Proiectele, aflate în diferite etape de execuție, fac parte dintr-un program multianual de investiții menit să consolideze siguranța operațională, să eficientizeze fluxurile și să mențină instalațiile la cele mai înalte standarde de performanță.
„Rompetrol Rafinare pune accent Nancy infrastructura critică de stocare, prin asigurarea unui grad ridicat de fiabilitate operațională, reducerea costurilor de mentenanță și prelungirea duratei de viață a echipamentelor. Noile rezervoare și sistemele asociate sunt proiectate în conformitate cu cele mai recente norme de siguranță industrială și de protecție a mediului. Totodată, programul va aduce și o creștere cu 20% a capacității de stocare pentru materii prime și produse petroliere”, a declarat Sorin Grăure, director general al Rompetrol Rafinare.
Rezervoare mai mari pentru carburanți și țiței
Unul dintre proiectele finalizate a vizat reconstruirea unui rezervor de distilat, componentă necesară în producerea motorinei. Rezervorul a trecut printr-un program complet de măsurători și expertize tehnice. Urmează demontarea structurii vechi și construirea uneia noi. Aceasta este echipată cu toate sistemele și elementele de siguranță necesare pentru exploatarea în condiții optime. Capacitatea sa a fost mărită de la 5.000 la 6.000 de metri cubi.
În mod similar, capacitatea unui rezervor de benzină va crește de la 5.000 la 6.000 de metri cubi. Iar alte două unități destinate stocării motorinei și a componentelor petroliere vor trece de la 10.000 la 12.000 de metri cubi. În același timp, un rezervor de țiței cu o capacitate de 57.000 de metri cubi se află în curs de modernizare.
O metodă care reduce riscurile lucrului la înălțime
Un element de inovație folosit în aceste proiecte îl reprezintă utilizarea cricurilor hidraulice. Acestea permit construirea rezervoarelor începând de la capac și de la virola superioară. Metoda reduce semnificativ riscurile asociate lucrului la înălțime și accelerează etapele de execuție. Contribuie, astfel, la un proces mai sigur și mai eficient.
Fiecare proiect presupune mobilizarea a aproximativ 100 de specialiști, între care proiectanți, ingineri, echipe de execuție, angajați ai rafinăriei și subcontractori din companii cu experiență în domeniu.
Din 2007 până în prezent, în cele două rafinării operate de Rompetrol Rafinare, Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, au fost reabilitate și modernizate peste 60 de rezervoare.
Petromidia a produs 2,1 milioane de tone de carburanți
Rafinăria Petromidia, una dintre cele mai moderne și eficiente din regiune, a procesat în prima jumătate a anului 2026 aproape 2,6 milioane de tone de materii prime. În urma procesării a rezultat o producție de aproximativ 2,1 milioane de tone de carburanți. Iar aproape 70% din produsele petroliere obținute au fost direcționate către piața internă.
Rafinăria Vega, singura unitate din România specializată în obținerea unor produse precum bitumul, hexanul și solvenții ecologici, a procesat aproape 164.000 de tone de materii prime în primul semestru din 2026. Unitatea a înregistrat o producție-record de bitum, de 48.700 de tone.
Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International, cu o participație directă și indirectă de 54,63%, și statul român, prin Ministerul Energiei, cu 44,7%, potrivit BVB.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/vega-rompetrol.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/raten-kauf-credit-45160681280.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/euro-96289960720.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/caravana-ofa-sept-2026-1-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/inovatie.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/116603.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/tehnologie.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/jt-terminal.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/quincecreative-drone-35750021280.jpg)