Chimia produce aproape 7 miliarde euro din deficitul comercial. România are gaz, dar importă produse chimice și petrochimice

În primele șase luni, România a exportat produse chimice de 2,88 miliarde euro și a importat de 9,84 miliarde. Diferența este de 6,96 miliarde euro. Deci, aproape 7 miliarde euro din deficitul comercial este realizat doar de acest domeniu.

Problema nu este nouă. Dar cifra arată cât de greu se corectează balanța când lipsesc bucăți întregi din lanțul industrial. La chimie, importurile intră direct în fabrici, agricultură, construcții, sănătate și retail.

Chimia face 42% din gaura comercială

Deficitul comercial total a fost de 16,4 miliarde euro în primul semestru, cu 2% mai mic decât anul trecut. Exporturile au crescut cu 3%, iar importurile cu 1,7%. Pe hârtie, este o corecție.

Dar aproape 42% din dezechilibrul total vine numai din categoria produselor chimice și derivate. Aici intră mai mult decât un ecosistem, un întreg univers: medicamente, îngrășăminte, produse chimice industriale, materiale plastice și alte derivate. România nu importă doar produsul finit. Importă verigi din lanțurile de producție pe care propria industrie nu le mai poate furniza suficient.

Pentru economie, diferența este mare. Un telefon importat ajunge direct la consumator. O rășină, un polimer sau un produs chimic intermediar intră într-o fabrică și îi influențează costul produsului final. Cu alte cuvinte, deficitul chimic nu rămâne în statistică. Se plimbă prin economie, căreia îi creează un handicap de -7. Adică, calculul începe de la o gaură de 7 miliarde.

Vuza trece de la producție la import

Ștefan Vuza, directorul general al Chimcomplex, a anunțat în februarie oprirea unor secții energo-intensive și reducerea investițiilor. Planul companiei include dezvoltarea diviziei de trading, adică mai multe importuri într-o economie care are deja un deficit chimic gigantic.

Chimcomplex estimează că această divizie ar putea aduce anual importuri suplimentare de 1,2 miliarde euro în produse chimice. Este estimarea companiei, nu o prognoză oficială, dar direcția spune destul: un producător local începe să se apere de costuri cumpărând din afară.

Ștefan Vuza descrie problema direct. „Intermediarii rămân principalii câștigători, iar producătorii și populația suportă costurile. Energia va rămâne la niveluri ridicate, cea mai scumpă din Europa”, spune el.

Imaginea este aproape absurdă economic. O companie care produce chimicale în România își reduce producția și pregătește importul acelorași familii de produse pentru a rămâne în piață. Chimcomplex a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri mai mică cu 29% și o pierdere netă de 179 milioane lei. Compania indică drept una dintre cauze scumpirea cu 30% a gazelor și cu 15% a electricității.

Gazul: și combustibil, dar și materie primă

De ce tot aducem gazul metan în discuție? Pentru că industria chimică are o relație specială cu gazul. Pentru multe fabrici, acesta nu este doar energia care ține instalația în funcțiune. Este chiar materia primă din care începe produsul.

Aici apare paradoxul românesc. România este unul dintre marii producători de gaze din UE și se pregătește să adauge producția Neptun Deep. În același timp, una dintre cele mai mari componente ale deficitului comercial vine din produse care au gazul sau petrolul la începutul lanțului industrial.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, arată cât de departe merge dependența economiei de petrochimie. „Petrolul este doar începutul. Din el derivă petrochimia, iar din petrochimie derivă aproape tot”, spune el.

Chisăliță arată că vulnerabilitatea nu apare doar când se scumpește materia primă. Ea apare și atunci când o economie nu mai are suficiente verigi locale și depinde de metanol, polietilenă, PVC, rășini sau alte produse aduse din exterior. Nu mai vorbim doar despre benzină și motorină. Petrochimia intră în ambalaje, textile, adezivi, construcții, agricultură și industrie auto.

Neptun Deep nu reconstruiește singur industria

Prima moleculă de gaz metan din Neptun Deep este așteptată în 2027. Producția suplimentară poate schimba balanța energetică, dar nu reconstruiește automat combinate, instalații de piroliză sau fabrici de îngrășăminte.

Aici apare riscul de a confunda resursa cu industria. Gazul poate fi exportat, ars în centrale electrice, folosit pentru încălzire sau transformat în produse cu valoare adăugată. Fiecare variantă produce alt efect în economie.

Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie la Expert Forum, avertizează că România pregătește simultan o creștere puternică a consumului. „Dacă ai niște cantități care sunt limitate sau capacitatea de achiziționare limitată pentru că gazul este scump, atunci trebuie să prioritizezi lucrurile”, spune ea.

Otilia Nuțu dă chiar exemplul industriei. În opinia ei, îngrășămintele au o prioritate mai mare decât arderea gazului pentru producerea electricității, acolo unde curentul poate veni și din alte surse. Aici este, de fapt, discuția despre petrochimie. Nu dacă România va avea gaz, ci ce produs iese la capătul conductei în care acel metru cub de gaz a fost trimis.

Am pierdut etaje din lanțul industrial

România a avut cândva un lanț chimic și petrochimic mult mai întins. O parte dintre instalații au dispărut, altele au intrat în conservare, iar investițiile noi au venit mult mai lent decât creșterea cererii. Rezultatul se vede acum în comerț. Importăm aproape 10 miliarde euro de produse chimice în șase luni și exportăm sub 3 miliarde.

Problema nu poate fi rezolvată doar cu o fabrică nouă sau cu o schemă de ajutor. Industria chimică cere energie, infrastructură, capital și piețe. Mai cere ceva greu de refăcut după ce dispare: lanțuri de furnizori și competențe.

Deci, România a mai văzut acest film. În 2022, produsele chimice generau aproape 14 miliarde euro din deficitul comercial anual. Atunci, Ștefan Vuza estima că repornirea unei singure instalații mari de piroliză ar putea reduce deficitul cu aproximativ 2 miliarde euro pe an.

Nu cifra trebuie luată drept promisiune. Important este mecanismul: dacă materia primă este procesată aici, importul unor produse intermediare poate fi înlocuit cu producție locală. Când fabrica nu mai poate concura cu producția, traderul intră în locul ei și concurează cu importul său. Produsul continuă să existe pe raft sau în depozit. Doar că vine de peste hotare.

Deficitul nu se repară doar cumpărând mai puțin

România a început să își reducă deficitul comercial și prin scăderea consumului. Oamenii cumpără mai puțin, importurile încetinesc, iar balanța se corectează.

La chimie, rețeta nu funcționează la fel. Economia nu poate renunța la medicamente, fertilizanți, polimeri, rășini sau substanțe industriale doar ca să arate mai bine balanța comercială. Aici corecția trebuie făcută din partea cealaltă. România trebuie să producă mai mult din ceea ce acum cumpără.

Gazul din Marea Neagră poate ajuta, dar numai dacă este legat de investiții industriale competitive. Altfel, vom scoate materia primă, o vom vinde sau o vom arde și vom continua să cumpărăm înapoi produsul cu valoare adăugată.

Cele aproape 7 miliarde euro din primul semestru arată exact unde se pierde diferența. România nu duce lipsă doar de resurse. Duce lipsă de suficiente fabrici care să transforme resursa în marfă scumpă înainte să ajungă la frontieră.