Digitalizăm administrația publică sau doar automatizăm birocrația? Radu Puchiu: „Mă aștept ca, dincolo de jalon, să vedem și un raport”

Irineu Darău, ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a anunțat recent „încă un jalon PNRR îndeplinit” pe zona digitalizării instituţiilor publice și a interacțiunii acestora cu cetățenii.

Este un deziderat pe care statul și l-a asumat public prin numeroase strategii și planuri multi-anuale, care vizau administrația publică centrală și locală. Rezultatele au fost însă adesea sub nivelul așteptărilor și al indicatorilor de performanță anunțați.

Există, ce-i drept, și „cazuri fericite” de municipalități sau instituții centrale care depun un efort constant de ani de zile, construit pe implementări solide. Dar numărul lor a crescut prea lent în comparație nu doar cu anunțurile oficiale, ci mai ales cu necesitățile reale ale cetățenilor.

Barierele digitalizării mediului public

Este o situație confirmată de-a lungul timpului de numeroase studii și analize. De exemplu, în urmă cu cinci ani, Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) publica analiza „Barierele digitalizării mediului public şi privat din România”. Documentul analiza pe larg cauzele și efectele „dezvoltării insuficiente” în domeniul serviciilor publice electronice. Principalele provocări identificate în 2021 de către ADR erau:

• Lipsa unei arhitecturi IT, eficiente și eficace, de management general al serviciilor publice electronice.
• Lipsa sistemelor informatice necesare instituțiilor publice centrale pentru operaționalizarea serviciilor publice electronice.
• Insuficiența specialiștilor în e-guvernare și a resurselor umane în departamentele IT ale instituțiilor și autorităților publice și, corelat, a competențelor necesare pentru dezvoltarea și mentenanța serviciilor publice electronice.
• Lipsa unui cadru legislativ și procedural, unitar și eficace, pentru susținerea serviciilor publice electronice.

Provocările nevăzute

Pe lângă „cauzele oficiale” menționate, mai există și altele, bine cunoscute companiilor din industria IT care au realizat implementări în administrația publică, dar mai puțin făcute publice.

Cum ar fi, de exemplu, impredictibilitatea crescută indusă de algoritmul politic. Schimbarea „conducerilor” modifică în numeroase cazuri și prioritățile și strategiile de digitalizare atât la nivelul unităților administrativ-teritoriale (UAT), cât și la cel al instituțiilor administrației centrale. Rezultatul constă, cel mai adesea, în amânarea sau anularea proiectelor preconizate și, uneori, în demararea altora.

Un exemplu notoriu în acest sens este portalul e-România, lansat în 2010 și care trebuia să funcționeze ca o „poartă digitală” a țării. Portalul făcea parte din mult mai amplul proiect e-România, a cărei valoare estimată era de 500 de milioane de euro. Acum totul este istorie, la fel ca multe alte inițiative lansate la nivel național.

Pe lista provocărilor mai figurează și eterogenitatea procedurală, o problemă majoră mai ales la nivelul UAT-urilor. Dar și rezistența la schimbare, care este prezentă la toate nivelurile și care duce la subutilizarea soluțiilor implementate. Și nu în ultimul rând, tradiționala contestare a licitațiilor.

Suntem codașii UE la digitalizarea administrației și serviciilor publice

Este un cumul de factori care a făcut ca România să se situeze constant pe ultimele locuri în rândul statelor Uniunii Europene în ceea ce privește digitalizarea administrației publice.

Am fost printre codași încă de acum 10 ani, când am fost introduși în indicele DESI (Digital Economy and Society Index), care măsura și monitoriza progresul digital al statelor membre. Situația nu s-a schimbat în bine nici după ce, în 2023, Comisia Europeană a renunțat la DESI pentru a-l înlocui cu mai elaboratul „Raport despre starea deceniului digital”.

În 2024, de exemplu, scorul României în Digital Decade Report în ceea ce privește serviciile digitale publice pentru cetățeni era de 52,2 puncte. Media Uniunii Europene era de 79,4. Ediția din acest an a raportului indică o creștere la 64,2 puncte – un progres evident. Dar și media UE a avansat la 84,6%.

Nu diferența dintre România și restul statelor membre este însă problema, ci faptul că ținta pentru 2030 este de 100 de puncte. Ceea ce înseamnă că în nici patru ani trebuie să avansăm cu peste 35 de puncte, în condițiile în care progresul realizat în doi ani a fost de doar 12.

„Nu tehnologie de dragul tehnologiei”

În acest context, anunțul ministrului Economiei despre îndeplinirea noii ținte din PNRR poate fi indicatorul unui progres real. „Acest jalon vizează introducerea tehnologiilor de automatizare a proceselor de lucru (RPA), adică soluţii software care preiau sarcini repetitive şi consumatoare de timp din instituţiile publice. Mai simplu spus: înlocuim munca repetitivă şi consumatoare de timp cu procese automatizate, astfel încât funcţionarii publici să se poată concentra pe ceea ce contează cu adevărat, iar cetăţenii să primească răspunsuri mai repede şi mai uşor”, a explicat Irineu Darău.

Potrivit ministrului, în urma unor investiții de 17 milioane de euro, au fost livrate în instituțiile publice 124 de procese automatizate. Iar proiectul va continua până la implementarea a 240 de procese. Mai mult, în cadrul ADR urmează să fie înființat și un Centru de Excelență. Rolul său va fi de a asigura dezvoltarea soluțiilor RPA și de a pregăti specialiști în acest domeniu.

Darău a mai precizat că investiția „nu vizează tehnologie de dragul tehnologiei”, ci oferă pentru cetățeni beneficii concrete: „timp de așteptare mai scurt, mai puține erori și servicii publice mai predictibile și mai eficiente”.

Un pas important

Sună promițător. Dar așa au sunat, la rândul lor, și e-România, și programul GovITHub, și cloud-ul dezvoltat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) București, și alte proiecte ambițioase despre care nu se mai știe mai nimic.

Radu Puchiu, director Technology & Society Program în cadrul Aspen Institute Romania și cofondator H.appy Cities, consideră însă că există speranțe de mai bine. „Logica PNRR a fost ca administrația să aibă acest exercițiu de a vedea cum funcționează automatizarea unor procese. Planul acest lucru își dorea, să vină nu neapărat cu un jalon de reformă, în sensul că va transforma administrația, cât să creeze acest cadru ca ea să experimenteze automatizarea unor procese. Deci, strict pentru efortul de a cuprinde acest lucru în PNRR, eu cred că este de lăudat faptul că s-a întâmplat.”

Pe de altă parte, specialistul nu exclude, din start, riscul automatizării unor proceduri birocratice ineficiente. „Cred că inevitabil automatizarea unor procese existente vine cu acest risc. Pentru că, în general, procesele care implică o oarecare birocrație se confruntă cu pericolul de a digitaliza o parte din ea. Dar, chiar și așa, există un avantaj uriaș al implementării unor automatizări de tipul acesta, pentru că ele reduc inputul uman. Iar acesta este un lucru foarte bun, un pas înainte”, explică Radu Puchiu.

Avem nevoie de rezultate concrete

Pentru ca acest rezultat să poată fi valorificat corect – respectiv proiectul să fie scalat la nivel național, așa cum se dorește – este nevoie însă de o analiză post-implementare care să evidențieze rezultatele concrete obținute.

„Mă aștept ca, dincolo de jalon, să vedem și un raport. În care să se spună cinstit: «Am cheltuit atâția bani. Procesul vechi costa atât, acum costă mai puțin. Astfel proiectul se justifică pentru a fi scalat în continuare». Mai ales că nu cred că strict în jalonul acesta din PNRR automatizarea își propunea să rezolve totul. Sunt și alte jaloane care trebuie puse laolaltă. Și de aceea consider că este corect ca, după toate implementările, să venim în fața publicului și să spunem: «Am cheltuit atâția bani din PNRR, eram acolo în 2020, suntem aici în 2026, asta s-a schimbat». Pentru că am cheltuit aproape jumătate de miliard în zona de infrastructură, de Cloud și lucruri conexe și întrebarea firească din partea publicului este «Ce s-a schimbat? Care e progresul pe care îl vedem?»”, conchide Radu Puchiu.

Este un punct de vedere pertinent. Digitalizarea administrației publice nu se poate măsura în jaloane bifate sau în milioane de euro „absorbite”. Rămâne însă de văzut dacă, după succesiunea tot mai rapidă de anunțuri de îndeplinire a țintelor din PNRR, vor urma rapoarte și analize asupra rezultatelor obținute. Și dacă acestea se ridică la nivelul promisiunilor: „timp de așteptare mai scurt, mai puține erori și servicii publice mai predictibile și mai eficiente”.