România devin tot mai scumpă. Cum se schimbă coșul zilnic al gospodăriilor

Inflația nu se vede la fel pentru toată lumea. Pentru o familie cu venituri mari, ea poate însemna renunțarea la o vacanță mai scumpă, în favoarea uneia ceva mai ieftine. Dar tot peste media pieței. Poate trecerea mai rară pe la un restaurant select. Însă, pentru o familie cu venituri mici sau medii, inflația se simte direct în produsele de bază. De aici apare diferența dintre statistica rece și realitatea din casă: o medie națională poate părea gestionabilă, dar bugetul unei gospodării nu funcționează cu medii, ci cu plăți concrete.

În ultimii ani, românii au trecut prin mai multe valuri succesive de scumpiri: energie, carburanți, alimente, chirii, diferite servicii. Dintre acestea, energia și combustibilii afectează costurile de producție și se transmit direct în prețul de la raft. Efectul cumulat se vede în comportamentul de consum. Oamenii nu cumpără neapărat mai puțină mâncare, ci cumpără altfel. Aleg porții mai mici, vânează promoții. Poate chiar înlocuiesc mărcile cunoscute cu produse mai ieftine, marca proprie a magazinului. Cine are voință renunță la impulsurile de moment.

Această schimbare este importantă pentru că nu afectează doar gospodăriile, ci întreaga economie. Consumul a fost mult timp motorul principal al creșterii economice din România. Când familiile devin prudente, efectul se vede la nivel național. O economie construită puternic pe consum resimte imediat momentul în care consumatorul începe să-și apere buzunarul.

Puterea de cumpărare, noua anxietate economică

Pentru români, întrebarea nu mai este doar cât costă un produs. Ci cât rămâne după ce sunt plătite toate costurile fixe. Chiria sau rata, întreținerea, energia, telefonia, transportul, școala copiilor și medicamentele ocupă o parte tot mai mare din bugetul lunar. Practic, cât ai nevoie ca să poți să ieși pe ușă. Abia după aceste cheltuieli începe spațiul real de alegere. Pentru multe gospodării, acesta s-a îngustat.

Adrian Codîrlașu, președintele CFA România, sintetizează problema într-o formulare care explică de ce majorările salariale nu se simt neapărat ca o îmbunătățire a vieții de zi cu zi: „Din nefericire, puterea de cumpărare își va continua scăderea. Pierderea de putere de cumpărare va fi mai mică, dar va fi”. Practic, discuția se mută de la salariul nominal la venitul real. Dacă salariul crește, dar prețurile cresc mai repede sau costurile obligatorii avansează mai mult decât restul bugetului. Efectul: familia nu se simte mai bogată, ci mai presată.

În coșul zilnic, această presiune produce o ierarhie nouă a priorităților. Produsele alimentare de bază rămân, dar se modifică frecvența și calitatea alegerilor. Carnea poate fi cumpărată mai rar sau în cantități mai mici. Cafeaua, dulciurile, sucurile sau produsele mai scumpe sunt mai rapid tăiate de pe lista de cumpărături. La fel, achizițiile dese la magazinul din colț – unde prețurile sunt mai mari, prin definiție – devin un lux.

Deci, oamenii își vor planifica mai bine cumpărăturile săptămânale. „Mă duc până la magazin, că nu mai avem” va fi înlocuit cu „mai bine luăm acum, că ieșim mai ieftin”. Și chiar așa este, la finalul lunii. Sau, ca valorile să fie mai mari, la finalul anului.

Apare aici și un efect psihologic: chiar și atunci când veniturile permit în continuare consumul, oamenii devin mai precauți. Teama că luna următoare va aduce o scumpire sau o reparație neprevăzută schimbă comportamentul. Coșul zilnic nu mai este doar o sumă de produse, ci un indicator al încrederii. Iar când încrederea scade, consumul se comprimă înainte ca veniturile să se prăbușească.

Scumpirea nu vine doar din raft

Una dintre greșelile frecvente în discuția despre inflație este reducerea ei la prețurile alimentelor. Pentru consumator, scumpirea se vede cel mai clar în raft, logic. Dar ea se formează pe tot lanțul economic. Energia intră în costurile fabricilor, carburanții în transportul de la fabrică la depozit și de la depozit la magazin. Chiriile intră în costurile magazinelor, salariile în servicii. Iar toate aceste componente se regăsesc în prețul de la raft. Adică, totul se sparge în capul consumatorului final.

Flavius Valentin Jakubowicz, reprezentant IFA România, avertiza că problema nu este una punctuală: „România se confruntă simultan cu inflație de două cifre, dar și cu o contracție economică. Așadar, presiunea asupra puterii de cumpărare nu este una conjuncturală, ci mai mult una persistentă.” Într-o perioadă frumoasă – de creștere economică puternică – inflația poate fi parțial absorbită prin venituri mai mari. Dar, într-o economie care gâfâie, aceeași inflație lovește mai greu.

De aceea, scumpirea coșului zilnic nu este doar rezultatul unor alimente mai scumpe, ci al unei infrastructuri de costuri mai ridicate. Practic, o pâine include energie, făină, combustibil, chirie, salarii și taxe logistice. Când toate aceste verigi se scumpesc, consumatorul vede doar rezultatul final: bonul mai mare.

Combustibilul, costul omniprezent

Carburanții sunt printre cele mai sensibile prețuri din economie, pentru că influențează atât transportul personal, cât și costurile companiilor. O familie care folosește mașina pentru mers la serviciu sau pentru dus copiii la școală simte direct prețul de la pompă. Dar cine nu are mașină, nu are cum să răsufle ușurat. O familie fără mașină simte impactul indirect. Prin alimente, curierat, distribuție, transport public, servicii și produse aduse din alte regiuni. Ce mai, prin tot!

Profesorul de economie Cristian Păun pune această vulnerabilitate în contextul scumpirii petrolului: „Cu siguranță va alimenta inflația. Asta va duce la o presiune și mai mare pe bugetul oricărei familii.” Să nu uităm că combustibilul nu este o cheltuială separată în bugetul gospodăriei. Este un cost care se multiplică în economie.

În România, problema este amplificată de dependența ridicată de transportul rutier și de faptul că multe gospodării nu au alternative reale. În orașele mari, transportul public, mersul pe jos sau bicicleta pot reduce parțial presiunea. Dar în localitățile mici sau în zonele periurbane, mașina este o necesitate, nu un confort. Când prețul carburantului crește, familia nu poate renunța pur și simplu la drumuri. Poate doar să le reducă, să le combine sau să taie din altă parte. Unele treburi de serviciu se pot face prin internet, de acasă. Chiar și unele cumpărături, explozia serviciilor de curierat este un beneficiu al pandemiei. Dar ducerea la grădiniță a unui copil ce nu este la vârsta la care poate lua autobuzul sau munca manuală care necesită prezență fizică – acestea nu pot fi făcute cu un wifi bun.

Acest efect schimbă și cumpărăturile. Drumurile la hipermarket devin mai calculate, cumpărăturile se concentrează pe zilele de promoții. Încep calculele. Un produs mai ieftin într-un magazin îndepărtat nu mai este automat o afacere bună. „Chilipirul” se volatilizează dacă pentru accesarea lui se pierde în combustibil. Sau chiar timp, care pentru mulți este foarte prețios.

De la brand la preț: consumatorul devine negociator

În perioade de stabilitate, o parte din consum se bazează pe obișnuință. Oamenii cumpără aceeași marcă. Când bugetul se tensionează, obișnuința devine negociabilă. Loialitatea față de brand scade. Raportul dintre preț și gramaj (poate chiar: utilitatea produsului) devine un criteriu mai important în decizia de cumpărare.

Retailul a simțit deja această schimbare prin creșterea interesului pentru promoții, produse marcă proprie și formate de discount. Pentru gospodării, asta nu este doar o vânătoare de reduceri. Să o spunem drept: este o strategie de supraviețuire. O economie de câțiva lei pe produs poate părea minoră, dar – cum spuneam mai sus – dacă este repetată de zeci de ori, devine relevantă.

Această schimbare nu înseamnă neapărat o scădere brutală a volumului de consum, ci o schimbare a structurii lui. Românii continuă să cumpere. Totuși, românii au cumpărat și în perioadele de foamete din anii ’80 sau sfârșitul anilor ’40. Istoria ne arată că produse și servicii s-au achiziționat, dar mai selectiv. De exemplu, oamenii vor continua să iasă în oraș, dar mai rar. Economia s-a oprit niciodată, doar și-a ajustat ritmul.

Serviciile, cheltuiala tot mai greu de amânat

Dacă la alimente oamenii pot schimba marca sau cantitatea, în servicii spațiul de manevră este uneori mai mic. O reparație auto, o consultație medicală sau o intervenție tehnică nu pot fi întotdeauna înlocuite cu o variantă mai ieftină. Chiar nu te poți pricepe la toate și chiar nu găsești în timp util „un băiat care se pricepe”. În aceste zone, scumpirea se simte mai dur pentru că alegerea este adesea între a plăti sau a amâna.

Serviciile au devenit mai scumpe din motive structurale. Costurile cu forța de muncă au crescut, chiriile și utilitățile apasă pe micile afaceri, iar păstrarea personalului calificat de a nu pleca la concurență sau în altă țară – împinge salariile în sus. Pentru gospodării, cheltuieli considerate cândva normale devin evenimente planificate cu… atenție și îngrijorare. O reparație mai mare poate dezechilibra bugetul unei luni. O problemă medicală nu poate fi amânată, dar ea va amâna alte cumpărături. Astfel, dacă televizorul actual nu este stricat, noul televizor mult-visat mai așteaptă. Sau noul frigider ori laptop, fiecare cu prioritățile sale.

Aici se vede una dintre cele mai importante schimbări ale coșului zilnic: el nu mai include doar ce se cumpără de la magazin, ci și serviciile. Fără ele, viața de zi cu zi nu funcționează în parametri optimi. Când aceste servicii se scumpesc, presiunea asupra alimentelor crește indirect. Familia plătește mecanicul, instalatorul sau medicul, dar apoi reduce din coșul de cumpărături. Trebuie compensat de undeva.

Economia prudenței

România scumpă nu înseamnă doar prețuri mai mari. Înseamnă o economie a prudenței, în care fiecare gospodărie încearcă să își găsească un echilibru. Unii reduc risipa alimentară. Alții cumpără în cantități mai mari când prind reduceri. Unii renunță la mofturi scumpe. În toate cazurile, consumatorul devine mai atent, mi prudent. Iar asta se transmite în economie.

Pentru companii, noul comportament al consumatorului este o provocare. Prețul devine mai important, dar nu singurul criteriu. Oamenii caută valoare mai mică, dar oricine știe vorba „sunt prea sărac ca să cumpăr lucruri ieftine”. Puțin dai, puțin face și se strică mai repede. Anual, cheltui mai mult dacă cumperi o pereche de pantofi de 100 lei la trei luni, decât dacă cumperi o pereche la un preț triplu, care ține trei ani. Explicația este generică, dar cam asta este ideea de bază. Într-o perioadă de presiune pe bugetul propriu, consumatorul iartă mai greu și ține minte.

Pentru economie, miza este mai mare decât bonul de cumpărături. Dacă gospodăriile își reduc consumul prea mult, firmele vând mai puțin, încasările scad, profitul se reduce. Astfel,  investițiile se amână, iar piața muncii se răcește. Dacă prețurile rămân ridicate, puterea de cumpărare continuă să se erodeze și spirala va merge din rău în mai rău.

Soluții există, dar sunt dureroase pentru firme: prețurile mai mici pot genera pierderi. Coșul zilnic al românilor se schimbă pentru că oamenii încearcă să păstreze controlul. Nu este doar o adaptare la inflație, ci o formă de autoprotecție. Într-o economie în care scumpirea vine din mai multe direcții, gospodăria devine primul loc în care se face ajustarea. Iar această ajustare spune, poate mai clar decât orice statistică, cât de scumpă a devenit România.