Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată o scădere atât a sosirilor, cât și a nopților petrecute în unitățile de cazare. Astfel, sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare inclusiv apartamente și camere de închiriat au scăzut cu 2,5% și respectiv cu 5,7%, în luna iunie 2026. Cifrele sunt în comparație cu aceeași lună a anului trecut.
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente și camere de închiriat, în luna iunie a acestui an au însumat 1,269 milioane. Din numărul total, sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 78,6%. Iar sosirile turiștilor străini 21,4%.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente și camere de închiriat, în luna iunie 2026 au însumat 2675,6 mii. Cifra este în scădere cu 5,7% față de cele din luna iunie 2025.
Din numărul total al înnoptărilor, în luna iunie 2026, înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 79,4%. În același timp, înnoptările turiștilor străini au înregistrat un procent de 20,6%.
Turiștii au stat în medie două zile în unitățile de cazare
Durata medie a şederii în luna iunie 2026 a fost de 2,1 zile la turiştii români și de 2,0 zile la turiştii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna iunie 2026, a fost de 26,7% pe total structuri de cazare turistică, inclusiv apartamente și camere de închiriat. Proentul este în scădere cu 3,4 puncte procentuale faţă de luna iunie 2025.
În primele șase luni ale anului 2026, structurile de primire turistică din România au înregistrat 5,56 milioane de sosiri. Procentul este în scădere cu 4,1% comparativ cu aceeași perioadă din 2025. Turiștii români au reprezentat 78,6% din totalul sosirilor, în timp ce turiștii străini au avut o pondere de 21,4%.
Numărul înnoptărilor a consemnat o scădere mai accentuată, de 6,7%, în perioada ianuarie-iunie 2026, până la 10,8 milioane. Din totalul înnoptărilor, 77% au fost realizate de turiști români, iar 23% de turiști străini, potrivit INS.
Durata medie a șederii a fost de 1,9 zile pentru turiștii români și de 2,1 zile pentru cei străini. În același timp, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a ajuns la 22,8%. Cifra este în scădere cu 2,9 puncte procentuale față de primul semestru din 2025.
București, Brașov și Constanța, cele mai căutate destinații
Pe județe, cele mai multe sosiri ale turiștilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au fost înregistrate în municipiul București, cu 931,2 mii persoane. Urmează județele Brașov (592,9 mii persoane) și Constanța (364,4 mii persoane). Statistica este pentru perioada ianuarie-iunie 2026.
În ceea ce privește numărul de înnoptări, cele mai ridicate valori au fost consemnate în municipiul București. În capitală au fost înregistrate 1,91 milioane, Brașov, cu 1,11 milioane. Urmează Constanța, cu 946,4 mii.
În rândul turiștilor străini, cele mai multe sosiri în structurile de cazare din România au provenit din Germania. Aici au fost înregistrate 114,8 mii persoane. Apoi, Italia cu 105,7 mii persoane. Și Statele Unite ale Americii, cu 78,8 mii persoane. Statistica este dinn primul semestru din 2026.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/arvido-bucharest-27118161280.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/inchis.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/vot-parlament.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/seo.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/insolventa.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/pislaru.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/economia-circulara.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/455.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/alexasfotos-shopping-26139841280.jpg)