Specialiștii avertizează că oferta publică inițială a companiei lui Elon Musk ar putea absorbi volume uriașe de capital. De asemenea, ar putea afecta alte listări programate, în special în Europa. Potrivit News.ro, care citează CNBC, SpaceX pregătește o ofertă publică estimată la aproximativ 75 de miliarde de dolari. Dacă va fi realizată la dimensiunile anticipate, operațiunea ar putea deveni cea mai mare ofertă publică inițială din istorie.
Compania fondată de Elon Musk este evaluată în prezent la aproximativ 1.750 de miliarde de dolari. Listarea este așteptată în jurul datei de 12 iunie. Analiștii o descriu drept un eveniment excepțional prin dimensiune și impact.
Analiștii vorbesc despre un posibil efect de „aspirator de capital”
Temerile nu sunt legate de performanțele SpaceX. Ci de impactul pe care o ofertă atât de mare îl poate avea asupra întregii piețe. Samuel Kerr a declarat că listarea SpaceX ar putea „să scoată tot oxigenul din încăpere”. El s-a referit la capacitatea operațiunii de a atrage aproape toată atenția investitorilor. Potrivit acestuia, fondurile instituționale ar putea direcționa sume foarte mari către compania lui Elon Musk. Acest lucru ar reduce semnificativ interesul pentru alte oferte publice lansate în aceeași perioadă. „Toți ochii vor fi ațintiți asupra SpaceX”, a explicat Kerr. El a avertizat că aproape nimeni nu va dori să intre pe piață simultan cu o operațiune de asemenea dimensiuni.
Analiștii consideră că riscurile sunt mai mari pentru piețele europene decât pentru cele americane. Piața IPO-urilor (Initial Public Offering) din Europa se confruntă deja cu probleme generate de volatilitatea obligațiunilor, costurile ridicate de finanțare și incertitudinile economice. În timp ce piața americană este descrisă drept aflată într-o perioadă de creștere puternică, activitatea bursieră europeană și-a pierdut din ritm. Samuel Kerr a explicat că tensiunile geopolitice, costurile mai mari ale energiei și rezultatele slabe ale unor companii listate recent formează „un cocktail foarte negativ” pentru Europa.
Dobânzile și geopolitica schimbă comportamentul investitorilor
Piața ofertelor publice este foarte sensibilă la evoluția costurilor de finanțare. În perioadele cu dobânzi ridicate, investitorii devin mai selectivi și preferă companiile considerate mai solide sau cu perspective foarte mari de creștere. Analiștii citați de CNBC consideră că actualul context economic pune presiune suplimentară asupra pieței europene. Creșterea costurilor de împrumut afectează evaluările companiilor și reduce apetitul pentru risc. Iar acest lucru poate determina multe companii să amâne planurile de listare sau să reducă dimensiunea ofertelor pregătite.
Problemele nu se opresc la SpaceX. Analiștii de la Fidelity International avertizează că mai multe companii importante din tehnologie ar putea pregăti operațiuni similare în perioada următoare. Printre numele menționate apar și OpenAI sau Anthropic. Un val de listări de mari dimensiuni poate concentra și mai mult lichiditatea disponibilă în piețele financiare. Pentru bursele europene, miza este importantă. În ultimii ani, autoritățile europene au încercat să stimuleze piețele locale de capital și să atragă mai multe companii către finanțare prin bursă. Dacă investitorii se vor concentra aproape exclusiv asupra unor operațiuni uriașe din Statele Unite, presiunea asupra Europei ar putea crește și mai mult. În următoarele săptămâni, investitorii vor urmări nu doar debutul unei noi companii la bursă, ci și efectele pe care aceasta le poate avea asupra fluxurilor globale de capital.