Cosmin Răileanu, fondatorul Depozit Virtual, a adus în prim-plan mai multe provocăru cu care se confruntă sectorul materialelor de construcții în cadrul evenimentului „Argument pentru Construcții”, organizat de platforma „Argument pentru România”. Intervenția sa a vizat atât aprovizionarea cu materiale, cât și contractele publice și perspectivele pieței imobiliare.
Potrivit acestuia, schimbările de preț dintre ofertarea și execuția unei lucrări pot modifica bugetele constructorilor. Pentru furnizori, evaluarea riscului de neplată reprezintă o problemă distinctă, mai ales în relația cu firmele de construcții.
Polistirenul a înregistrat scumpiri de până la 120%
Cosmin Răileanu a descris o perioadă economică dificilă pentru comercianții, producătorii și importatorii de materiale. Evoluția prețurilor nu depinde exclusiv de cererea din România, fiind influențată și de piețele internaționale. Pentru a ilustra schimbările de preț, a prezentat situația materialelor folosite la izolarea termică a clădirilor.
„Mă refer la polistiren, care are în compușii produsului compuși chimici petrolieri și de la începutul anului au fost creșteri cu 120%. În două luni au fost 80% și după aceea au mai fost niște, niște ajustări. Practic, cei care construiesc nu-și mai pot estima nimic”, a declarat Cosmin Răileanu.
Antreprenorul a precizat că fluctuațiile nu s-au limitat la polistiren. Unele materiale se pot ieftini după scumpiri provocate de dezechilibre temporare, odată cu normalizarea condițiilor de pe piață, cum este exemplul fierului. „Dar, în general, dacă cresc salariile și impozitarea, clar că vor crește și prețurile”, a subliniat antreprenorul.
Importurile și concurența externă influențează piața materialelor
România dispune de capacități de producție pentru mai multe categorii de materiale de construcții. Cosmin Răileanu a enumerat cărămida, pavajul, betonul celular autoclavizat (BCA) și panourile sandwich, produse pentru care transportul pe distanțe lungi poate reprezenta un dezavantaj comercial.
Situația este diferită în sectorul metalurgic, potrivit antreprenorului. El consideră că România nu stă bine în producția de oțel-beton, unde suntem dependenți de importurile din Turcia și China. De asemenea, există dificultăți și la producția de tablă. În privința materialelor izolatoare, accentul a fost pus pe investițiile în producția locală de vată minerală și polistiren.
Un alt subiect adus în prim-plan afost concurența furnizorilor din Ucraina. „Cu războiul la ei în țară, Ucraina livrează în România materiale de construcții la costuri mai mici decât le putem produce noi aici”, a afirmat antreprenorul.
Licitațiile publice și insolvențele, în centrul criticilor
Răileanu a vorbi și despre modul de organizare a unor licitații publice, pornind de la experiențele companiei Depozit Virtual. „Am câștigat licitații cu prețul corect și facem livrări de licitație, dar doar de materiale. În schimb, acolo când se amesteca manopera cu materialul, n-am mai avut nicio șansă, pentru că condițiile puse erau cu dedicație pentru anumite companii”, a declarat antreprenorul, care a adus în discuție și solicitările de termene de plată venite de la constructori. El a explicat că nu a acceptat asemenea solicitări atunci când a considerat că firmele prezentau riscuri financiare.
După criticile privind procedurile de achiziție, fondatorul Depozit Virtual s-a referit și la insolvențele din sectorul construcțiilor. „Vă spun sincer că mă bucur că sunt foarte multe insolvențe în construcții, pentru că trebuie să se facă o curățenie generală”, a afirmat antreprenorul. Acesta a atras însă atenția asupra faptului că problemele constructorilor mari se pot transmite de-a lungul relațiilor comerciale, inclusiv către furnizori.
Antreprenorul s-a referit și la situația companiilor care au derulat proiecte pentru stat. Din punctul său de vedere, „80% dintre companiile de construcții care au lucrat cu statul au dus-o foarte bine. Iar acum se plâng pe două, trei lucrări.”
Materialele de calitate inferioară și siguranța clădirilor
Un alt subiect abordat în cadrul dezbaterii „Argument pentru Construcții” a fost cel al caracteristicilor materialelor care ajung pe șantiere și respectarea standardelor de calitate. „Producătorii, datorită contextului, sunt forțați de mari retaileri sau de mari constructori să facă produse sub o anumită calitate, tocmai pentru ca să mărească marja de profitabilitate și să scadă costurile de achiziție. Iar asta se întâmplă și în partea industrială și în partea rezidențială”, a avertizat antreprenorul.
Din punctul său de vedere, în prezent se aplică insuficient reglementările privind calitatea materialelor. Un exemplu în acest sens sunt produsele prezentate drept „eco”, care uneori desemnează variante economice, nu ecologice. Unele dintre produsele respective pot avea, susține Răileanu, garanții mai reduse și o durată de utilizare mai scurtă. Antreprenorul nu a nominalizat anumite mărci sau produse, dar a declarat că întâlnește zilnic asemenea produse pe piață și că fenomenul s-a extins.
Problema calității a fost discutată și în legătură cu riscurile seismice. Făcând o timitere la cutremurele din Turcia, Răileanu a declarat că, în cazul unui seism major în România, „o să vedem ce rămâne în picioare, ce nu și unde este reglementarea cu privire la folosirea calității materialelor”.
Despre Argument pentru România
„Argument pentru România” este o platformă de dezbatere strategică din România, care organizează evenimente și discuții despre probleme economice, sociale și administrative ale țării cu scopul de a aduce la aceeași masă reprezentanți ai instituțiilor publice, lideri de afaceri, experți și membri ai societății civile pentru a discuta probleme concrete și cele mai bune soluții.
Evenimentul „Argument pentru Construcții” a fost organizat cu sprijinul partenerilor: Straco Holding, Terra Gaz Construct, Construcții Erbașu, Garanti BBVA, Vego, Consitrans, Electrogrup, Flaros, Electromagnetica și Atrium Imobiliare.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/cosmi-raileanu-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/bani-calculator-grafice.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/om-calculator-sursa-foto-pixabay.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/judetul-neamt-dealulbatcadoamneimuntelecozla--sursa-foto-wikimedia-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/femeie-birou-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/fabrica-1-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/bani-lei-dreamstime-calinescu-silviu-1.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/stock7-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/razvan-munteanu-argument-pentru-cnstructii-sursa-foto-arhiva-companiei.jpg)