Va fi 2026 anul dispariției firmelor zombie din România? Numărul cazurilor de insolvență a crescut cu peste 13%

Anul trecut, numărul firmelor și PFA-urilor intrate în insolvență a crescut cu 3,84% față de 2024, conform datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Printre cele 7.553 de cazuri înregistrate s-au numărat nume importante, precum furnizorul de căldură și apă caldă Electrocentrale Craiova, retailerul de modă Kenvelo, producătorul de componente auto Trico RO, rețeaua de restaurante Noodle Pack sau Techtex, prima companie românească care a produs echipamente de protecție.

În primele două luni din acest an, evoluția cazurilor de insolvență a accelerat, cu 13,17%, în raport cu perioada similară din 2025. Iar în februarie, numărul dosarelor deschise a fost cu aproape 60% mai mare față de prima lună a anului, potrivit platformei RisCo.

Sunt evoluții care confirmă prognozele pesimiste ale unui număr tot mai mare de specialiști. Potrivit acestora, 2026 va fi un an în care numărul societăților care își vor închide porțile va atinge noi maxime.

„Cel mai probabil, anul acesta vom asista la un record în materie de insolvențe, în principal, din cauza contextului economic. Mă refer în special la creșterile de taxe, majorările de prețuri și conflictele existente. Dar și la controalele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). În principiu, faptul că te controlează ANAF n-ar trebui să genereze niciun fel de problemă pentru o companie. Însă acum inspectorii Agenției vor merge mai mult țintit către societățile care au probleme financiare”, explică Răzvan Popescu, avocat specializat în cazuri de dreptul civil, retrocedări și drept comercial.

La rândul său, Gabriel Biriș, consultant și avocat de drept fiscal, consideră că majorarea numărului de insolvențe „este posibilă”. „Având în vedere scăderea activității economice, în special pe zona de consum, este posibil să vedem o creștere a numărului de insolvențe”, afirmă Biriș.

Firmele zombie ies la lumină

Ambii specialiști sunt de acord că schimbările survenite în contextul existent, dar și în modul de operare al ANAF, vor afecta, în primul rând, firmele „zombie”.

Conform definiției neoficiale, acestea sunt societăți care se află la limita supraviețuirii economice. O firmă zombie este caracterizată de „un nivel crescut de instabilitate financiară”. Cu alte cuvinte, poate intra rapid în insolvență sau direct în faliment.

Situație cu o frecvență crescută în România. O analiză realizată în urmă cu un an de către firma de consultanță Sierra Quadrant arăta că una din patru companii locale era încadrabilă în categoria zombie. Cele mai multe proveneau din zona IMM-urilor care activau în agricultură, comerț, transport și logistică, turism și prestări servicii. Majoritatea acestora funcționau „la limită”, folosind intensiv creditul comercial și amânările la plată către furnizori. Astfel de metode generează însă un risc crescut de producere de blocaje pe lanțurile de business.

În aceste condiții, Răzvan Popescu apreciază că, în 2026, controalele țintite ale ANAF și contextul economic dificil vor scoate la iveală tot mai multe firme zombie. La rândul său, Gabriel Biriș afirmă că este foarte posibil, ca urmare a modificărilor introduse anul trecut, ca ANAF să ceară direct radierea mai multor astfel de companii. „În astfel de cazuri, radierea se face în urma unei proceduri simplificate de faliment. Mă aștept să văd o creștere a numărului de astfel de companii. Dar nu neapărat generată de o fragilizare excesivă a mediului de business”, punctează consultantul fiscal.

Există mecanisme și în afara Legii insolvenței

Nu doar firmele zombie sunt însă expuse riscurilor de insolvență în 2026, ci o categorie mult mai largă. Și asta deoarece dificultățile financiare au devenit provocare comună pentru multe firme mici și mijlocii. Dar, în ultimul an, și pentru cele mari.

Teoretic, pentru a preveni astfel de situații, companiile aflate în dificultate pot apela la mecanismele de restructurare preventivă, respectiv la concordatul preventiv. Numai că foarte puține o și fac.

Majoritatea preferă să deruleze negocieri cu partenerii, cu clienții și cu furnizorii. „Este o soluție în care nu trebuie neapărat să ai un cadru juridic oficial pentru ca să poți purta tratative. De obicei, companiile reușesc să-și gestioneze situațiile de pre-insolvență pe calea amiabilă. Adică strâng la masă creditorii și, cu acordul lor, reușesc să facă eșalonări, să își mai înstrăineze o parte din active, să mai valorifice alte bunuri aflate în patrimoniu, să mai achite din datorii. Mecanisme există, până la urmă, chiar și în afara procedurii Legii insolvenței”, specifică Răzvan Popescu.

Popularitatea acestei metode se datorează, potrivit avocatului, faptului că este mult mai ușor să discuți în afara unei proceduri impuse de lege, care presupune anumiți pași și o anumită rigoare. „Este mult mai ușor să poți să vorbești față în față cu fiecare creditor în parte. Și acestuia îi convine. Pentru că, atunci când o companie intră într-o procedură legală, trebuie ținut cont de etape, de obiective, de o serie de proceduri. Îți trebuie, de multe, ori consiliere juridică sau financiară. Și atunci este mult mai ușor să închei, de exemplu, un acord de eșalonare prin care toate datoriile sunt recunoscute și programate într-un termen stabilit de comun acord”, precizează specialistul.

Insolvența are și avantaje

Nu toate companiile reușesc însă să soluționeze amiabil situația cu creditorii. În astfel de situații, tot mai numeroase, alegerea cea mai uzitată este declanșarea procedurii de insolvență. Motivul – procedura oferă protecție, în general, împotriva procedurilor execuționale sau judiciare.

„De la momentul la care se deschide procedura de insolvență, toate procedurile judiciare și toate procedurile execuționale se suspendă de drept. De aceea, multe companii apelează direct la procedura de insolvență. Fără să mai treacă prin concordat preventiv. Este o procedură relativ facilă, care se deschide la cererea debitorului destul de rapid de către instanțele judecătorești”, specifică Răzvan Popescu.

Potrivit acestuia, procedura de insolvență mai oferă un avantaj specific – acela că pot fi contestate anumite creanțe. Administratorul judiciar stabilit controlează toate creanțele, și stabilește care sunt admisibile și care nu. Iar dacă apare o problemă litigioasă cu un anumit client, cu care există discuții despre datorii, el este nevoit să facă o cerere de înscriere la masa credală, în care să spună ce sumă are de recuperat și în baza cărui contract.

De ce se tem firmele și managerii

Intrarea în insolvență se face, în principiu, sub presiunea creditorilor. Nu există în prezent niciun stimul real în legislație pentru companii să intre în procedură de insolvență și reorganizare judiciară.

„Intrarea în insolvență, de cele mai multe ori, se face din proprie inițiativă. Dar inițiativa aceasta nu vine atunci când se constată că firma este într-o stare de insolvabilitate, că are probleme. Ci pur și simplu la presiunea executărilor silite. Deci, în momentul în care blocarea conturilor devine iminentă, abia atunci apelează firma la insolvență”, explică Gabriel Biriș.

Majoritatea firmelor preferă să amâne cât mai mult posibil acest lucru. Unul dintre motive este că, odată deschisă procedura, aceasta devine publică. „Se manifestă, de exemplu, prin menționarea stării de insolvență în toate facturile și în toate actele pe care le emite compania. Lucrul acesta poate să ducă eventualii noi creditori într-o zonă de neangajare. Pentru că mai nimeni nu-și dorește să aibă raporturi contractuale cu o firmă care deja a intrat în procedura insolvenței. Tocmai de frică pentru că nu au de unde să recupereze sumele de bani respective”, spune Răzvan Popescu.

Un alt element pentru care firmele și, mai ales, managerii acestora evită insolvența este răspunderea, explică avocatul. În principiu, fiecare companie răspunde cu bunurile pe care le are în patrimoniu. În cazul insolvenței există și procedura angajării răspunderii pentru datoriile debitorului aflat în stare de insolvență. „Asta înseamnă că, dacă cineva generează cu rea-credință starea de insolvență, i se poate atrage răspunderea personală. De aceea, oamenii nu se grăbesc să deschidă o procedură de insolvență în care să se trezească ulterior că sunt buni de plată. Și atunci continuă să se protejeze prin funcționarea la limită a companiilor respective”, punctează Popescu.

Există viață și după insolvență?

Șansele de ieșire din insolvență, prin intermediul procedurii de reorganizare judiciară, sunt foarte mici. „Dintre firmele care intră în reorganizare judiciară, doar o parte infimă reușește să iasă cu succes și nu ajung în faliment. Vorbim de un procent undeva între 3 și 5%”, specifică Gabriel Biriș.

De altfel, cazurile de acest tip sunt prezentate, în general, ca „povești de succes”. Marea majoritate a companiilor ajung să intre în faliment sau să își vândă activele. Cum este cazul Șantierului Naval Mangalia, unde creditorii au respins planul de reorganizare. Sau al producătorului de cabluri Romcab, aflat în reorganizare din 2017, și care și-a scos recent la vânzare prin licitație publică toate activele, cu un preț de pornire de 200 de milioane de euro. Dincolo de statisticile sumbre, valul de insolvențe care se anunță în 2026 ar trebuie să ducă la o creștere a numărului de companii care apelează la procedura de concordat preventiv. Dar cele mai mult vor prefera, probabil, negocierile extrajudiciare, care oferă încă punți de salvare pentru societățile ce dau dovadă de bună-credință și au active îndeajuns de solide pentru a liniști creditorii.