Următorul buget pe șapte ani al UE trebuie să finanțeze independența blocului comunitar față de puterile străine, a declarat Ursula von der Leyen. Pe de altă parte, șase țări conduse de Germania fac presiuni pentru reducerea a sute de miliarde de euro din pachetul de cheltuieli.
Apelul lui von der Leyen pentru un program de investiții mai amplu vine în contextul în care blocul comunitar încearcă să își reducă dependența de lanțurile de aprovizionare și materiile prime critice din China, de tehnologia americană și de combustibilii fosili importați.
„Următorul buget va fi brațul financiar al independenței noastre”, a declarat președinta CE. Comisia a propus un buget de aproape 2.000 de miliarde de euro. Germania și cei cinci aliați ai săi – Austria, Danemarca, Finlanda, Olanda și Suedia – cer reduceri de câteva sute de miliarde de euro. Italia și Spania conduc un grup separat care dorește un buget mai mare.
Finanțare pe măsura ambițiilor
Dimensiunea bugetului va determina câți bani poate aloca UE pentru agenda economică a lui von der Leyen. Aceasta va include și investițiile în industrii strategice, energie și inteligență artificială, sectoare despre care președinta CE afirmă că sunt esențiale pentru reducerea dependenței Europei.
„Cu peste 450 de miliarde de euro din Fondul European pentru Competitivitate și din programul Orizont Europa, vom sprijini întregul lanț – de la cercetare la inovare, de la laboratoare la afaceri și de la primele prototipuri la producția industrială”, a declarat von der Leyen, referindu-se la fondul propus de UE pentru industrii strategice și la programul său de cercetare și inovare.
„Europa nu își poate stabili noi planuri ambițioase fără a oferi mijloacele de a le finanța”, a adăugat ea.
Friedrich Merz vrea tăieri
Propunerea de cheltuieli se confruntă cu o opoziție susținută din partea cancelarului german Friedrich Merz și a aliaților săi. Aceștia susțin că majorarea este nesustenabilă într-un moment în care guvernele naționale fac reduceri bugetare.
„Propunerile actuale prevăd o creștere de până la 60%”, a declarat Merz recent, într-o declarație comună cu cele cinci țări.
„În vremuri de consolidare bugetară în toate statele membre, acest lucru este pur și simplu de nepermis”, a spus el. „Propunerile trebuie reduse cu câteva sute de miliarde. Iar tăierile vor trebui să afecteze toate domeniile.”
Aceasta este problema pe care președintele Consiliului European, António Costa, o abordează acum în tratativele cu statele membre, în încercarea de a contura un compromis. Unele dintre acestea sunt de acord, în linii mari, că Europa trebuie să cheltuiască mai mult pentru noile priorități.
Statele membre vor creșteri, dar nu și reduceri
Dar se dovedesc mult mai puțin dispuse să le sacrifice pe cele vechi. Premierul ceh Andrej Babiš i-a transmis deja lui Costa că reducerile propuse pentru coeziune și agricultură sunt „inacceptabile”. Cehia sprijină mai multe cheltuieli pentru apărare și tehnologie, a spus el, dar nu „în detrimentul regiunilor noastre”.
Poziția lui Babiš a urmat celei a premierului slovac Robert Fico, care i-a spus lui Costa, că Slovacia se opune reducerilor propuse pentru agricultură și coeziune. Președintele lituanian Gitanas Nausėda a susținut același argument, la Vilnius. El a afirmat că noile provocări ale Europei nu pot fi abordate în detrimentul coeziunii și al Politicii Agricole Comune. Asta chiar dacă Nausėda a cerut mai mulți bani pentru apărare, mobilitate militară și infrastructură critică, arată Politico.
Soarta viitorului plan de cheltuieli este încă incertă. Dar guvernele statelor membre doresc să definitiveze pachetul până la sfârșitul anului. Este o măsură necesară înainte de campaniile electorale naționale din mai multe țări UE, care ar putea să le restrângă marja de manevră.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/ursulavonderleyen-sursa-foto-wikimedia-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/caravana-ofa-sept-2026-1-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/inovatie.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/116603.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/tehnologie.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/bani-bixabay.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/lei-moldovenesti.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/parcul-liniei-after-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/tiruri-vama.jpg)