Dacia și Ford eliberează circa 45 MW în august. România descoperă că pauza industriei ține loc de rezervă energetică

Sistemul energetic a intrat în august sub presiunea debitelor foarte scăzute ale Dunării și a producției reduse din hidrocentrale. Unitatea 1 a centralei atomo-electrice de la Cernavodă a fost oprită controlat pe 28 iulie. Pe plan extern, disponibilitatea importurilor a devenit mai nesigură în întreaga regiune.

În acest context, Guvernul le-a cerut marilor consumatori să reducă voluntar consumul în orele de seară. Apelul ridică întrebarea: cine plătește producția pierdută atunci când industria devine rezerva de siguranță a sistemului?

Pauza fabricilor era deja în calendar

Uzina Ford Otosan de la Craiova are pauză programată între 1 și 19 august. Automobile Dacia a oprit producția la Mioveni între 3 și 25 august. Ambele perioade fuseseră stabilite înaintea stării de alertă energetică.

Această pauză se numește, în limbaj de specialitate, „remont” și este o oprire tehnică anuală. Companiile folosesc intervalul pentru mentenanță, reparații, modernizarea/înlocuirea utilajelor și concedii colective.

Ford anunțase oprirea încă din 3 iulie, împreună cu perioadele de mentenanță ale fabricilor sale din Turcia. Prin urmare, cele două uzine nu s-au oprit la solicitarea Guvernului. Trebuie notat că pauzele lor tehnice s-au suprapus favorabil peste criza energetică.

Practic, consumul mai mic fusese deja inclus în prognozele operatorului de sistem. România nu a obținut o rezervă nouă, ci a beneficiat de un calendar industrial deja cunoscut.

200 MW anunțați, circa 45 MW calculați

Ilie Bolojan a spus că oprirea celor două uzine produce o economie de aproximativ 200 MW. Premierul a legat-o de măsurile voluntare discutate de cabinetul său cu marii consumatori.

Premierul a explicat că presiunea maximă apare după lăsarea serii. „Orele de presiune sunt cele de seară. Această decizie o vor lua și alte câteva companii”, a declarat el.

Cifra de 200 MW trebuie însă pusă în contextul său, ca să o înțelegem. O analiză bazată pe consumurile anuale ale uzinelor estimează că Mioveni și Craiova eliberează împreună aproximativ 45 MW. Dacia ar contribui cu circa 30 MW, iar Ford cu aproximativ 16 MW.

Cele două fabrici consumă împreună aproape 730 GWh de energie într-un an. Din acest total, consumul lor de electricitate depășește 300 GWh. Pe durata remontului, economia netă de electricitate este estimată la 17–18 GWh.

Uzinele nu ajung nici atunci la consum zero. Ventilația, tratarea apei, aerul comprimat și lucrările de mentenanță continuă. Totuși, consumul de bază rămâne la 15–25% dintr-o zi obișnuită.

Industria nu poate fi oprită ca becul din cameră

Apelul la reducerea voluntară a consumului pare simplu din perspectiva dispeceratului. Pentru o fabrică, fiecare oprire are însă efecte tehnologice, comerciale și chiar financiare. Unele instalații nu pot fi decuplate pentru câteva ore/zile și repornite, fără să apară niște costuri.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, spune că Guvernul cere industriei un serviciu fără să îl plătească. Companiile pot pierde producție, pot rata livrări și pot suporta costurile repornirii.

În opinia lui Chisăliță orice calcul trebuie să ia în seamă diferența dintre consumul casnic și cel industrial. „O fabrică nu este un bec pe care îl stingi seara și îl aprinzi dimineața. Pe plan industrial sunt alți parametri”, subliniază el.

Estimarea sa este că reducerea voluntară poate aduce numai 100–200 MW la nivel național. Industria ar furniza, în condiții normale de voluntariat, între 30 și 80 MW. Restul ar veni de la instituții, clădiri comerciale, gospodării și iluminat.

Acest efort poate ajuta, dar nu acoperă un deficit sever. România importa deja aproximativ 1.700 MW în orele de seară. Într-un scenariu cu producție și mai mică, necesarul putea depăși 2.500 MW.

Reducerea consumului trebuie cumpărată

În piețele energetice mature, flexibilitatea industrială este un serviciu. Compania primește bani pentru capacitatea pe care acceptă să o reducă. Plata acoperă și energia efectiv neconsumată atunci când operatorul activează mecanismul.

România încearcă acum să obțină aceeași reacție prin apeluri voluntare. Această variantă poate funcționa câteva zile, mai ales când unele fabrici sunt deja în mentenanță. Nu poate deveni însă o politică energetică permanentă.

Oprirea planificată este preferabilă unei decuplări decise în regim de urgență. Compania își poate proteja instalațiile, materiile prime și contractele. Totuși, planificarea nu elimină pierderea economică, ci doar o face mai ușor de controlat.

Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a spus că marii consumatori trebuie să-și mute activitatea din orele de vârf. Acolo unde procesul funcționează continuu, reducerea ar trebui negociată în funcție de limitele tehnologice.

Cristian Bușoi descrie presiunea regională asupra sistemului. „Consumăm mai mult decât producem. Toată regiunea este într-o oarecare stare de alertă”, a explicat el.

Planul de rezervă ajunge la decuplări

Guvernul pregătește și un mecanism obligatoriu, pentru cazul în care măsurile voluntare nu sunt suficiente. Marii consumatori ar putea primi o notificare cu 24 de ore înainte. Apoi, Transelectrica le-ar stabili o limită de consum.

Ilie Bolojan a prezentat această variantă drept o măsură de rezervă. „Această măsură este una de rezervă. Cu o notificare de 24 de ore înainte, companiile mari consumatoare ar primi o notificare”, a declarat premierul.

Companiile au însă profiluri foarte diferite. Unele pot muta producția către noapte sau dimineață. Altele funcționează în bandă și trebuie să păstreze un consum minim pentru siguranța instalațiilor.

O decuplare greșit calibrată poate produce rebuturi și avarii. Poate afecta echipamentele, materialele aflate în proces și termenele comerciale. Costul economiei de energie se mută astfel în bilanțul companiei.

Criza arată lipsa flexibilității

Problema din august nu a fost creată doar de oprirea unei unități nucleare. Ea arată efectul combinat al secetei, al producției hidroenergetice slabe, al dependenței de importuri și al capacității reduse de stocare. Sistemul energetic național are nevoie de soluții pentru orele de seară. În acest secol, avem o problemă nouă: fotovoltaicele care acum contează mult în coșul energetic național, seara ies din producție.

Cine poate suplini: Primul răspuns: bateriile, care pot muta energia solară către vârful de consum. Apoi, centralele flexibile pot porni rapid, iar contractele de răspuns la cerere pot reduce consumul fără improvizație. Însă asta presupune un plan. Iar România are nevoie ca toate aceste instrumente să funcționeze la nevoie.

În fapt, pauza Dacia și Ford ajută conjunctural. Totuși, cele aproximativ 45 MW eliberate de uzine reprezintă doar o părticică din necesarul posibil de import. Chiar și estimarea guvernamentală de 200 MW rămâne mică față de un deficit de peste 2.000 MW.

În plus, opririle erau cunoscute și incluse în prognoze. Sistemul nu poate considera remontul anual al fabricilor drept o capacitate suplimentară. La reluarea producției, respectivul comsum revine. În speranța că, până atunci, trece pericolul.

Mai este de lucru la perfecționarea sistemului

România are nevoie de industrie pentru exporturi, locuri de muncă și venituri bugetare. Folosirea fabricilor ca rezervă energetică trebuie să rămână o soluție controlată și remunerată. Altfel, statul transferă costul propriilor vulnerabilități către companii.

Episodul Dacia și Ford arată cât de ușor poate fi confundată o coincidență favorabilă cu o măsură de criză. Fabricile nu s-au oprit pentru sistemul energetic. Ci sistemul energetic a avut noroc că fabricile aveau oprirea în program.

Când producția auto va reveni, cei aproximativ 45 MW vor reintra în consum. Dacă România nu construiește între timp flexibilitate reală, următorul vârf va aduce în același punct.