AMEPIP: 33 de companii publice au risc ridicat de guvernanță. Guvernul găsește 50 de directori cu mandate expirate

Cifra arată una dintre problemele cronice ale statului acționar. Companiile publice trebuie să funcționeze după reguli de guvernanță corporativă, dar multe rămân blocate în mandate provizorii, selecții neterminate și consilii incomplete. Iar când conducerea este temporară prea mult timp, deciziile mari sunt amânate.

Mandate provizorii ajunse la limită

Guvernul a luat act, în ședința de vineri, de o informare privind situația întreprinderilor publice cu risc ridicat de guvernanță. Documentul a fost întocmit pentru analizarea conformității cu principiile de guvernanță corporativă.

Problema pornește de la expirarea termenelor de prelungire a mandatelor provizorii. Pentru administratori, termenul a fost 31 martie 2026. Pentru directori, termenul a fost 31 mai 2026.

Mandatele provizorii fuseseră stabilite potrivit OUG 109/2011 și prelungite prin OUG 69/2025. În paralel, multe proceduri de selecție au fost declanșate, dar nu au fost finalizate la timp.

Ce înseamnă risc de guvernanță

Risc de guvernanță nu este doar o formulă administrativă. El înseamnă capacitate decizională slăbită, continuitate incertă a conducerii și funcționare curentă afectată. Poate însemna și probleme în relația cu partenerii, băncile, furnizorii sau autoritățile.

O companie publică nu poate funcționa eficient dacă nu are conducere stabilă. Directorii provizorii iau decizii sub presiunea termenului scurt. Consiliile incomplete pot bloca numiri, strategii și investiții.

Pentru stat, asta se traduce în performanță slabă. Pentru economie, se traduce în servicii publice mai slabe, investiții întârziate și companii de stat care rămân vulnerabile la influență politică.

65 de selecții nefinalizate

La nivel central sunt în derulare 65 de proceduri de selecție nefinalizate după termenul de 31 martie 2026. Datele vizează un total de 147 de întreprinderi publice monitorizate.

Guvernul arată că o parte semnificativă dintre aceste companii nu are o majoritate de administratori definitivi. Asta afectează stabilitatea guvernanței. Practic, multe consilii funcționează fără baza completă necesară pentru conducere pe termen lung.

Situația este și mai sensibilă la nivel executiv. În 26 de cazuri, continuitatea conducerii executive depinde de funcționalitatea consiliului de administrație. Dacă un consiliu nu poate funcționa corect, nici conducerea executivă nu poate fi stabilizată.

Ministerul Economiei concentrează cele mai multe cazuri

Distribuția celor 33 de întreprinderi cu risc ridicat arată o concentrare puternică la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Acolo se află 16 întreprinderi cu risc ridicat.

Ministerul Finanțelor are 4 astfel de întreprinderi, iar Ministerul Energiei are 3. Restul sunt repartizate altor autorități publice tutelare.

Din perspectiva urgenței, 20 de întreprinderi au deja consilii afectate. Este vorba despre mandate expirate sau posturi vacante. Alte 3 companii se confruntă cu expirări iminente, iar 9 au mandate cu termen ulterior.

Posturi vacante: 32

Guvernul mai arată că 32 de posturi sunt deja vacante. Această informație completează tabloul unei administrații corporative instabile.

Posturile vacante nu înseamnă doar organigrame incomplete. În companiile publice mari, ele pot bloca investiții, bugete, numiri, contracte și decizii operaționale. Iar pentru companiile cu rol strategic, întârzierea poate avea costuri mari.

Situații similare există și la nivelul întreprinderilor publice locale. Acestea sunt încă în curs de centralizare, ceea ce înseamnă că dimensiunea completă a problemei poate fi mai mare.

Stat acționar sau stat heirupist

Datele AMEPIP arată cât de greu îi este statului să treacă de la numiri provizorii la guvernanță reală. Procedurile există, termenele există, dar selecțiile nu ajung la final în ritmul necesar.

Aceasta este o problemă economică, nu doar administrativă. Întreprinderile publice gestionează active, infrastructură, servicii și bani publici. Dacă ele sunt conduse prin interimate succesive, performanța devine greu de cerut și ușor de evitat. În final, riscul de guvernanță arată diferența dintre statul acționar și statul heirupist.

Un stat acționar numește conduceri stabile, cere rezultate și verifică performanța. Un stat care merge pe improvizații prelungește mandate, amână selecții și descoperă abia la raportare că zeci de companii publice funcționează cu frâna trasă.