Arizona deschide reprezentanță comercială la București. Este prima prezență oficială a unui stat american în România

Arizona deschide reprezentanță comercială la București. Este prima prezență oficială a unui stat american în România Arizona deschide birou comercial la București. Sursa foto: (Facebook Camera de Comerț și industrie a României)
Arizona devine primul stat american cu reprezentanță comercială oficială în România, după o întrevedere între Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, și Kevin O'Shea, vicepreședintele Arizona Commerce Authority.

Arizona se poziţionează ca unul dintre principalele puncte de legătură pentru colaborările bilaterale din regiunea Balcanilor. Accentul cade pe cu accent pe stimularea parteneriatelor între companii româneşti şi entităţi americane. În cadrul întâlnirii, oficialii din Arizona şi reprezentanţii mediului de afaceri românesc au evidenţiat rolul pe care l-ar putea juca o reprezentanţă comercială la Bucureşti, atât pentru atragerea investiţiilor şi consolidarea dialogului instituţional, cât şi pentru dezvoltarea cooperării în mai multe sectoare. Este vorba despre apărare, minerit, tehnologii minerale, agricultură, medicină şi industrie auto.

Arizona, punte între SUA și regiunea Balcanilor

Pe baza intensificării schimburilor comerciale între Uniunea Europeană și Statele Unite, mediul de afaceri românesc pare tot mai atractiv pentru investitorii din SUA. În același timp, noile inițiative bilaterale promit să faciliteze proiecte de mari dimensiuni în sectoare-cheie precum industria, infrastructura și tehnologia. În sens, a fost conturat un cadru de colaborare menit să dinamizeze cooperarea între Camerade Comerț și Industrie a României (CCIR) și Arizona Commerce Authority (ACA). Scopul este acela de a stimula investițiile și transferul de know-how.

România găzduieşte peste 9.100 de companii cu capital american. Cu un capital subscris de aproape 900 de milioane de euro, o prezenţă semnificativă. Acest lucru demonstrează că mediul nostru de afaceri este atractiv pentru investitorii din SUA. Totodată, Portul Constanţa va deveni un nod esenţial pentru companiile care operează în Ucraina. Dar și în Caucaz şi Asia Centrală, odată cu încheierea conflictului. Este un avantaj competitiv pe care România trebuie să îl valorifice cu mai multă determinare”, a declarat Mihai Daraban, Preşedintele CCIR.

Arizona caută parteneri în România

Interesul nu a fost însă unilateral. Reprezentantul Arizona Commerce Authority a subliniat că şi companiile americane caută activ oportunităţi în România.

„Arizona este un stat competitiv în mai multe sectoare de interes industria de apărare, minerit şi tehnologii miniere, agricultură, medicină şi industria auto. Companiile noastre caută activ parteneri în România. Deschiderea biroului ACA la Bucureşti este o dovadă concretă a acestui interes. Am fi onoraţi să găzduim o delegaţie de oameni de afaceri români în Arizona”, a spus Kevin O’Shea, Vicepreşedinte Arizona Commerce Authority, potrivit zf.


Ambele părţi au convenit că dialogul instituţional permanent între CCIR şi ACA este important pentru dezvoltarea relaţiei bilaterale. Obiectivul comun este facilitarea unor proiecte de investiţii şi cooperare sustenabile, reciproc avantajoase.



0 comentarii