, însă, condiționată de implicarea instituțiilor statului într-un demers similar. Grampet Group susține că evitarea unei eventuale insolvențe a STB nu poate fi realizată doar prin eforturile unui creditor privat. De asemenea, compania spune că este necesară participarea tuturor creditorilor importanți pentru găsirea unei soluții în limitele legislației. Este nevoie de implicarea inclusiv ANAF, Ministerul Finanțelor și celelalte instituții relevante.

„Interesul nostru nu a fost niciodată executarea silită sau blocarea activităţii STB. De şase ani încercăm să punem în aplicare rezultatul unei licitaţii câştigate în mod legal şi confirmate prin hotărâri judecătoreşti definitive. Înţelegem dificultatea situaţiei financiare în care se află STB şi impactul pe care o eventuală insolvenţă l-ar avea asupra transportului public din Bucureşti. Tocmai de aceea, suntem pregătiţi să renunţăm la 90% din creanţa acumulată. Asta pentru a face posibilă realizarea acestui proiect în România şi producerea tramvaielor la Electroputere VFU Paşcani. Considerăm însă că salvarea STB trebuie să fie un efort comun. În care şi instituţiile statului să îşi asume partea de responsabilitate”, a declarat Gruia Stoica, preşedintele şi fondatorul Grampet Group.

Autoritățile trebuie să analizeze soluția propusă

Grampet Group face apel la STB, Primăria Municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi autorităţile competente să analizeze cu celeritate această opţiune şi să identifice, în limitele cadrului legal aplicabil, soluţiile necesare pentru evitarea intrării STB în insolvenţă. Dar şi pentru asigurarea continuităţii serviciului public de transport.

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat luni că va convoca, marţi, o şedinţă de îndată a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Scopul este acela de a acorda un mandat expres Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) a STB. Dar şi pentru a formula o recomandare către Consiliul de Administraţie privind declanşarea procedurii de insolvenţă, potrivit Economedia.ro.

„Nu îmi doresc insolvenţa STB. Mulţi politicieni evită chiar şi să rostească acest cuvânt. Însă am ajuns la concluzia că este singura măsură responsabilă prin care putem salva compania de la faliment, proteja salariile angajaţilor. Dar şi prin care putem opri acumularea unor penalităţi tot mai mari. Este soluția şi pentru ieşirea din contracte incorecte şi lipsite de logică economică”, a scris Ciprian Ciucu, luni, pe Facebook.

0 comentarii