SAI Muntenia, care va administra Fondul Proprietatea pentru patru ani, cu începere din 1 aprilie anul viitor, a obținut majoritatea voturilor acționarilor. Aceasta s-a impus categoric în fața celuilalt candidat rămas în cursă – după retragerea Franklin Templeton din procesul de selecție, anunțată pe 23 septembrie – INVL Asset Management.
De precizat că Lion Capital, care controlează SAI Muntenia Invest, și-a majorat constant, începând de anul trecut, deținerile la Fondul Proprietatea, ajungând la 18,0851%. Astfel a ajuns să aibă mai mult decât statul român, care, prin Ministerul Finanțelor, deține 11,5739%.
Varianta prelungirii a ieșit din calcul
Potrivit comunicatului oficial publicat pe site-ul BVB de către Franklin Templeton: „SAI Muntenia Invest SA a fost numită în calitate de nou administrator de fond de investiții alternative care va acționa și în calitate de administrator unic al Fondului Proprietatea pentru un mandat de 4 (patru) ani începând cu 1 aprilie 2027 (cu condiția ca toate cerințele legale referitoare la numirea noului administrator de fond de investiții alternative și administrator unic al Fondului Proprietatea să fie finalizate până la 31 martie 2027, inclusiv) și până la 1 aprilie 2031”.
În documentul citat se precizează că „punctul 2 de pe ordinea de zi a AGOA nu a mai fost supus votului”. Acesta prevedea că, dacă niciunul dintre cei trei candidați nu obținea voturile necesare numirii unui nou administrator, se propunea la vot prelungirea mandatului Franklin Templeton cu încă un an, respectiv până la 1 aprilie 2028. Reprezentanții actualului administrator, al cărui mandat se încheie la 1 aprilie 2027, au precizat că, deși Franklin Templeton se retrăsese din procesul de selecție, „va accepta respectivul mandat, în vederea asigurării continuității funcției de administrare a Fondului”. Votul de azi a anulat însă această variantă.
Bătălia comisioanelor
Potrivit informațiilor disponibile, SAI Muntenia a propus un comision de 1,35% pe an din activul net, fără alte comisioane.
Oferta Franklin Templeton era de 1,6% pe an din capitalizarea bursieră, plus comisioane pe încasările din portofoliu şi pe vânzări. Cu precizarea că, la începutul acestui an, când Ministerul Finanțelor a solicitat prelungirea cu doar un an a mandatului Franklin Templeton, nu cu patru cum dorea board-ul acestuia, reprezentanții administratorului FP au declarat că „orice continuare în baza contractului existent ar implica comisioane de administrare semnificativ mai ridicate (1% pe trimestru)”. Ceea ce ar însemna 4% pe an, o valoare extrem de ridicată.
Cel de-al treilea candidat înscris în procesul de selecție, INVL Asset Management, a propus un comision de administrare între 1,25% şi 1,55% din capitalizare, plus 2% din distribuiri.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/fp.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/medat.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/132755.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/camion-depozit.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/eoliene-centrala.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/fntm.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/concediat-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/agri1-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/consiliul-concurentei.jpg)