La Metrorex urmează o serie de verificări interne. Sunt vizate contractele de servicii și activele companiei

La Metrorex urmează o serie de verificări interne. Sunt vizate contractele de servicii și activele companiei Prețul călătoriei cu metroul bucureștean rămâne, deocamdată, 5 lei. Sursa foto: Metrorex
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat convocarea Adunării Generale a Acționarilor de la Metrorex pentru discutarea unor aspecte administrative și financiare. Ședința va include mai multe teme legate de activitatea companiei și modul de administrare al acesteia.

Pe agenda întâlnirii apar și subiecte legate de folosirea unor active ale companiei, reducerea pierderilor și verificarea indicatorilor de performanță ai conducerii. În paralel, Ministerul Transporturilor a transmis că vor continua controalele interne la Metrorex. Anunțul vine în contextul unor măsuri discutate în ultimele săptămâni privind activitatea companiei și modul de administrare al unor contracte și proiecte aflate în desfășurare.

Mai multe servicii și investiții ale Metrorex vor fi reevaluate 

Radu Miruță a declarat că a semnat documentele necesare pentru trimiterea Corpului de Control la Metrorex. În același timp, a convocat Adunarea Generală a Acționarilor pentru discutarea mai multor probleme considerate urgente. Printre principalele teme se află verificarea contractelor de pază, curățenie și alte servicii externe. Ministerul consideră că multe dintre costuri trebuiesc reevaluate. Oficialii vor analiza și penalitățile neîncasate din contracte întârziate. Ministrul susține că unele șantiere importante au acumulat întârzieri serioase. În plus, compania nu ar fi recuperat milioane de euro din penalizări contractuale. Situația ar fi afectat direct bugetul Metrorex și investițiile planificate.

Pe agenda ședinței apare și terminalul multimodal Străulești. Ministerul vrea eliminarea pierderilor generate de funcționarea spațiului. Alte discuții vor viza folosirea mai eficientă a clădirilor și activelor companiei pentru obținerea unor venituri suplimentare. Verificările se extind și asupra spațiilor utilizate în depoul Ciurel. Oficialii vor analiza dacă toate activitățile desfășurate acolo respectă cadrul legal. Totodată, ministerul cere reguli mai transparente pentru contractele de publicitate gestionate de Metrorex.

Ministerul analizează activitatea conducerii

Radu Miruță afirmă că problemele companiei nu mai pot fi ascunse. Ministrul consideră că dificultățile acumulate afectează atât angajații, cât și călătorii. Oficialul a vorbit și despre verificarea indicatorilor de performanță ai conducerii Metrorex. Ministerul analizează inclusiv posibile conflicte de interese în negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă. Potrivit ministrului interimar, mulți angajați mențin sistemul funcțional în condiții dificile. El precizează însă că profesioniștii din companie nu trebuie să suporte efectele unor abuzuri tolerate ani întregi.

La finalul lunii aprilie, Radu Miruță anunța deja măsuri dure împotriva conducerii Metrorex. Atunci, ministrul a cerut convocarea Consiliului de Administrație pentru întreruperea mandatului directorului general Mariana Miclăuș. Decizia era motivată prin nerespectarea indicatorilor financiari negociați cu ministerul. În aceeași perioadă, ministrul declara că a identificat aproximativ 60 de milioane de euro nerecuperate din penalități aferente unui singur contract întârziat. Suma a devenit unul dintre argumentele principale pentru declanșarea verificărilor.

Scumpirea biletelor la metrou a fost amânată 

Ministerul Transporturilor a anunțat și suspendarea majorării tarifelor la metrou. Prețul unei călătorii urma să crească de la 5 lei la 7 lei începând cu 1 mai. Radu Miruță a precizat că a semnat un ordin pentru oprirea temporară a scumpirii. Măsura fusese aprobată anterior de fostul ministru al Transporturilor, Ciprian Șerban, conform Profit.

Potrivit ministrului interimar, majorarea tarifelor va fi amânată pentru două luni. Până atunci, ordinul care prevedea creșterea prețului ar putea fi anulat definitiv. Ministrul susține că Metrorex trebuie să funcționeze în interesul călătorilor și al orașului. El afirmă că reforma companiei trebuie să înceapă prin reducerea pierderilor și printr-un control mai strict asupra contractelor și cheltuielilor.

0 comentarii