Următoarea criză economică mondială ar putea porni din China. Beijingul generează 30% din producția industrială globală

Deși există un consens mondial mai larg ca oricând asupra naturii acestei probleme, acesta a avut un efect redus asupra politicilor Chinei.

Problema capătă acum o formă nouă și mai periculoasă. Capacitatea economiei mondiale de a absorbi surplusul producției chineze se apropie de limită. Dacă această limită va fi atinsă, consecința ar putea fi declanșarea unei crize economice mondiale, într-un moment în care guvernele sunt insuficient pregătite să gestioneze efectele.

În ultimele două decenii, China a acumulat cel mai mare excedent comercial consemnat vreodată. În 2025, acesta a ajuns la aproape 1.200 de miliarde de dolari. A crescut într-un ritm de trei ori mai rapid decât comerțul mondial cu bunuri. Acest model a adus Chinei avantaje strategice și a contribuit, pe termen scurt, la reducerea presiunilor inflaționiste în restul lumii. Din punct de vedere politic și structural, modelul nu poate fi însă susținut. Astfel, va genera un risc tot mai mare și insuficient evaluat pentru întreaga economie mondială.

Dezvoltarea economică remarcabilă înregistrată de China în ultimele decenii a fost posibilă datorită unui context internațional favorabil. Alte țări au acceptat cu ușurință produse manufacturate la prețuri reduse, în schimbul unor lanțuri de aprovizionare eficiente și al unor avantaje pentru consumatori.

Excedentul comercial al Chinei a ajuns la 1.200 de miliarde de dolari

Acest mediu internațional a devenit însă ostil. Disponibilitatea politică de a accepta dezindustrializarea și dependențele critice provocate de afluxul importurilor chineze este limitată și continuă să scadă. Dacă aceste tendințe se mențin, protecționismul se va intensifica, limitând accesul producătorilor chinezi la piețele externe.

O asemenea evoluție ar putea bloca strategia de „dublă circulație”, introdusă de Beijing în 2020. Aceasta urmărește atât consolidarea autonomiei economice interne, cât și menținerea participării Chinei pe piețele internaționale.

Problema depășește însă cu mult reacțiile politice. Este, înainte de toate, una de ordin aritmetic. Atunci când economia chineză era considerabil mai mică, o strategie bazată pe creșterea exporturilor într-un ritm de două sau trei ori mai rapid decât avansul economiei mondiale era posibilă. Deoarece cererea globală putea absorbi produsele sale.

În prezent, China are însă o economie mult mai mare și nu poate continua pe aceeași traiectorie fără să rămână, în cele din urmă, fără suficienți cumpărători. Altfel spus, modelul economic actual a devenit prea limitat pentru dimensiunea la care a ajuns economia Chinei.

China și-a depășit propriul model economic

Atunci când mecanismul exporturilor chineze va încetini, China va resimți cel mai puternic efectele. O încetinire semnificativă a economiei sale ar provoca însă unde de șoc în întreaga lume. Însă, în special în rândul principalilor parteneri comerciali ai Beijingului. Ar fi afectate atât economiile din regiunea Asia-Pacific, cât și alte țări ale căror activități economice au devenit strâns legate de China.

Nici Statele Unite nu ar fi ferite de efectele unui asemenea șoc. Totuși, acestea ar fi singurul actor care dispune de capacitatea economică și instituțională necesară pentru stabilizarea economiei mondiale.

Cea mai sigură modalitate de a evita acest lanț costisitor de evenimente este reechilibrarea preventivă și treptată a economiei chineze. Aceasta reprezintă de mult timp cea mai bună cale a Chinei către o creștere mai sustenabilă. Dar și o direcție susținută de Statele Unite de mai mulți ani.

Dacă în deceniile anterioare o asemenea schimbare reprezenta o alegere înțeleaptă, în prezent ea a devenit o necesitate.

Încetinirea Chinei ar produce unde de șoc în economia mondială

China generează în prezent aproximativ 30% din producția industrială mondială, iar ponderea sa ar urma să ajungă la 45% până în 2030. Cu excepția economiei Statelor Unite din perioada imediat următoare celui de-Al Doilea Război Mondial, nu există un precedent istoric pentru o asemenea concentrare a puterii industriale. Raportat la produsul intern brut mondial, excedentul actual al Chinei în comerțul cu produse manufacturate îl depășește pe cel cumulat al Germaniei și Japoniei în orice moment al anilor ’80.

Acest excedent al producției industriale reflectă o decizie politică deliberată. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) estimează că 60% din creșterea cotei deținute de China în industria prelucrătoare mondială a fost determinată de subvențiile acordate de stat.

Probabil cea mai importantă subvenție, chiar dacă este una implicită, constă în accesul companiilor industriale chineze la sistemul financiar coordonat de Beijing. Acesta direcționează volume foarte mari de credite către sectoarele prioritare, permițând companiilor chineze să se extindă fără să acorde profitului și randamentului aceeași importanță ca firmele concurente din alte țări.

China ar putea concentra 45% din producția industrială mondială

Rezultatul este o cursă contraproductivă către prețuri tot mai mici. Companiile vând sub nivelul costurilor, acceptă marje foarte reduse sau chiar negative. Totodată, continuă să-și extindă capacitățile de producție pentru a câștiga cote de piață mai mari.

Aproape 30% dintre companiile industriale chineze funcționează în pierdere, comparativ cu 20% înaintea pandemiei de COVID-19. În sectoarele în care investițiile cresc cel mai rapid, în mare parte cele prioritizate prin inițiativa „Made in China 2025”, ponderea ajunge până la 34%. Programul urmărește consolidarea autonomiei Chinei în industriile avansate.

În loc să permită companiilor neviabile să iasă de pe piață, autoritățile locale le susțin pentru a proteja locurile de muncă și veniturile fiscale. În același timp, băncile de stat prelungesc sau refinanțează datoriile debitorilor insolvabili. Acest sistem, împreună cu menținerea renminbiului la un nivel scăzut, care ieftinește exporturile, permite companiilor chineze să practice prețuri cu până la 30% mai mici decât concurenții din alte țări.

Aproape 30% dintre companiile industriale chineze funcționează în pierdere

Aceste războaie ale prețurilor și supracapacitatea de producție generează efecte negative nu numai în străinătate, ci și în interiorul Chinei. Termenul chinezesc folosit pentru descrierea fenomenului este neijuan, tradus prin „involuție”. Acesta desemnează o concurență excesivă, care împinge companiile chineze la limită în schimbul unor beneficii tot mai reduse.

Firmele investesc mai mult pentru a produce și a exporta cantități tot mai mari, la marje reduse sau negative. Ele sunt susținute de autoritățile locale, a căror situație fiscală depinde, la rândul ei, de menținerea fabricilor în funcțiune. Rezultatul este un mecanism industrial care nu se poate opri și nici încetini. Dar care, din cauza limitelor cererii, nu poate continua la nesfârșit, potrivit foreignaffairs.