În alegerea partenerului logistic pentru livrările internaționale, 63% dintre magazinele online urmăresc acoperirea geografică a rețelei de livrare. 44% consideră importante integrarea tehnică a serviciilor și posibilitatea de a urmări expedierile.
Pe măsură ce magazinele online livrează în mai multe țări, crește numărul de operatori, rute și situații care trebuie gestionate. Iar accesul la informații despre colete și conectarea serviciilor într-un flux comun permit comercianților să urmărească livrările și să răspundă mai ușor solicitărilor clienților.
Magazinele caută mai multe opțiuni de livrare
Livrarea la adresă rămâne esențială pentru 94% dintre respondenți, dar comercianții acordă o importanță ridicată și alternativelor de ridicare. Astfel, 63% consideră necesare lockerele și punctele de ridicare pentru succesul pe o piață externă, iar 69% indică livrarea rapidă și predictibilă printre opțiunile esențiale.
Diferențele dintre piețele externe obligă magazinele online să adapteze modalitățile de livrare la infrastructura și preferințele locale. Posibilitatea de a alege între livrarea la adresă și ridicarea coletului dintr-un punct apropiat oferă cumpărătorilor mai mult control asupra recepției comenzii. Pentru comercianți, această flexibilitate trebuie susținută de servicii pe care le pot administra și urmări într-un mod unitar.
Retururile cer soluții locale de preluare
Pentru 44% dintre companiile participante la sondajul Packeta România, returul prin locker sau punct local de predare este o opțiune esențială pentru succesul pe piețele externe. Un astfel de serviciu permite cumpărătorilor să predea produsul în țara în care a fost livrat, printr-o rețea locală, și oferă magazinelor online posibilitatea de a urmări coletul pe traseul de retur. Disponibilitatea acestor soluții devine relevantă pentru comercianții care administrează comenzi și retururi din mai multe țări.
Când au fost întrebați ce sprijin le-ar fi cel mai util pentru extinderea internațională, 81% dintre respondenți au indicat soluțiile de livrare și retur, iar 56% suportul logistic.

Prețul transportului, criteriul principal
Răspunsurile arată interesul pentru servicii care pot fi folosite efectiv după intrarea pe o piață nouă, de la livrarea coletului până la preluarea și urmărirea unui eventual retur.
„Prețul transportului este primul lucru la care se uită un comerciant, însă costul real al unei livrări internaționale depinde de mai mulți factori. Întârzierile, livrările nereușite sau retururile dificil de gestionat pot genera cheltuieli suplimentare și pot afecta relația cu clienții. În plus, atunci când un magazin online începe să vândă în mai multe țări, trebuie să țină cont de infrastructura și preferințele de livrare specifice fiecărei piețe. De aceea, considerăm că predictibilitatea, accesul la rețele locale și integrarea tehnică devin tot mai importante în alegerea unui partener logistic”, spune Alexandr Jeleascov, Managing Director Packeta România.
Packeta conectează magazinele online din România la o infrastructură de livrare care acoperă 33 de țări, care cuprinde peste 187.000 de puncte pick-up partenere, oferind acces la opțiuni de livrare disponibile pe piețele de destinație.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/05/noile-masuri-pentru-colete-ieftine.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/bani-calculator-grafice.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/05/ronaldcandonga-job-53825011280.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/11/apollo.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/bani-lei-dreamstime-calinescu-silviu-1.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/om-calculator-sursa-foto-pixabay.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/05/indici-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/03/cnecernavoda.jpg)