Marile companii energetice au câștigat 2,5 miliarde de dolari din războiul din Iran. Cine a reușit să transforme perioada tulbure în profit

În ultimele săptămâni, numele mari din energie au raportat rezultate care spun destul de clar cine are de câștigat dintr-o criză, precum cea din Iran. Shell, BP, TotalEnergies, Saudi Aramco, Eni, Equinor, Chevron, ExxonMobil, ConocoPhillips, Valero și Liberty Energy apar, în forme diferite, pe harta companiilor ajutate de prețuri mai mari, trading mai bun sau marje mai grase. Nu e o poveste simplă cu „toți au câștigat”. Unii au pierdut producție. Alții au avut active lovite. Dar, în ansamblu, prețul ridicat al energiei a funcționat ca o plasă de siguranță.

Aici apare tensiunea politică și socială. Pentru gospodării și firme, războiul se vede în carburant, facturi și costuri logistice. Pentru unele companii energetice, se vede în profituri, dividende, răscumpărări de acțiuni și rezultate peste așteptări. Aceeași criză are două fețe. Una e bonul mai mare. Cealaltă e raportul trimestrial mai bun.

Ingredientele: petrol scump și haos profitabil

Când prețul petrolului urcă, producătorii câștigă mai mult pe fiecare baril vândut. Asta e partea ușor de înțeles. Dar criza din Iran a scos la suprafață și un mecanism mai puțin vizibil: tradingul. Adică abilitatea unor companii de a cumpăra, vinde, redirecționa și acoperi riscuri pe piețe aflate în mișcare rapidă.

BP, Shell și TotalEnergies au construit, în timp, operațiuni uriașe de trading. Nu doar scot petrol. Îl mută. Îl cumpără. Îl vând. Îl transportă între regiuni. Se uită la diferențe de preț, la blocaje, la rute, la timp. Într-o analiză Reuters, birourile de trading ale celor trei companii europene au făcut împreună cel puțin 2,5 miliarde de dolari în primul trimestru, pe fondul volatilității generate de războiul din Iran.

Aici se vede diferența dintre „companie petrolieră” și „mașinărie energetică globală”. Companiile americane mari, precum ExxonMobil și Chevron, sunt foarte puternice în producție. Dar europenii au, în general, brațe de trading mai dezvoltate. Iar într-un șoc global, cine poate muta barilii mai inteligent poate câștiga chiar și atunci când piața arde.

BP este exemplul cel mai simplu. Compania a raportat profituri de 3,2 miliarde de dolari în primul trimestru, de peste două ori mai mari decât cele din perioada similară a anului trecut. The Guardian a scris că BP a creditat rezultatul cu „exceptional oil trading”, adică o performanță excepțională a tradingului de petrol. Pe scurt: războiul a creat prețuri mai mari, dar și oportunități mai mari de intermediere.

Shell, cazul clasic: profit din volatilitate

Shell este, probabil, una dintre cele mai bune ilustrații ale momentului. Compania a raportat câștiguri ajustate de 6,92 miliarde de dolari în primul trimestru. Rezultatul a fost peste așteptările analiștilor și peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. Nu e puțin lucru, mai ales într-un trimestru în care piețele energetice au fost zguduite de conflict.

Wael Sawan, CEO-ul Shell, a prezentat rezultatul în cheia corporativă obișnuită. „Shell a livrat rezultate solide, susținute de concentrarea noastră neîntreruptă pe performanța operațională, într-un trimestru marcat de perturbări fără precedent pe piețele globale de energie”, a spus el, într-o declarație citată de The Guardian.

Tradus din „afacereză”, mesajul e acesta: piața a fost lovită, dar Shell a știut să lucreze în haos. Iar haosul a plătit profitabil. Compania nu a câștigat doar pentru că petrolul și gazele s-au scumpit. A câștigat și pentru că are infrastructură, traderi, contracte și experiență într-o piață în care fiecare rută blocată produce o altă diferență de preț.

Există aici și un contrast moral greu de evitat. Când Shell spune „performanță operațională”, consumatorul aude, mai degrabă, „preț mai mare”. O firmă mică vede factura de transport. Aceeași propoziție se citește diferit, în funcție de partea banilor pe care stai: dai sau iei.

Pentru Saudi Aramco, poziționarea lângă Iran este un avantaj competitiv

Dacă Shell arată cât de important este tradingul, Saudi Aramco arată cât de importantă este geografia. Compania saudită a raportat un profit net de 32,5 miliarde de dolari în primul trimestru, în creștere cu 25%. Reuters notează că rezultatul a venit în contextul în care riscurile din Strâmtoarea Hormuz au împins Aramco să folosească la capacitate maximă conducta East-West.

Această conductă mută petrol din estul Arabiei Saudite către portul Yanbu, la Marea Roșie. Adică scoate o parte din exporturi din zona cea mai tensionată. Pentru piețele globale, asta înseamnă continuitate. Pentru Aramco, înseamnă avantaj.

Amin Nasser, CEO-ul Saudi Aramco, a spus-o direct. „Conducta noastră East-West, care a ajuns la capacitatea maximă de 7 milioane de barili pe zi, s-a dovedit o arteră critică de aprovizionare, ajutând la atenuarea impactului unui șoc energetic global”, a declarat el pentru Reuters.

E una dintre cele mai importante fraze ale crizei. Pentru că arată că în energie nu contează doar cine are petrol. Contează și cine îl poate livra. Iar într-o lume în care o strâmtoare poate deveni punct de sufocare global, o conductă devine mai mult decât o țeavă de pe o hartă. Devine putere economică.

TotalEnergies, Eni și Equinor: Europa energetică numără câștigurile

TotalEnergies a fost un alt beneficiar major. Compania franceză a raportat un venit net ajustat de 5,4 miliarde de dolari în primul trimestru, în creștere cu 29% față de anul anterior. Reuters a legat rezultatul de prețurile ridicate și de tradingul puternic. În același timp, compania a crescut dividendul și a dublat răscumpărările de acțiuni pentru trimestrul al doilea, la 1,5 miliarde de dolari.

Asta a produs exact reacția politică așteptată. În Franța au apărut noi discuții despre taxarea profiturilor excepționale. Pentru public, logica e simplă: dacă războiul duce la facturi mai mari, de ce o parte din profiturile de război nu s-ar întoarce către consumatori? Pentru companii, logica e alta: ele spun că își asumă riscuri, investesc, transportă, livrează și trebuie să fie recompensate.

Eni a intrat în aceeași conversație. Grupul italian a ridicat programul de răscumpărări de acțiuni la 2,8 miliarde de euro, pe fondul așteptărilor că războiul va menține prețurile energiei mai sus pentru mai mult timp. Nu e doar profit de moment. Este și reașezarea planurilor financiare.

Equinor, compania norvegiană, completează tabloul. Bloomberg a scris că profitul său a depășit estimările, cu venit operațional ajustat după taxe de 2,86 miliarde de dolari, peste media estimată de 2,6 miliarde. Și aici explicația e aceeași: războiul din Iran a ridicat prețurile energiei. Nu spectaculos procentual, ca la Shell sau BP, dar sunt totuși niște sute de milioane.

Chevron și Exxon: câștig, dar cu zgârieturi

În Statele Unite, imaginea este mai amestecată. ExxonMobil și Chevron au beneficiat de prețurile mai mari. Bloomberg a scris că ambele companii au depășit estimările de profit pentru primul trimestru, după ce scumpirea petrolului și gazelor a compensat întreruperile de producție provocate de războiul din Iran. În cazul Exxon, prețurile mai mari au adăugat 1,7 miliarde de dolari la câștigurile trimestriale, peste impactul negativ de 400 de milioane al unor întreruperi legate de conflict.

Totuși, Chevron a transmis și partea mai neagră a imaginii. Mike Wirth, chairman și CEO al Chevron, a avertizat că lipsurile fizice de petrol vor începe să apară la nivel global din cauza închiderii Strâmtorii Hormuz, prin care trece în mod normal aproximativ 20% din oferta globală de țiței.

„Vom începe să vedem lipsuri fizice”, a declarat Wirth pentru Reuters, în timpul unei discuții organizate de Milken Institute. Apoi a spus și fraza care doare mai mult la buzunar: „Cererea trebuie să se miște pentru a întâlni oferta. Economiile vor trebui să încetinească.”

Teoretic, companiile energetice câștigă din prețuri mai mari. Dar economia nu poate să meargă înainte dacă energia e prea scumpă. La un moment dat, cererea scade, iar vânzătorii o să-i alerge pe cumpărători cu promoții.

Rafinăriile și jucătorii mai mici prind și ei valul

Nu doar giganții integrați au avut de câștigat de pe urma conflictului din Iran. The Guardian a notat că americanii de la ConocoPhillips au raportat profituri de 2,3 miliarde de dolari în primul trimestru, în creștere cu 84% față de perioada de dinaintea războiului. Valero Energy, un mare rafinator, a anunțat profituri trimestriale de 1,2 miliarde de dolari, peste estimări. Liberty Energy a avut câștiguri de 10 milioane de dolari, în creștere cu 32%.

Să stăm puțin pe exemplul Valero. Într-o criză energetică, nu câștigă doar cei care scot petrol din pământ. Câștigă și cei care îl transformă în benzină, motorină, kerosen și alte produse. Când oferta de produse rafinate se strânge, marjele pot crește. Iar rafinăriile devin puncte-cheie într-o lume care are nevoie permanentă de combustibil.

Asta explică de ce discuția despre „profituri de război” nu poate fi redusă doar la țiței. Lanțul slăbiciunilor e mai lung decât pare la prima vedere. Pe el sunt producători, traderi, transportatori, rafinării, companii de servicii și retaileri. Practic, definiția de dicționar a tot ceea ce înseamnă „upstream” și „downstream”. Da, fiecare verigă poate câștiga. Dar contează cum se mișcă într-un moment de blocaj.

Cine achită nota de plată

Pentru companii, conflictul din Iran a fost un test de reziliență. Pentru consumatori, a fost un test de buget de cheltuieli. Shell vorbește despre performanță operațională. Aramco despre aprovizionare critică. Chevron despre lipsuri fizice și economie care trebuie să încetinească. Toate informațiile sunt adevărate și contează în egală măsură. Însă, puse cap la cap, ne arată o realitate incomodă. O nouă realitate la care trebuie să ne adaptăm. Pentru că nota de plată o achităm noi, consumatorii.

Energia este una dintre puținele industrii în care criza poate ridica profiturile chiar în timp ce lovește populația. Nu pentru că fiecare companie își dorește război. Ci pentru că sistemul este construit așa: când oferta scade, prețul crește. Iar cine are marfă, rută, contract sau birou de trading poate transforma panica în bani.

Conflictul din Iran nu a făcut din industria energetică un pariu câștigător. Era deja de decenii. Dar i-a pus în valoare reacțiile. Mai pe românește: în vremuri liniștite, companiile energetice vând… energie. Dar, în vremuri tulburi, ele vând certitudinea livrării printr-o rută sigură și viteză. Pentru cine își permite, logic. Pentru că, în vremuri tulburi, acestea costă. Uneori enorm.

Pe partea cu încasarea sunt companiile care au știut să transforme conflictul din Iran într-o perioadă profitabilă.