În același interval, activitatea de tranzacționare s-a intensificat semnificativ. Valoarea schimburilor cu acțiuni a ajuns la 805 milioane de lei, cu aproape 198 de milioane de lei peste rulajul de 607 milioane de lei cât a fost înregistrat în săptămâna anterioară.
Cea mai bună zi de tranzacționare a săptămânii la BVB a fost cea de miercuri, 8 iulie. Atunci, valoarea schimburilor a atins 463,6 milioane de lei. La polul opus s-a situat ședința de joi, 9 iulie, în care rulajul a fost de 68,3 milioane de lei.
Indicele BET a închis săptămâna la 34.509,34 puncte, după un avans săptămânal de 1,20%.
Evoluția companiilor din BET
În topul celor mai tranzacționate companii s-a aflat Banca Transilvania. Acțiunile au generat un rulaj de 508,864 milioane de lei și au încheiat săptămâna cu o apreciere de 6,12%. Au urmat titlurile OMV Petrom, cu tranzacții de 49,566 milioane de lei și un avans de 10%, precum și Hidroelectrica, unde schimburile au totalizat 47,180 milioane de lei. Cotația a scăzut cu 6,82%.
Cele mai mari creșteri au fost consemnate de acțiunile Șantierului Naval Orșova, care au urcat cu 22,28%, urmate de Aeta, în creștere cu 17,65% și Mecanica Ceahlău, cu un avans de 13,57%.
La polul opus, cele mai mari deprecieri au fost înregistrate de Rompetrol Well Services, care a înregistrat o scădere de 16,25%, Chimcomplex, care a coborât cu 8,60% și Bucur care s-a depreciat cu 8,06%.

Evoluția lunară a indicelui BET. La finalul săptămânii 6–10 iulie, indicele a ajuns la 34.509,34 puncte.
Principalele anunțuri ale săptămânii
Luni, compania de stat Romgaz a anunțat aprobarea achiziției combinatului chimic Azomureș de la Târgu Mureș. Tranzacția marchează integrarea verticală dintre cel mai mare extractor de gaz autohton și unicul producător funcţional de îngrășăminte agricole.
Marți, OMV Petrom (SNP) a raportat finalizarea unui proiect susținut de Uniunea Europeană pentru extinderea rețelei de încărcare a vehiculelor electrice. Compania a instalat 384 de puncte de încărcare în România, Ungaria și Slovacia.
Miercuri, a fost procesată în sistemul Bursei de Valori Bucureşti o tranzacţie specială DEALS cu 10,9 milioane de acţiuni ale Băncii Transilvania (TLV). Cifra reprezintă aproximativ 1% din capitalul social al celei mai mari bănci din sistemul bancar românesc. Titlurile au schimbat acţionarii la un preţ de 38 de lei per unitate, cu 4,6% sub preţul din şedinţa precedentă.
Joi, Digi Communications a anunțat prețul ofertei publice inițiale pentru operațiunile din Spania. Grupul face astfel un nou pas în procesul de listare a Digi Spain Telecom, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București. Operațiunea combină o majorare de capital cu vânzarea unor acțiuni deținute de Digi Romania. Mișcarea marchează una dintre cele mai importante operațiuni de piață de capital pregătite de grup în afara României.
Vineri, Nuclearelectrica (SNN) a raportat patru contracte de vânzare a energiei angro către Electrica Furnizare. Contractele acoperă perioada 1 ianuarie–31 decembrie 2027 și au o valoare cumulată de 155,14 milioane lei. Valoarea tranzacțiilor dintre cele două companii a ajuns la 783,93 milioane lei, potrivit BVB.
