OMV Petrom a anunțat livrarea tuturor celor șapte module pentru cel de-al doilea electrolizor de hidrogen verde, cu o capacitate de 35 MW, de la rafinăria Petrobrazi. Alături de instalația de 20 MW anunțată anterior, capacitatea totală instalată de producție a hidrogenului se ridică acum la 55 MW.
„Atingerea unei capacități de producție de 55 MW de hidrogen verde de la Petrobrazi este un pas important pentru rafinăria noastră. Hidrogenul verde va fi utilizat în procesele de rafinare. Inclusiv pentru producția de combustibil sustenabil pentru aviație (SAF – sustainable aviation fuel) și motorină din surse regenerabile (HVO – hydrotreated vegetable oil), contribuind la reducerea emisiilor acestor combustibili față de alternativele convenționale. În paralel, avansăm construcția unității SAF/HVO cu o capacitate de 250.000 de tone pe an. Aceasta va poziționa OMV Petrom drept primul producător major de combustibili sustenabili din Europa de Sud-Est”, a declarat Radu Caprău, membru al Directoratului responsabil pentru Rafinare și Marketing.
750 de milioane de euro pentru programul SAF HVO
Cel de-al doilea proiect de hidrogen verde este format din șapte module de electroliză de câte 5 MW fiecare. Modulele au fost livrate la Petrobrazi în ultimele două luni și sunt integrate în infrastructura rafinăriei. Proiectul de 35 MW beneficiază de aproximativ 29 de milioane de euro finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), potrivit comunicatului companiei.
Odată operațional, este estimat să producă anual aproximativ 4.700 de tone de hidrogen verde din energie electrică din surse regenerabile. Acestea vor deservi noua unitate SAF/HVO aflată în construcție la Petrobrazi.
Programul SAF HVO implică investiții totale de 750 de milioane de euro. 560 de milioane de euro sunt destinate construcției unității SAF-HVO și 190 de milioane de euro pentru cele două instalații de producție a hidrogenului verde. Noua unitate SAF/HVO va avea o capacitate anuală de 250.000 de tone. Lucrările de construcție au început anul trecut și punerea în producție este planificată pentru 2028.
Cum se produc SAF și HVO și impactul asupra emisiilor
SAF și HVO sunt carburanți sustenabili produși prin procesarea materiilor prime regenerabile, precum uleiuri vegetale uzate și grăsimi animale. Prin procese avansate de rafinare, utilizând hidrogen verde, aceste materii sunt transformate pentru a avea caracteristici similare cu kerosenul și motorina convenționale.
Utilizarea acestor carburanți permite o reducere semnificativă a emisiilor de CO₂ față de combustibilii fosili tradiționali. Acestea sunt mai mici cu cel puțin 65% în cazul SAF și HVO.
Flexibilitatea noii instalații permite ajustarea tipului de materii prime utilizate (ulei uzat, grăsimi animale). Dar și a mixului de produse finite: SAF și HVO, precum și bio-nafta și bio-GPL). Acest lucru permite adaptarea producției în funcție de cerințele pieței și disponibilitatea materiilor prime.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/petrobrazi.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/inovatie.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/116603.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/tehnologie.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/bani-bixabay.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/lei-moldovenesti.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/inchis.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/geralt-diagram-39761521280.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/baloti-scaled.jpg)