Lideri politici și directori ai companiilor de tehnologie folosesc reuniunea din această săptămână a Adunării Generale a ONU. Scopul întâlnirii este acela de a cere o abordare globală privind controlul inteligenței artificiale. Mai ales după atacurile cibernetice care au vizat alte companii de tehnologie în ultimele săptămâni. Președintele Donald Trump a respins însă categoric, în discursul său în fața Adunării, orice „schemă globalistă de control” al AI. Poziția sa pune într-o situație dificilă țările care vor să avanseze în această direcție.
„Dacă Statele Unite nu participă, în condițiile în care acolo se află multe dintre laboratoarele de AI, și nici nu tratează subiectul ca pe o prioritate de politică publică, eficiența acestor eforturi este limitată”, a declarat Christopher Painter. Asta nu înseamnă că celelalte țări au renunțat.
Companiile de AI cer cooperare internațională
Miercuri, Consiliul de Securitate al ONU i-a primit pe conducătorii unora dintre cele mai importante companii americane de AI. Aceștia și-au exprimat îngrijorarea cu privire la securitatea viitoare a modelelor de inteligență artificială. Totodată, au cerut cooperare internațională pentru a face față provocărilor.
Directorul general al Anthropic, Dario Amodei, a cerut „standarde globale comune” pentru testarea modelelor AI. El a avertizat că, „dacă este gestionată prost, cred că inteligența artificială ar putea reprezenta un risc pentru întreaga omenire”.
Declarațiile lor au venit la câteva zile după ce 22 de țări, în frunte cu Finlanda și Norvegia, au adoptat o declarație prin care cer instituirea unui mecanism global de supraveghere axat pe siguranța și securitatea AI. Potrivit documentului, inteligența artificială „trebuie să rămână sub îndrumarea, supravegherea și controlul oamenilor”.
SUA și China nu au semnat declarația
Două țări esențiale nu au semnat însă declarația: Statele Unite și China. Multe dintre companiile care dezvoltă cele mai avansate modele AI. Printre acestea se află Anthropic, OpenAI și DeepSeek, au sediul în aceste două țări.
Președintele american Donald Trump și omologul său chinez, Xi Jinping, ar urma să abordeze doar în treacăt subiectul inteligenței artificiale în timpul vizitei lui Xi la Washington. Vizita este programată săptămâna aceasta.
Există totuși speranțe că Beijingul va susține o inițiativă comună. Fu Cong, reprezentantul permanent al Chinei la ONU, a declarat miercuri, în Consiliul de Securitate, că țara sa sprijină crearea, cât mai curând, a „unui cadru global de guvernanță bazat pe consens, care să instituie mecanisme de protecție pentru menținerea păcii și securității internaționale”.
Secretarul general al ONU, António Guterres, a subliniat nevoia ca Statele Unite și China să acționeze.
Îngrijorările sunt răspândite în mai multe regiuni. Un sondaj recent arată că majoritatea adulților chestionați în Statele Unite, Canada și Europa vor o pauză în dezvoltarea AI. Totul de teama riscurilor pentru omenire.
Liderii europeni evită să îl critice deschis pe Trump
Țările care au susținut declarația privind AI au evitat însă, în mare parte, să comenteze discursul ținut de Trump în fața Adunării Generale. Reprezentanții ambasadelor Finlandei și Norvegiei la Washington nu au răspuns solicitărilor de a comenta poziția administrației americane. Alix Maisonnave, purtătoarea de cuvânt a Ambasadei Franței la Washington, a declarat că Franța intenționează să „acționeze în acest cadru și să participe. Dar și să sprijine viitoarele demersuri ale ONU privind securitatea cibernetică”.
Președintele francez Emmanuel Macron a cerut marți, în discursul său la Adunarea Generală a ONU, ca statele să nu devină „vasalii niciuneia dintre cele două mari puteri mondiale” în abordarea problemelor legate de AI. El și-a exprimat speranța că „toate statele suverane care țin la independența lor se vor reuni pentru a dezvolta un model AI de vârf. Cu sursă deschisă”.
Alți oficiali au recunoscut însă că este dificil să avanseze fără participarea marilor puteri.
Un oficial european a spus că nemulțumirea față de respingerea de către SUA a unui organism global pentru AI este mai răspândită decât reiese din declarațiile publice ale liderilor.
ONU pregătește un dialog global privind AI
ONU încearcă de mai mult timp să devină principalul cadru al acestor discuții. Încă dinainte ca un fost angajat al Anthropic și OpenAI să avertizeze că AI ar putea duce la sfârșitul omenirii în următorul deceniu. Atât Statele Unite, cât și China fac parte din Consiliul de Securitate al ONU.
Unul dintre organismele create în ultimii ani pentru a analiza noile provocări ale AI este Grupul științific internațional independent privind inteligența artificială. Acesta a publicat un raport preliminar despre riscurile AI în iulie, la un summit ONU organizat la Geneva. Raportul va sta la baza Dialogului global al ONU privind guvernanța AI. Acesta este programat să aibă loc la New York în luna mai a anului viitor.
Maria Ressa, copreședintă a grupului, a avertizat săptămâna aceasta că lumea este aproape de „marginea prăpastiei”. Asta dacă liderii nu iau măsuri în privința AI. Ea a criticat Statele Unite pentru că s-au numărat printre cele două țări care au votat împotriva înființării grupului anul trecut.
„Mă simt ca o combinație între Cassandra și Sisif. Lucrurile se înrăutățesc. Să nu vă spună nimeni că problema a apărut abia acum. A început în urmă cu un deceniu, când am documentat efectele negative. Iar de atunci s-au făcut foarte puține lucruri pentru a vă proteja”, a spus Ressa.
Un acord global privind AI ar putea întârzia ani de zile
Administrația Trump și-a redus însă, în ultimii doi ani, sprijinul pentru ONU și pentru cooperarea internațională în general. Chiar dacă Statele Unite și-ar schimba poziția, adoptarea unor politici și tratate la nivelul ONU este un proces dificil și adesea îndelungat. Controversatul tratat ONU privind criminalitatea informatică a fost propus oficial în 2017, dar a fost finalizat abia în 2024. Stabilirea unor reguli pentru AI ar putea fi și mai dificilă.
Între timp, discuțiile la nivel înalt despre riscurile AI se mută la Washington, unde Trump l-a primit miercuri seară pe Xi Jinping. Joi, lideri ai industriei tehnologice, printre care și Sam Altman, vor participa la dineul oficial oferit de Trump în onoarea președintelui chinez, potrivit Politico.com.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/inteligenta-artificiala-dreastime.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/bbuicc-2026-podiumedited.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/ministerul-finantelor.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/22043.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/whatsapp-image-2026-09-14-at-18-24-09.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/03/cale-ferata.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/pnrr.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/18588.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/trump4.jpg)