Indicele de referință BET, care include cele mai lichide 20 de companii, a crescut cu 1,32%, până la 34.010,17 puncte. În ultima lună, reperul pieței a avansat cu 13,14%. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, câștigul ajunge la 81,35%.
Valoarea totală a tranzacțiilor a fost de 70,89 milioane de lei, Volumul total a ajuns la aproximativ 26,31 milioane de instrumente financiare tranzacționate.
Cea mai mare creștere de pe BVB a fost înregistrată de BET-TR, indicele oficial de rentabilitate totală al BVB. Acesta a urcat cu 1,33%. Aceeași creștere a fost înregistrată și de BT-TRN, indicele de referință al BVB, care include dividendele nete acordate de companiile din componență, și ROTX, indicele care reflectă în timp real evoluția celor mai tranzacționate și reprezentative companii (blue chip) listate la București.
Niciun indice nu a fost pe minus. Cele mai mici creșteri au fost înregistrate de BET-FI, indicele societăților de investiții financiare și al Fondului Proprietatea. Indicele a avut un avans de 0,14%. BETAeRO, indicele companiilor reprezentative de pe piața AeRO, cu doar 0,21%, iar BET-NG, indicele companiilor din energie și utilități, a crescut cu 0,73%.
În cursul zilei, principalii indici internaționali au avut evoluții pozitive. La ora publicării, Euro Stoxx 50 urca cu 1,28%, DAX avansa cu 1,02%, Dow Jones era pe plus cu 0,20%, iar Nikkei 225 cobora cu 1,47%. Nasdaq a urcat cu 0,66%. Doar FTSE 100 a scăzut cu 0,16%.

Evoluția săptămânală a indicelui BET
Evoluția acțiunilor din BET
Cea mai mare creștere din BET a fost înregistrată de Cris-Tim Family Holding (CFH), care a urcat cu 3,90%, la 36,0000 lei. Banca Transilvania (TLV) a câștigat 3,11%, până la 41,1000 lei. OMV Petrom (SNP) a avansat cu 2,20la 1,1600 lei.
Cea mai mare scădere din BET a fost înregistrată de Transport Trase Services (TTS). Acțiunea a pierdut 0,32%, până la 6,1400 lei. Teraplast (TRP) a coborât cu 0,12%, la 0,4270 lei.
În topul lichidității de pe BVB, primul loc a fost ocupat de Banca Transilvania (TLV). Rulajul a fost de 19,53 milioane de lei, cu 482.634 de acțiuni și 1.408 de tranzacții. Pe locul doi s-a clasat Romgaz (SNG), cu 9,19 milioane de lei. Volumul a fost de 595.273 de acțiuni, prin 609 de tranzacții. Digi Communications (DIGI) a urmat cu 8,57 milioane de lei. Compania a avut 141.412 milioane de acțiuni schimbate, prin 357 de tranzacții.
OMV Petrom (SNP) s-a situat pe locul al patrulea, cu un rulaj de 8,57 milioane de lei, un volum de 7.350.002 milioane de acțiuni și 922 de tranzacții. Hidroelectrica (H2O), a avut un rulaj de 4,85 milioane lei, volumul a fost de 23.724, prin 568 tranzacții.
Principalele anunțuri ale zilei
Digi Communications a anunțat prețul ofertei publice inițiale pentru operațiunile din Spania. Grupul face astfel un nou pas în procesul de listare a Digi Spain Telecom, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București. Operațiunea combină o majorare de capital cu vânzarea unor acțiuni deținute de Digi Romania. Mișcarea marchează una dintre cele mai importante operațiuni de piață de capital pregătite de grup în afara României.
OMV Petrom anunță rezultate preliminare mixte pentru trimestrul al doilea. Prețul mai ridicat al țițeiului a susținut producția, însă taxele și plafonările au limitat câștigurile companiei. Actualizarea transmisă investitorilor contează pentru așteptările privind profitul. Piața urmărește cât din șocul petrolului se poate transforma în câștig operațional. În paralel, măsurile fiscale și plafonările schimbă felul în care creșterile se văd în conturi.
