BVB a închis pe verde la toți indicatorii. TTS a fost vedeta ședinței de marți, cu un avans de 10,15%

BVB a închis pe verde la toți indicatorii. TTS a fost vedeta ședinței de marți, cu un avans de 10,15% Sursă foto: BVB
Ședința de tranzacționare de marți, 14 aprilie, s-a încheiat cu aprecieri pentru toți indicii Bursei de Valori București (BVB). Activitatea de tranzacționare a fost marcată de o creștere semnificativă a lichidității, volumul total al schimburilor depășind 137 de milioane de lei.

Bursa de Valori București (BVB) a închis ședința de tranzacționare de marți, 14 aprilie, pe plus la toți indicatorii. Indicele de referință BET, care include cele mai lichide 20 de companii de pe Piața Principală, a înregistrat o creștere de 0,60%, ajungând la 28.649,18 puncte. Avansul față de luna anterioară a fost 1,55%, iar raportat la un an – de 67,95%.

Tranzacțiile încheiate marți pe BVB au însumat 137,5 milioane de lei. Valoarea este de peste patru ori mai mare decât cea înregistrată în ultima zi de tranzacționare de săptămâna trecută, joi, când s-a ajuns la 36 de milioane, al doilea cel mai redus nivel din 2026.

Cea mai bună performanță în rândul indicilor a avut-o BET-BK – indicele de referință pentru fondurile de investiții. Indicatorul a înregistrat o creștere de 1,23% față de ziua anterioară (+2,23% la lună și +76,38 la an). La polul opus, cea mai mică creștere a aparținut indicelui BET-FI – care reflectă evolutia de ansamblu a tuturor societăților de investiții financiare – de 0,55% raportat la ședința precedentă (-0,46% la lună, +19,70 la an).

Evoluțiile principalilor indici bursieri internaționali monitorizați au fost, la ora închiderii ședinței de pe BVB, următoarele: Euro Stoxx 50 +1,31%, DAX +1,22%, FTSE 100 +0,24%, Dow Jones +0,66%, Nasdaq +1,46% și Nikkei 225 +2,43%.

Evoluția indicelui BET, marți, 14 aprilie. Sursa: BVB

Cine au fost premianții BVB

Valoarea tranzacțiilor realizate marți de companiile din indicele BET a fost de 129,4 milioane de lei, față de 27,7 milioane cât s-a înregistrat la închiderea ședinței de joi.

Cea mai mare creștere a valorii acțiunilor a aparținut companiei Transport Trade Services, care a avut un salt de 10,15%, prețul la închidere fiind de 5,96 lei. TTS a fost urmată de Nuclearelectrica (+4,61%, 70,4 lei) și Transgaz (+2,02%, 90,8 lei). În topul scăderilor s-au aflat Sphera Franchise Group (-1,28%, 38,5 lei), Premier Energy (-0,73%, 41 de lei) și Antibiotice (-0,55%, 1,82 lei).

Topul lichidității pe BVB a fost dominat de Banca Transilvania, cu o valoare totală a tranzacțiilor de 52,23 milioane de lei și 2.510 tranzacții. Pe podium s-au mai situat Romgaz (24,74 milioane de lei, 867 de tranzacții) și OMV Petrom (11,84 milioane de lei, 1.262 tranzacții).

Principalele anunțuri ale zilei

Marți dimineață, reprezentanții Arcelor Mittal Hunedoara au anunțat îndeplinirea tuturor condițiilor pentru preluarea companiei de către UMB Steel. Valoarea finală a tranzacției este de 12,5 milioane de euro.

Banca Transilvania a anunțat răscumpărarea a 134.647 de acțiuni, în intervalul 06.04-10.04.2026, la o valoare de 4,96 milioane de lei. La rândul său, BVB a anunțat primirea aprobării ASF pentru majorarea de capital aprobată prin AGEA din noiembrie trecut, la 93,98 milioane lei. Noua structură a acționariatului Bursei de la București este: 77,37% investitori instituționali români, 1,22% străini, 20,23% persoane fizice române, 1,05% persoane fizice nerezidente și 0,12% BVB.

0 comentarii