Planul cu 7.000 MW pentru interconectare pune presiune pe stat. De ce companiile energetice ar putea păstra mai mult profit pentru investiții

Propunerea apare într-un moment în care România are nevoie de bani pentru aproape toate zonele sistemului energetic. Sunt proiecte mari în nuclear, gaze, regenerabile, stocare, hidroenergie și rețele. Unele sunt vechi și întârziate, altele sunt legate de noul ciclu de investiții și de presiunea termenelor din PNRR.

Programul de guvernare prevede ca profitul companiilor din energie să fie repartizat într-un fond de investiții în domeniul energetic. În același timp, ar urma să fie abrogată legislația care obligă anual companiile de stat să distribuie dividende. Schimbarea ar muta accentul de la nevoia imediată de bani la buget spre nevoia de capital pentru investiții.

Decizia nu ar fi doar una contabilă. Dacă trece, ea poate schimba relația dintre stat, companiile energetice și investitori. Dacă este făcută corect, poate lăsa mai mulți bani în sectorul energetic. În schimb, dacă este pusă în practică în mod defectuos, poate ridica probleme de guvernanță și poate speria acționarii minoritari.

De la dividende anuale la capital pentru proiecte

În prezent, companiile energetice de stat sunt surse importante de bani pentru buget. Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz sau Transelectrica au fost privite deseori nu doar ca operatori strategici, ci și ca furnizori de dividende. Pentru stat, acest mecanism a fost simplu: profiturile companiilor ajutau la acoperirea nevoilor bugetare.

Alexandru Ciocan, senior researcher la Energy Policy Group, explică felul în care funcționează modelul actual. „În prezent, companiile energetice de stat, în special cele mari, precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica sau Romgaz, distribuie profiturile sub formă de dividende, în baza legislației societăților comerciale și a regulilor aplicabile întreprinderilor publice. Statul, în calitate de acționar, încasează anual sume importante la buget. De aici apare și o dezbatere recurentă: în timp ce consumatorii se confruntă cu prețuri ridicate la energie, unele companii energetice de stat raportează profituri mari”.

Problema este că banii scoși anual din companii nu mai pot finanța proiecte interne. O companie energetică poate fi profitabilă, dar totuși insuficient capitalizată pentru investiții mari. În energie, investițiile nu se fac din resturi de buget, ci din capital stabil, planificare și acces la finanțare.

De ce energia are nevoie de bani acum

România are o listă lungă de proiecte energetice. Programul de guvernare vorbește despre retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă, construcția unităților 3 și 4, dezvoltarea reactoarelor modulare mici și noi proiecte pe gaze. În zona de regenerabile, ținta este instalarea a peste 5.000 MW eolian și solar și 3.000 MWh capacități de stocare până în 2027.

Pe rețele, miza este la fel de mare. Programul prevede dublarea capacității de schimburi transfrontaliere de electricitate până în 2030, la 7.000 MW, prin noi investiții la Transelectrica. Transgaz are, la rândul său, obiective de dezvoltare a infrastructurii de transport al gazelor naturale.

Aceste proiecte nu pot fi susținute doar prin declarații strategice. Energia are nevoie de bani înainte să producă rezultate. O centrală, o rețea, o capacitate de stocare sau o interconectare se construiesc în ani, iar lipsa finanțării împinge proiectele dintr-un ciclu politic în altul.

România are potențial, dar nu are campioni regionali

Analistul economic Adrian Codîrlașu consideră că România are companii energetice care ar putea deveni jucători regionali. Problema este că acestea au fost tratate prea mult ca surse de dividende. „Managementul trebuie să aibă o viziune despre unde vrea să vadă acea companie. În al doilea rând, vorbim despre investiții.”

Practic, o companie energetică nu devine regională doar pentru că are active bune acasă. Are nevoie de bani pentru achiziții, proiecte noi, extindere și tehnologie.

În loc să construiască jucători regionali, statul a preferat de multe ori să ia dividende. Aceasta a ajutat bugetul pe termen scurt, dar a redus spațiul de investiții pe termen lung. În energie, diferența se vede în capacități întârziate, rețele insuficiente și proiecte care se mișcă greu.

Varianta simplă: banii rămân în companii

Există o soluție mai puțin conflictuală decât un fond centralizat. Statul poate permite companiilor să păstreze o parte mai mare din profit și să investească direct în propriile proiecte. Această variantă respectă mai ușor logica societății comerciale și reduce tensiunile cu investitorii minoritari.

Alexandru Ciocan spune că guvernul a început deja să meargă în această direcție. „În ultima perioadă am văzut o abordare de acest gen din partea actualului Guvern, care a pus un accent mai mare pe utilizarea profitului companiilor energetice pentru finanțarea investițiilor. În locul distribuirii integrale a dividendelor către buget, o parte din profit a fost lăsată la nivelul companiilor pentru susținerea proiectelor de dezvoltare și modernizare. Aceasta este probabil cea mai simplă și mai puțin controversată variantă, întrucât companiile păstrează profitul și investesc direct în propriile proiecte.”

Această logică este mai curată din punct de vedere corporativ. Hidroelectrica își finanțează propriile investiții, Nuclearelectrica își finanțează propriile proiecte, Transelectrica își dezvoltă rețeaua. Statul câștigă mai puțin imediat la buget, dar poate câștiga mai mult prin companii mai valoroase.

Fondul centralizat poate deveni sensibil

Un fond de investiții în energie poate părea o soluție elegantă. Strânge profituri din mai multe companii și le direcționează spre proiecte strategice. Pe hârtie, mecanismul poate rezolva problema fragmentării și poate concentra bani acolo unde sistemul are nevoie.

Riscul apare atunci când profitul unei companii listate este transferat într-un vehicul controlat de stat. Mai multe companii energetice au acționari minoritari, iar aceștia au drepturi economice. Dacă statul mută profitul înainte de distribuirea dividendelor, pot apărea întrebări despre tratamentul egal al acționarilor.

Alexandru Ciocan avertizează asupra acestei zone sensibile. „Repartizarea profitului către un fond centralizat se poate transforma într-o temă sensibilă. Multe dintre companii sunt listate la bursă și au acționari minoritari. Transferul unei părți din profit într-un fond controlat de stat, înainte de distribuirea dividendelor, ar putea determina investitorii să susțină că le sunt afectate drepturile economice.”

Guvernanța decide dacă mecanismul funcționează

Un fond de investiții poate fi util dacă are reguli clare. Trebuie să fie transparent, predictibil și legat de proiecte verificabile. Altfel, există riscul ca banii companiilor profitabile să fie folosiți pentru obiective politice sau pentru acoperirea unor întârzieri din alte zone ale sistemului energetic.

Alexandru Ciocan arată că problema principală este raportul dintre interesul companiei și interesul statului. „Un alt aspect problematic este legat de proprietatea și controlul investițiilor realizate prin intermediul unui astfel de fond. Dacă profitul unei companii este utilizat pentru finanțarea unor proiecte noi, se pune întrebarea dacă aceste investiții sunt realizate în interesul companiei și al tuturor acționarilor săi sau în interesul obiectivelor mai largi de politică energetică urmărite de stat”, spune el.

Această distincție contează enorm. Statul poate avea obiective legitime de politică energetică. Dar o companie listată are obligații față de toți acționarii, nu doar față de acționarul majoritar.

Bursa poate ajuta, dar cere reguli

Companiile energetice listate sunt mai vizibile, mai evaluate și mai obligate la disciplină. Listarea le dă acces la capital și poate crea presiune pentru guvernanță mai bună. Dar investitorii cer stabilitate, nu schimbări bruște ale regulilor de distribuire a profitului.

Adrian Codîrlașu leagă dezvoltarea bursei de capacitatea companiilor de stat de a deveni jucători regionali. „Companiile de stat ar ajuta la dezvoltarea bursei, pentru că sunt companii mari și care au capacitatea chiar de a deveni jucători regionali.”

Pentru piața de capital, schimbarea dividendelor este o temă delicată. Pe de o parte, investitorii pot accepta dividende mai mici dacă banii finanțează proiecte profitabile. Pe de altă parte, vor penaliza companiile dacă profitul este direcționat netransparent sau fără randament clar.

Riscul litigiilor și al pierderii încrederii

Investitorii nu se uită doar la nivelul dividendului. Se uită la predictibilitate. Dacă regulile se schimbă brusc, costul de capital poate crește, iar companiile pot deveni mai puțin atractive la bursă.

Alexandru Ciocan spune că un mecanism prost construit poate ajunge inclusiv în zona litigiilor. „Transferul unei părți din profit într-un fond controlat de stat, înainte de distribuirea dividendelor, ar putea ridica semne de întrebare privind respectarea principiilor de guvernanță corporativă. În anumite situații, s-ar putea ajunge chiar la litigii.”

Pentru stat, acesta ar fi un efect contrar celui dorit. Un fond creat pentru investiții ar putea reduce încrederea investitorilor exact în companiile care au nevoie de capital. În energie, unde proiectele sunt mari și scumpe, încrederea este o formă de finanțare.

De la necesități bugetare, la cerințe de dezvoltare

Logica veche era simplă: companiile fac profit, statul ia dividende, bugetul respiră. Logica nouă ar trebui să fie mai ambițioasă: companiile fac profit, păstrează capital, investesc și cresc valoarea economică pe termen lung. Diferența dintre cele două modele este diferența dintre întreținere și dezvoltare.

Alexandru Ciocan sintetizează provocarea fondului într-o formulă care ține de guvernanță, nu doar de finanțare. „Tocmai această posibilă separare dintre interesul societății comerciale și rolul statului ca factor de decizie în sectorul energetic reprezintă una dintre principalele provocări ale unui asemenea mecanism.”

Dacă mecanismul va fi construit cu reguli clare, poate ajuta România să finanțeze proiecte întârziate. Dacă va fi construit ca o nouă pușculiță administrată politic, poate produce neîncredere. În energie, banii sunt necesari, dar nu suficienți.

Mai puține dividende azi, dar investiții mai multe mâine

Ideea ca profitul companiilor energetice de stat să meargă spre investiții este corectă în principiu. România are nevoie de rețele mai puternice, capacități noi, stocare, nuclear, gaze și hidroenergie finalizată. Nu poți cere companiilor să modernizeze sistemul dacă le iei anual cea mai mare parte din profit.

Totuși, forma contează la fel de mult ca intenția. Profitul poate rămâne în companii pentru proiecte proprii sau poate fi dus într-un fond centralizat. Prima variantă este mai simplă și mai puțin controversată. A doua poate fi utilă doar dacă are reguli ferme, transparență și respect pentru acționarii minoritari.

La proba practică, România are de ales între două reflexe. Reflexul bugetar, în care companiile energetice sunt folosite pentru dividende anuale. Și reflexul investițional, în care profitul devine capital pentru proiecte noi. Dacă schimbarea va fi făcută serios, statul poate înceta să mulgă companiile energetice și poate începe să le folosească pentru dezvoltare.