Creditarea privată încetinește. Băncile preferă statul, antreprenorii supraviețuiesc cu creditul furnizor

Viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Cosmin Marinescu, declara la începutul lunii aprilie că țara noastră are cel mai scăzut nivel de intermediere bancară dintre statele membre ale Uniunii Europene. Potrivit oficialului BNR, ponderea activelor bancare în Produsul Intern Brut (PIB) era de aproximativ 50%. Companiile locale preferă să folosească resursele interne creditul furnizor decât să se împrumute la bancă.

Conform datelor Băncii Naționale, în decembrie anul trecut dinamica creditului acordat sectorului privat a coborât la 6,2%. De la 6,8% în noiembrie, respectiv 7,5% în septembrie.

Cum se descurcă companiile locale

Sunt rezultate care se înscriu într-o evoluție descendentă, ce a devenit tot mai vizibilă în ultimii ani. De la o dinamică anuală de 15,4% în 2022, a urmat o scădere la mai puțin de jumătate (7,3%) în anul următor. Iar în 2024, a ajuns la 6,9%

BNR avertizează de ani buni asupra nivelului de accesare foarte redus al creditelor bancare de către companiile locale. Care, în lipsă de surse externe, se descurcă pe „cont propriu”. Conform statisticilor Băncii Naționale, metodele de finanțare preferate de firmele românești sunt:

• Reinvestirea profitului: este principala metodă utilizată, fiind preferată pentru finanțarea operațiunilor curente și a investițiilor.

• Creditele de la acționari sau afiliați. Este a doua cea mai utilizată sursă, care confirmă dependența firmelor de finanțarea din partea proprietarilor.

• Majorările de capital: sunt realizate în mod frecvent pentru a susține subcapitalizarea cronică a unor companii.

• Vânzarea de active din patrimoniu: este folosită adesea pentru a genera lichidități rapide.

O altă metodă utilizată pe scară largă de numeroase firme românești este creditul comerical (sau creditul furnizor). Metoda constă în amânarea plăților către diverși parteneri pentru finanțarea activităților curente. Practică degenerează adesea însă în blocaje financiar. Un studiu Sierra Quadrant realizat la finalul anului trecut arăta că 7 din 10 companii întârziau cu plata facturilor.

Abia după ce epuizează toate aceste metode, companiile locale iau în calcul apelarea la un credit bancar. Pe care, ulterior, încearcă să îl achite cât de repede pot. Fie din cauza aversiunii față de risc, fie a costurilor ridicate de creditare. În aceste condiții, este explicabil de ce, în 2023, doar 8% din pasivul companiilor era reprezentat de creditele bancare.

Suntem campionii UE la creditul comercial

Este o situație care nu s-a schimbat fundamental în ultimii doi ani. Rapoartele BNR indică faptul că, în perioada 2024-2025, sursele interne au rămas preponderente pentru aproximativ 79-80% dintre companii.

Conform celei mai recente ediții a „Sondajului privind accesul la finanțare al companiilor nefinanciare din România” realizat de bancă la finalul anului trecut, aproape trei sferturi (74,5%) din firmele care activau în România raportau că nu au credite în lei. 85,6% – că nu au credite în euro. Iar mai mult de jumătate (58,5%) susțineau că nu au nevoie de finanțare.

Datele prezentate de viceguvernatorul Cosmin Marinescu anul acesta arată că 79% dintre companiile locale apelează la finanţarea interne. Faţă de doar 16% cât este media UE. În schimb, firmele românești folosesc intensiv creditul credit furnizor – capitol la care suntem pe primul loc în Uniune. Motiv pentru care acesta a ajuns să reprezinte 17% din pasivele firmelor.

Nu este de mirare, în aceste condiții, că datele Eurostat de anul trecut indicau faptul că firmele românești aveau cea mai mică pondere a datoriei bancare raportat la dimensiunea economiei.

În aceste condiții, verdictul specialiștilor BNR este că: „Deficiențele de capitalizare ale companiilor nefinanciare din România rămân o vulnerabilitate structurală persistentă, afectând capacitatea acestora de a se dezvolta, de a investi și de a accesa finanțare formală.”

Agricultura funcționează pe credit furnizor

„Diagnostic” care se confirmă pe scară largă în domeniul agroalimentar. Ionel Arion, președintele Federației Naționale Pro Agro, susține că antreprenorii români din acest domeniu nu pot face performanță din cauza accesului limitat la finanțare.

„În momentul acesta, foarte puține societăți comerciale pot spune că au acces la finanțare. Sau că se pot refinanța având deja un credit. Din aproximativ 700.000 de fermieri înregistrați la APIA avem mai puțin de 50.000 de coduri fiscale. Din acestea, mai puțin de 11.000 puteau fi eligibile pentru creditare, în 2024. Iar jumătate aveau deja un credit luat pe o perioadă mai lungă de timp. Credit care nu le-ar mai fi permis o marjă pentru a putea să se îndatoreze și mai mult pentru a-și dezvolta businessul”, explică președintele federației.

Potrivit acestuia, mare parte din agricultura românească se finanțează pe credit furnizor. O soluție care „este facilă, dar nu și cea mai oportună”, pentru că îi reduce fermierului mare parte din marja de profit. „Creditul furnizor se derulează pe un an în agricol, de la o campanie la alta. Practic, în campania de toamnă fermierul își achiziționează inputurile, semințele și așa mai departe, iar la recolta din anul următor le achită cu o parte din recoltă sau cu venitul obținut”, explică Arion.

Problema este dată de faptul că nu există un cadru juridico-economic benefic pentru ambele părți. „Creditul furnizor funcționează pe baza înțelegerii părților. Fermierii, neavând finanțare din altă parte pentru ca să poată negocia marjele de dobândă sau de adaos comercial, folosesc soluția ca atare. În speranța că vor avea recolte care să le permită să își acopere cheltuielile și să rămână și cu o oarecare marjă de profit. Așa s-a dezvoltat agricultura românească în ultimii 20 de ani”, punctează specialistul.

Lipsa de apetență a băncilor

Președintele Federației Pro Agro susține că situația se datorează și „apetenței” reduse a băncilor de a finanța investiții majore în agricultură, dar și în procesare.

„Chiar și cu ajutorul fondurilor europene, vedem că au existat sincope. Avem facilități pe care le-am procurat pe fonduri, le-am adus, le-am asamblat, însă nu aduc plus valoare. Pentru că businessul a fost « ideal» pe hârtie, dar, după ce l-am pus în practică, ne-am dat seama că era nevoie de o finanțare pe o perioadă mult mai lungă și că nu sunt de ajuns doar fondurile europene”, spune Ionel Arion.

În opinia sa, sunt foarte puține companii românești cu capital privat din agribusiness care s-au dezvoltat și capitalizat astfel încât să își poată duce businessul la un alt nivel. „Vedem azi puține companii independente românești care au ajuns la recorduri în materie de investiții, de capitalizare. Companii capabile să treacă mai departe, la procesare, la integrarea în lanț a produsului obținut în ferma vegetală, trecut în zootehnie și industrie și până la raft. Exemplele de acest gen sunt foarte puține raportate la ce potențial are România”, conchide președintele federației.

Creditarea statului, un business mai sigur și mai rentabil

Datele furnizate de Ionel Arion arată că, practic, doar 1,5% din cei peste 700.000 de fermieri înscriși la APIA sunt „bancabili”. Un procent extrem de redus.

Fapt care face ca agricultura să confirme pe deplin diagnosticul pus de BNR. „Vulnerabilitatea structurală persistentă” devine evidentă atunci când, confruntați cu condiții nefavorabile – precum seceta, grindina sau pesta porcină – fermierii intră cvasi-instant în colaps. Pentru că nu au resursele financiare necesare pentru ca să reziste. Situație care nu se regăsește însă doar în agricultură, ci și în alte domenii de activitate, al căror număr tot crește.

Efectele majorărilor de taxe și impozite, a ratei inflației, a prețurilor la energie și la combustibili etc. fac tot mai multe victime. Iar băncile par mai dispuse să crediteze statul, care a ajuns să reprezinte aproape 38% din totalul creditului bancar. Explicabil – creditarea statului este mai rentabilă și mai sigură decât cea a mediului privat. În aceste condiții antreprenorii se descurcă așa cum au mai făcut-o și înainte. Pe cont propriu și folosind intensiv creditul furnizor.