Comisia Europeană își extinde planul de suveranitate digitală. Importurile de servicii și soluții din SUA au depășit 200 miliarde de euro pe an

Comisia Europeană urmează să prezinte pe 3 iunie o nouă ediție a „Tech Sovereignty Package”. Versiunea revizuită a Pachetului privind suveranitatea digitală va include Cloud and AI Development Act, o actualizare a Chips Act, precum și o definiție formală a conceptului de „digital sovereignty”. Acestea se vor adăuga „arsenalului” deja existent, care include Digital Markets Act (DMA), Digital Services Act (DSA), AI Act și Cyber Resilience Act.

Întârzierea cu care vine definiția oficială pare bizară în condițiile în care suveranitatea digitală a devenit una dintre temele centrale ale Comisiei Europene în ultimii ani. Tergiversarea are însă mai multe cauze, susțin experții în domeniu. Pe de o parte, oficialii de la Bruxelles au căutat o formulă care să acopere cât mai bine obiectivele Uniunii. Pe de alta, au încercat să împace pe cât posibil interesele statelor membre, care nu converg în toate aspectele.

Definiția este așteptată cu interes atât în Europa, cât și în țările non-UE, cu precădere în Statele Unite. Și asta pentru că, potrivit specialiștilor, formula adoptată ar trebui să stabilească liniile directoare ale achizițiilor publice de tehnologie și servicii IT în cele 27 de state membre. Dar mai ales ar trebui să indice cât de deschisă intenționează să fie Uniunea față de ofertele furnizorilor non-UE.

Comisia Europeană pregătește noi restricții

Premisele nu se arată prea favorabile pentru aceștia. În aprilie, Comisia Europeană a atribuit prin licitație patru proiecte în valoare totală de 180 de milioane de euro. Scopul acestora este crearea unui cloud european suveran care să deservească exclusiv instituțiile și agențiile UE.

Conform informațiilor bazate pe surse interne de la Bruxelles, anunțurile ce vor fi făcute pe 3 iunie urmăresc o „distanțare” față de furnizorii de tehnologie și de servicii Cloud și AI americani. Motivul invocat de Comisia Euroepană – sensibilitatea și confidențialitatea datelor organizațiilor publice din UE. Partizanii suveranității digitale susțin că, prin intermediul Cloud Act, companiile de peste Ocean pot avea acces la toate informațiile. Aprobată în 2018, legea cloudului stipulează dreptul autorităților SUA de a solicita informații despre utilizatorii serviciilor livrate de companii americane, indiferent de locul în care sunt stocate datele. Ceea ce, evident, autorităților UE nu le este deloc pe plac.

Luările de poziție au venit pe mai multe niveluri. Printre cei mai vocali s-a numărat fostul comisar european pentru piața internă, Thierry Breton. „Datele noastre reprezintă cel mai valoros activ industrial pe care îl avem. Întotdeauna am spus că vreau ca datele europenilor să fie stocate și prelucrate în Europa”, a spus Breton.

Au existat însă și declarații mult mai directe. De exemplu, europarlamentara finlandeză Aura Salla, fost director în cadrul Meta, a afirmat că „UE ar trebui să încerce să alunge companiile de tehnologie din SUA de pe Piața unică.”

Recent, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a precizat că noul pachet legislativ va reprezenta „trezirea Europei și punerea lucrurilor în ordine”. Potrivit acestuia, rolul măsurilor prevăzute de Bruxelles este de a „îmbunătăți oportunitățile pentru ofertele suverane de cloud” și de a „sprijini intrarea pe piață a unui set mai divers de furnizori de servicii AI”.

Cât de dependentă este Uniunea

Argumentele sunt puternice. Dar dependența statelor membre de tehnologia și serviciile americane este prea mare pentru a fi eliminată fără a crea disfuncționalități majore.

De exemplu, guvernul federal al Germaniei plătește anual jumătate de miliard de euro pentru licențele Microsoft utilizate. În Franța, companiile cheltuiesc peste 50 de miliarde de euro pe an pe soluții și servicii livrate de companii din SUA. Per total, importurile europene de servicii din America au depășit 200 de miliarde pe an. Și continuă să crească, potrivit The Economist.

Organizațiile publice din statele membre folosesc platforme provenind de la marii furnizori de pe Ocean. Amazon (29%), Microsoft (24%) și Google (18%) controlează mai mult de 70% din piața cloud europeană. Singurul competitor „nativ” este compania germană SAP, cotată cu 2%. Este la egalitate cu jucătorii mici, IBM și Salesforce, dar sub Oracle (3%).

Problema este că UE nu are încă o ofertă care să poată concura cu cea americană. Germania se mândrește cu un nou Data Center în valoare de un miliard de dolari. Dar numai investițiile Amazon, Google, Meta și Microsoft au fost de peste 350 de ori mai mari anul trecut. Și nu este singurul domeniu în care oferta UE este inferioară. Dintre cele aproape 100 de modele de inteligență artificială lansate anul trecut și cotate cu șanse reale de a genera un impact, doar unul singur a provenit din Uniunea Europeană.

Este un dezechilibru pe care Bruxellesul îl conștientizează acut și pe care încearcă să-l remedieze. Demers susținut, în principal, de Franța și Germania. La summitul privind suveranitatea digitală de la Berlin, din noiembrie 2025, cele două state au stabilit un plan comun pentru obținerea „independenței”. Măsurile prezentate au strâns promisiuni de investiții de peste 12 miliarde de euro din partea liderilor tehnologici europeni.

Barierele în calea suveranității digitale

Planurile Comisiei Europene trebuie să depășească însă niște provocări majore. Prima dintre acestea este dependența hardware de producătorii americani de procesoare. Chiar dacă UE va reuși să dezvolte platforme și ecosisteme cloud și AI suverane, acestea vor rula pe procesoare AMD, Intel și Nvidia. Ori, Reforming Intelligence and Securing America Act, adoptată în 2024, prevede că producătorii hardware pot fi obligați să ofere guvernului SUA acces la anumite tipuri de date.

Apoi, Bruxellesul mai are de rezolvat problemele din propria jurisdicție. Iar aici, dosarul EUCS (European Cybersecurity Certification Scheme for Cloud Services) reprezintă o barieră importantă. Proiectul, coordonat de ENISA (Agenția UE pentru Securitate Cibernetică), este blocat de mai mulți ani. Nu din cauza cerințelor de securitate, ci a problemei controlului geopolitic asupra infrastructurii comune de date.

Opoziția, condusă de Olanda și Suedia, susține menținerea unei piețe libere, bine reglementate. Argumentele pro-deschidere se bazează pe faptul că excluderea giganților americani distruge concurența și blochează inovația. Dar mai ales crește exponențial costurile pentru companiile europene care depind de serviciile cloud din SUA. Planurile UE de a replica Silicon Valley și de a avea o producție de procesoare puternică vor dura ani buni. Și costă deja miliarde de euro.

Susținătorii pieței libere consideră că soluția ar putea fi adoptarea unor reguli mai clare. Precum cele pentru evitarea dependenței de un singur furnizor (vendor lock-in). Dar și o abordare graduală, bazată pe niveluri de risc. Cum ar fi, de exemplu, păstrarea datelor critice în interiorul UE și utilizarea serviciilor livrate de furnizorii globali de servicii cloud și AI pentru restul.

Altfel, este foarte posibil ca, pe lângă pagube, fenomenul de „sovereignty washing” să capete amploare. O manifestare vizibilă a acestuia este parteneriatul dintre compania franceză Thales și Google Cloud, unul dintre cele patru proiecte aprobate în aprilie de Comisie.

Importanța lecțiilor anterioare

Noul pachet privind suveranitatea digitală va fi important nu doar prin prisma impactului economic pe care îl va genera. Ci și prin faptul că va arăta dacă Bruxellesul a învățat că reglementarea excesivă poate crea efecte contrare celor scontate. Mai ales atunci când încă nu există o fundație solidă pentru o ofertă concurentă.

Este un punct de vedere susținut de tot mai mulți analiști de piață, care consideră că demersurile legislative ale Comisiei Europene în domeniul AI au frânat dezvoltarea acestui sector. Efect vizibil în dependența tot mai mare a statelor UE de furnizorii americani. Dar și în creșterea decalajului față de alte forțe mondiale din sectorul inteligenței artificale, precum China. Este o lecție importantă, cu costuri pe termen lung, pe care oficialii europeni încă nu o recunosc pe deplin.