Indicelede referință BET, care include cele mai lichide 20 de companii, a crescut cu 1,09%, până la 30.887,29 puncte. În ultima lună, reperul pieței a urcat cu 1,56%. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, câștigul ajunge la 65,22%.
Valoarea totală a tranzacțiilor a fost de 69,81 milioane de lei, cu 24,94% sub nivelul ședinței precedente. De asemena, volumul a scăzut cu 0,29%, până la 17,69 milioane de titluri.
Cea mai mare creștere de pe BVB a fost înregistrată de BET-NG, indicele companiilor din energie și utilități, care a urcat cu 1,32%. ROTX, indicele blue-chip calculat împreună cu Bursa din Viena, a avansat cu 1,12%.
Niciun indice al Bursei de Valori București nu a închis pe minus. BET-FI, indicele societăților de investiții financiare și al Fondului Proprietatea, a avut cel mai redus avans, de 0,63%. BETAeRO, indicele companiilor reprezentative de pe piața AeRO, a crescut cu 0,73%.
În cursul zilei, principalii indici internaționali au avut evoluții mixte. La ora publicării, aveau următoarele valori: Euro Stoxx 50 a urcat cu 0,34%, DAX a crescut cu 0,34%, FTSE 100 a scăzut cu 1,10%, Dow Jones a avansat cu 0,30%, Nasdaq a câștigat 1,12%, iar Nikkei 225 a urcat cu 1,65%.

Evoluția săptămânală a indicelui BET
Evoluția acțiunilor din BET
Cea mai mare creștere din BET a fost înregistrată de Digi Communications (DIGI), care a urcat cu 3,27%, la 56,8000 lei. Romgaz (SNG) a câștigat 3,07%, până la 14,1200 lei. Transelectrica (TEL) a avansat cu 2,22%, la 96,7000 lei.
Cea mai mare scădere a fost înregistrată de Fondul Proprietatea (FP), care a pierdut 1,48%, până la 0,6000 lei. OMV Petrom (SNP) a coborât cu 0,48%, la 1,0340 lei. Aquila (AQ) a scăzut cu 0,33%, până la 1,5100 lei.
În topul lichidității de pe BVB, primul loc a fost ocupat de Banca Transilvania (TLV), cu 9,79 milioane de lei și 972 de tranzacții. Pe locul doi s-a clasat Premier Energy (PE, 8,01 milioane), urmată de OMV Petrom (SNP, 6,75 milioane). Clasamentul a fost completat de Digi Communications (DIGI, 4,50 milioane) și Nuclearelectrica (SNN, 3,92 milioane).
Principalele anunțuri ale zilei
Romgaz (SNG) a raportat semnarea unui act adițional la contractul de vânzare a gazelor naturale către Engie România. Valoarea cumulată a acordului a ajuns la 697,45 milioane de lei, fără TVA. Livrările acoperă perioada 1 aprilie–1 noiembrie 2026. Plata se realizează în 30 de zile de la facturare.
Millenium Insurance Broker (MIB) a anunțat preluarea afacerii Global Assistance Broker de Asigurare. Tranzacția urmărește extinderea portofoliului și consolidarea activității de brokeraj. Global Assistance a raportat pentru anul 2025 afaceri în valoare de 5,63 milioane de lei și un profit net de 232.627 de lei.