Persoanele fizice cu drepturi de autor scapă de obligația de a emite facturi. Legea a fost promulgată de președinte

Persoanele fizice cu drepturi de autor scapă de obligația de a emite facturi. Legea a fost promulgată de președinte Persoanele fizice cu drepturi de autor scapă de obligația de a emite facturi. Legea a fost promulgată de Președinte. Sursă foto: (Dreamstime)
Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri legea care scutește persoanele fizice cu venituri din drepturi de autor și agricultorii de obligația de a emite facturi, măsură care urma să intre în vigoare la 1 iunie. Parlamentul adoptase această modificare săptămâna trecută.

Șeful statului a semnat vineri, 29 mai 2026, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și măsuri specifice pentru digitalizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x 649/2024).

Menționăm că de la 1 iunie 2026, persoanele fizice care obțin venituri și se identifică fiscal prin CNP aveau obligația de a se conforma la e-Factura. 

Petiție lansată de contribuabili

Măsura a nemulțumit o parte dintre contribuabili. Motiv pentru care au lansat și o petiție pe platforma Declic. Prin această petiție ei au cerut Ministerului Finanțelor și ANAF anularea obligației de înrolare în sistemul RO e-Factura. Campania a fost inițiată de un membru al comunității Declic și denumită „Nu transformați creatorii în contabili. Eliminați RO e-Factura pentru drepturi de autor”. Petiția a strâns mii de semnături în doar o zi.

Concret, semnatarii au solicitat Ministerului Finanțelor și ANAF: 

  • excluderea explicită a persoanelor fizice titulare de drepturi de autor din obligația de înrolare în RO e-Factura;  
  • clarificarea imediată și publică a cadrului fiscal aplicabil; 
  • consultarea organizațiilor profesionale din sectorul cultural și creativ înainte de impunerea unor obligații administrative disproporționate.

Pe 18 mai, Ministerul Finanțelor a anunțat adoptarea unui amendament care scutește de la obligația utilizării e-Factura persoanele fizice cu venituri din drepturi de autor. De asemenea, scapă și persoanele din agricultură, precum și institutele și centrele culturale străine care activează în România în baza unor acorduri interguvernamentale.

Prin urmare, persoanele fizice identificate fiscal prin CNP nu vor mai fi obligate să utilizeze sistemul RO e-Factura. Această variantă rămâne opțională pentru ele. Totodată, cei care nu mai au această obligație sau nu doresc să continue să folosească sistemul vor putea solicita radierea din registrele RO e-Factura.

Alexandru Nazare explică de ce a renunțat la e-Factura pentru persoanele fizice

Ministrul Finanțelor a explicat de ce a luat decizia de a renunța la e-Factura pentru persoanele fizice.

„Anulăm obligativitatea utilizării E-factura acolo unde intervenea birocrație inutilă. Sunt unul dintre principalii promotori ai digitalizării ANAF. Este obligatorie şi ne-negociabilă pentru combaterea evaziunii fiscale şi pentru construirea unei administrații fiscale moderne, transparente și eficiente. În același timp, introducerea de noi reguli trebuie făcută gradual, predictibil și fără a crea poveri administrative inutile celor care își declară corect veniturile. Iar atunci când statul introduce măsuri care generează efecte disproporționate sau dificultăți nejustificate în practică, tot statul are responsabilitatea de a asculta feedbackul din societate și de a corecta rapid și echilibrat acele prevederi care nu funcționează”, explică ministrul.

0 comentarii