Într-un raport depus la sfârșitul acestei săptămâni la bursa din Mumbai (NSE), Sun Pharma a anunțat că a semnat un acord ferm pentru preluarea a 100% din acțiunile în circulație ale Innovcare Lifesciences. Tranzacția este estimată să se finalizeze până la data de 31 iulie 2026. Reprezentanții Sun Pharma au descris achiziția drept o „investiție strategică menită să consolideze portofoliul de produse al companiei”.
Fondată la 21 iulie 2014, Innovcare Lifesciences își desfășoară activitatea exclusiv pe piața din India. Compania este specializată în marketingul, distribuția și vânzarea de medicamente farmaceutice, produse nutraceutice și cosmeceutice.
O achiziție de valoare
Innovcare a raportat o creștere constantă a veniturilor în ultimele exerciții financiare. În anul fiscal 2026, compania a înregistrat venituri din operațiuni de aproximativ 9,95 milioane de dolari, în creștere de la 9,11 milioane de dolari în anul fiscal 2025 și 8,56 milioane de dolari în anul fiscal 2024.
Sun Pharma a precizat că achiziția nu constituie o tranzacție între părți afiliate.
De asemenea, producătorul farmaceutic a menționat că nu sunt necesare aprobări guvernamentale sau din partea autorităților de reglementare pentru finalizarea acestei mutări.
Întregul acord va fi finanțat din resurse proprii în numerar. Suma totală se ridică la aproximativ 28,7 milioane de dolari, potrivit reuters.
Sun Pharma a preluat și Organon
Achiziția vine în contextul unei strategii mult mai ample de expansiune internațională pe care gigantul indian o desfășoară în prezent. La sfârșitul lunii aprilie 2026, Sun Pharma – care deține în România producătorul Terapia Cluj – a anunțat încheierea unui acord pentru preluarea Organon. Compania este un jucător major pe piața din SUA, axat pe produse destinate sănătății femeilor.
Valoarea tranzacției a fost estimată la 12 miliarde de dolari. Este cea mai mare achiziție pe piețele externe realizată de o companie farmaceutică din India până în acest moment.
Organon, înființată în 2021 prin desprinderea din grupul farmaceutic Merck, este și ea prezentă pe piața locală prin produsele sale. Printre cele mai cunoscute mărci ale sale cu autorizație de punere pe piață în România se numără Aerius.
Prin finalizarea acestei tranzacții, Sun Pharma își va accelera ascensiunea în ierarhia mondială, urmând să acceadă direct în rândul primelor 25 de companii farmaceutice la nivel global. Totodată, conform datelor oficiale transmise de Organon, preluarea va permite gigantului indian să își extindă în mod semnificativ amprenta în domeniul medicamentelor inovative.
