Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat atingerea unui grad de absorbție de 98% a fondurilor PNRR alocate investițiilor pe care le coordonează. Obiectivul unei absorbții de 100% poate fi atins până la finalizarea programului – a anunțat ministrul Cseke Attila.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a subliniat că una dintre țintele importante asumate a fost deja îndeplinită. Este vorba de 110 creșe noi care au fost construite prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”. Noile creșe asigură peste 6.600 de locuri pentru copii. „Scăderea natalității este una din problemele majore ale României. Iar lipsa locurilor în creșe de stat pentru cei mici este soluționată prin programul de construire a creșelor. Din acest motiv, programul va continua și după PNRR, cu finanțare de la bugetul de stat”, a declarat Cseke Attila.
110 creșe construite
Cea mai nouă creșă a fost inaugurată săptămâna aceasta, la Câmpulung Muscel. Este cea de-a treia creșă din județul Argeș, realizată prin programul guvernamental.
„Am demonstrat, prin cele 110 creșe construite, că obiectivele asumate pot fi atinse. Au rămas trei zile până la termenul de 30 august 2026 pentru finalizarea proiectelor și acum avem nevoie de mobilizarea tuturor autorităților locale, a beneficiarilor proiectelor. Documentația trebuie încărcată în platforma pusă la dispoziție de minister. Pentru că fiecare proiect finalizat înseamnă bani europeni folosiți pentru dezvoltarea comunităților din România!”, a mai declarat Attila, potrivit comunicatului ministerului.
Plăți de aproape 400 de milioane de lei într-o singură săptămână
MDLPA a mai recepționat săptămâna aceasta 20 de locuinţe pentru tineri în comuna Sântandrei, din județul Bihor.
Totodată, ministerul a achitat peste 240,62 de milioane de lei pentru lucrări finanțate prin programele derulate. Este vorba de:
- 11 obiective de investiții care vizează modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea, extinderea sau înființarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică.
- 35 de investiții care au ca obiectiv consolidarea unor clădiri publice și multirezidențiale.
- 80 de lucrări efectuate la obiectivele de investiții finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
La acestea se adaugă alte 82 de milioane plătite pentru consolidarea și modernizarea unor unități de învățământ, construirea de locuințe sociale și creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe. Pe listă mai figurează încă 69,4 milioane de lei pentru lucrări finanțate prin Programul „Anghel Saligny”.
Termenul-limită pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor din PNRR este 31 august 2026. Conform declarațiilor premierului interimar Ilie Bolojan, în prezent sunt în derulare peste 15.000 de proiecte finanțate prin PNRR. Iar mai mult de un sfert dintre ele nu sunt încă recepționate.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/ministrul-cseke-attila--sursa-foto-facebook.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/inovatie.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/116603.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/tehnologie.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/bani-bixabay.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/lei-moldovenesti.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/inchis.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/interceptor-drone--sursa-foto-wikipedia.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/geralt-diagram-39761521280.jpg)