Suveranitatea cloud-ului european capătă contur. CE a semnat un contract de 180 de milioane de euro cu patru furnizori

Suveranitatea cloud-ului european capătă contur. CE a semnat un contract de 180 de milioane de euro cu patru furnizori Sursa foto: wikimedia
Comisia Europeană face pași concreți în asigurarea independenței față de furnizorii de servicii cloud non-UE. Forul de la Bruxelles a semnat recent un contract cu patru furnizori europeni, pe o durată de șase ani.

Noul contract atribuit de Comisia Europeană are rolul de a permite achiziționarea și utilizarea de „servicii suverane de cloud”, de către instituţiile, oficiile şi agenţiile UE. Valoarea contractului, care se întinde pe o durată de şase ani, este de 180 de milioane euro.

Cei patru furnizori selectați de către oficialii de la Bruxelles sunt companii europene. Pe lista agreată figurează:

  • Grupul luxemburghez Post Telecom, împreună cu partenerii săi CleverCloud şi OVHcloud.
  • Grupul german StackIT.
  • Scaleway, divizia de centre de date a grupului francez Iliad.
  • Grupul belgian Proximus.

Ce prevede Cadrul european de suveranitate în domeniul cloud

Selecția a fost realizată pe baza criteriilor prevăzute de Cadrul de suveranitate în domeniul cloud computingului definit de Comisia Europeană.

Cadrul evaluează suveranitatea furnizorilor de servicii pe baza a opt condiții principale. Acestea prevăd respectarea unor cerințe stricte de natură strategică, juridică, operaţională şi de mediu. O altă serie de condiții-cheie vizează transparenţa lanţului de aprovizionare, deschiderea tehnologică, securitatea şi respectarea legislaţiei UE. Unul dintre criteriile tehnologice prevăzute este asigurarea că părţile terţe din afara UE au un control limitat asupra tehnologiilor utilizate de furnizori. Dar și asupra serviciilor pe care le furnizează aceștia, conform finacialintelligence.

Pentru a asigura cerințele de reziliență specifice domeniului seviciilor cloud, Comisia a atribuit, în paralel, alte patru contracte. Măsura de diversificare asigură și prevenirea ricului de „lock-in”. Este vorba de pericolul dependenței excesive de un singur furnizor de servicii, care ar putea duce la utilizatori captivi.

Independența tehnologică, un deziderat al Bruxellesului

Desemnarea celor patru furnizori de servicii cloud suverane la nivelul UE reprezintă un alt pas concret pe care Bruxelles-ul îl face în dobândirea independenței față de marii furnizori de tehnologie din afara UE. Este vorba, în special, de giganții din SUA, cărora li s-au alăturat în ultimii ani și companii din China.

Prin cadrul creat, Comisia Europeană urmărește obținerea unui nivel superior de autonomie tehnologică. Dar și repsectarea cerințelor europene de securitate și confidențialitate, devenite tot mai numeroase și mai stricte în ultimii ani. Un alt obiectiv important este cel al stimulării dezvoltării pieței locale și crearea unui ecosistem tehnologic competitiv, bazat pe interoperabilitate. Conform Comisiei, utilizarea pe scară largă a cloudului UE este o condiţie prealabilă pentru îmbunătăţirea suveranităţii digitale a UE.

0 comentarii