IMM-urile românești produc la jumătate din media UE. De unde apare decalajul și cum poate fi redus

Raportul economic al OCDE privind România arată că productivitatea muncii a scăzut cu 1,2% în 2024. În același timp, decalajul dintre companiile autohtone și filialele străine rămâne unul consistent.

Pentru o firmă românească, diferența de productivitate nu înseamnă că angajatul muncește mai puțin. Înseamnă că aceeași oră de muncă produce mai puțină valoare economică. Explicația poate fi utilajul, software-ul, managementul sau poziția firmei în lanțul de producție.

România nu mai poate concura doar prin cost mic

Ani la rând, avantajul competitiv al României a fost forța de muncă mai ieftină decât în Vest. Modelul a atras fabrici și servicii, dar salariile au crescut, iar diferența de cost față de alte piețe s-a redus. Companiile locale trebuie acum să producă mai multă valoare cu aceeași resursă.

Analistul economic Adrian Codîrlașu spune că vechiul model de creștere și-a atins limitele. „Cred că modelul de creștere pe care l-am avut în ultimii ani a ajuns la final. Am crescut prin deficite mari, pe datorie.”

Pentru firme, traducerea este simplă. Consumul susținut de deficite poate ridica temporar vânzările, dar nu schimbă productivitatea unei fabrici, a unui atelier sau a unei firme de servicii. Creșterea sustenabilă cere investiții care fac fiecare angajat mai eficient.

Florin Jianu, președintele IMM România, pune aceeași problemă în termenii competitivității. „Suntem într-o perioadă de criză, într-o perioadă cu o inflație mult prea ridicată. Vă dați seama cât ia din competitivitatea companiilor românești?”

Costurile mari cu energia și finanțarea reduc resursele disponibile pentru tehnologizare. Firma ajunge să amâne utilajul, software-ul sau extinderea.

Productivitatea se cumpără prin investiții

Un angajat devine mai productiv când are instrumente mai bune, procese mai eficiente și competențe mai ridicate. De aici vine diferența dintre o companie bine capitalizată și una cu lichidități limitate.

Codîrlașu spune că economia trebuie să se întoarcă spre producție. „Trebuie să ne gândim cum să producem mai mult… În condițiile acestea n-are cum să crească producția în România.”

În cazul IMM-urilor, accesul la capital este o problemă structurală. Multe firme depind aproape integral de profitul reinvestit și de credit bancar. Dacă marjele sunt mici și finanțarea este scumpă, investițiile care ar putea crește productivitatea sunt primele amânate.

Jianu avertizează exact asupra acestei lipse de resurse. „Lipsește cash flow-ul în economie… Ar trebui să avem o așteptare a unei fiscalități stabile.”

Cash-flow-ul decide dacă firma cumpără o linie automată, implementează un ERP sau rămâne încă un an cu aceleași procese.

Tehnologia ajută, dar nu rezolvă problema

România stă slab și la digitalizarea IMM-urilor. Programele publice au încercat să finanțeze echipamente și software, dar absorbția a rămas modestă, iar proiectele au avansat greu. Diferența față de media europeană nu vine doar din lipsa calculatoarelor.

Florin Jianu atrage atenția asupra acestei întârzieri. „PNRR-ul nu a însemnat o reformă reală. Nevoia de digitalizare […] este mult scăzută față de media europeană.”

Productivitatea crește când tehnologia schimbă modul de lucru, elimină operațiuni repetitive și permite angajaților să facă activități cu valoare mai mare.

Aici intră și managementul. Multe firme românești depind încă foarte mult de fondator. Deciziile se concentrează la vârf, delegarea este redusă, iar extinderea companiei înseamnă uneori doar mai multă muncă pentru aceeași echipă de conducere.

Valoarea adăugată este mai importantă decât volumul

România exportă încă multe produse cu procesare redusă și importă produse cu tehnologie, brand și marjă mai mare. Același mecanism funcționează la nivelul firmei. O companie poate produce mult și totuși să păstreze puțină valoare din produsul final.

Jianu spune că direcția trebuie să fie mutată spre inovare. „Antreprenoriatul trebuie să devină un vis european. Europa schimbă un pic direcția și merge mai mult spre inovare, spre cercetare, spre competitivitatea companiilor.”

Pentru o firmă românească, saltul poate însemna trecerea de la subcontractare la produs propriu, de la producție simplă la proiectare sau de la vânzarea materiei prime la procesare.

De aici apare și problema educației. O economie care vrea produse mai sofisticate are nevoie de tehnicieni, ingineri, manageri și oameni capabili să lucreze cu automatizare și inteligență artificială. Fără competențe, investiția în utilaje are randament mai mic.

Diferența dintre firma românească și filiala străină

Filiala unei multinaționale intră adesea în România cu acces la tehnologie, finanțare, piețe externe și know-how acumulat în întregul grup. IMM-ul local trebuie să construiască multe dintre aceste avantaje singur.

Asta explică o parte din diferența dintre cei 24.000 de euro valoare adăugată pe angajat în companiile autohtone și cei 45.000 de euro din filialele străine. Nu este o comparație între cât de harnici sunt oamenii, ci între infrastructura economică pusă în jurul lor.

Codîrlașu spune că dezechilibrul nu poate fi reparat doar prin ajustare fiscală. „Ajustarea este reală, dar economia nu și-a mărit încă capacitatea de a produce ceea ce importă. Conduita politicii fiscale rămâne principalul factor de risc.”

România are nevoie de mai multe firme locale care pot investi și urca în lanțul valoric. Asta cere capital, stabilitate și acces la piețe.

Miza nu este să muncim mai mult, ci să producem mai mult din aceeași muncă

În spatele problemei de productivitate stă și educația. Fără competențe tehnice și manageriale mai bune, tehnologia cumpărată de firme nu își atinge potențialul.

România nu mai poate recupera decalajele doar prin mai multe ore lucrate sau prin menținerea salariilor sub nivelul Vestului. Salariile vor continua să convergă, iar costurile energetice și fiscale pot rămâne ridicate.

Avantajul competitiv trebuie mutat spre ceea ce produce fiecare angajat într-o oră de muncă. Aici se întâlnesc tehnologia, educația, capitalul și managementul.

Când valoarea adăugată pe angajat este la jumătate din media europeană, problema nu se rezolvă cerând oamenilor să muncească mai mult. Se rezolvă construind firme care îi ajută să producă mai multă valoare. Iar acesta este testul real pentru următoarea etapă de dezvoltare a economiei românești.