Declarația a fost făcută de ministrul Economiei din landul german Saxonia, Dirk Panter. Afirmațiile vin într-un moment în care Volkswagen analizează posibilitatea închiderii a patru fabrici din Germania în următorii ani. Printre unitățile vizate se numără și uzina din Zwickau, specializată în producția de automobile electrice. Acest lucru ar urma să se întâmple dacă grupul nu va reuși să reducă semnificativ costurile de producție.
Anterior, directorul general al Volkswagen, Oliver Blume, a precizat că una dintre opțiunile analizate este fabricarea în Europa a unor modele dezvoltate inițial în China. Acesta a menționat și posibilitatea unor colaborări cu producători auto chinezi.
Producătorii chinezi își extind prezența pe piața europeană
În opinia lui Dirk Panter, înființarea unei societăți mixte în Saxonia ar putea reprezenta un avantaj strategic. El a oferit un argument important în negocieri și care contribuie la evitarea taxelor vamale impuse de Uniunea Europeană.
În ultimii ani, constructorii auto chinezi, inclusiv BYD, și-au consolidat prezența pe piața europeană, în special prin gama de modele hibride plug-in. Aceste vehicule nu sunt afectate de taxele suplimentare introduse de Uniunea Europeană. Acestea vizează exclusiv automobilele electrice fabricate în China.
„Nu vom putea ţine producătorii chinezi în afara Europei. Cine doreşte acces la piaţa noastră trebuie să îşi asume şi responsabilitatea pentru investiţii, locuri de muncă şi valoare adăugată în Europa”, a declarat ministrul german, potrivit News.ro.
Contextul acestor discuții este unul dificil pentru Volkswagen. Grupul german derulează un amplu program de restructurare. Directorul general Oliver Blume a avertizat, într-un memo intern adresat angajaților, că producătorul auto ar putea fi nevoit să elimine încă aproximativ 50.000 de locuri de muncă. Decizia vine după ce reducerile de personal au fost, deja, anunțate la nivelul grupului.
Potrivit acestuia, compania se confruntă cu un dezavantaj de cost de aproximativ 20% față de principalii săi competitori, pe fondul concurenței puternice din China, al tarifelor comerciale și al scăderii profitabilității. În același timp, Volkswagen analizează viitorul mai multor fabrici din Germania, inclusiv posibilitatea închiderii unor unități dacă nu vor fi identificate soluții viabile pentru reducerea costurilor.
Un dezavantaj de cost de 20% față de rivali
După ce a decis deja reducerea a 50.000 de locuri de muncă la nivelul grupului. Inclusiv la filialele Porsche și Audi, Volkswagen trebuie să continue programul de reducere a costurilor. Potrivit lui Blume, compania estimează că are un dezavantaj de cost de 20% față de rivalii comparabili.
Acest lucru înseamnă o „reducere teoretică” de încă 50.000 de locuri de muncă la nivel mondial, se arată în memo.
Compania refuzase anterior să comenteze informațiile potrivit cărora ar lua în calcul pierderea a până la 100.000 de locuri de muncă. Memo-ul vine în urma unor apeluri furioase din partea angajaților, care au cerut conducerii să explice planurile de restructurare. Planul a fost prezentat de Blume consiliului de supraveghere al companiei.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/dermolf-vw-43328071280.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/ioana-bogdan-bun.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/ai.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/pnrr.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/pnrr.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/credit-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/nscale.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/portofel-strivit.jpg)
:quality(75)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/image-9.png)