BVB își majorează avansul. BET trece pragul de 29.000 de puncte, iar acțiunile Premier Energy cresc cu 7,87%

BVB își majorează avansul. BET trece pragul de 29.000 de puncte, iar acțiunile Premier Energy cresc cu 7,87% Sursa foto: Facebook/BVB
Bursa de Valori București și-a continuat evoluția ascendentă și în ședința de tranzacționare de joi, 7 mai. Toți indicii BVB au închis pe verde, iar BET a crescut cu 1,76%.

Bursa de Valori București (BVB) a închis ședința de tranzacționare de joi, 7 mai, în creștere pe toți indicii. Indicele de referință BET a înregistrat o majorare de 1,76%, ajungând la 29.365 de puncte. Avansul față de luna anterioară a crescut la 4,09%, iar raportat la un an la 76,67%. Tranzacțiile încheiate joi pe BVB au însumat 89,86 milioane de lei. În scădere cu aproape 26% față de ședința de ieri.

Cea mai bună performanță în rândul indicilor a avut-o BET-NG, care urmărește companiile din sectorul energetic și al utilităților. Indicatorul a înregistrat o creștere de 2,12% față de ședința anterioară (+6,1% la lună și +81,89% la an). Locul doi în clasamentul creșterilor a revenit indicatorului BET-EF, care monitorizează companiile reprezentative pentru sectoarele de activitate energie, utilități și financiar: +1,87%, +5,30% la lună și +79,22% la an.

Cele mai slabe evoluții au înregistrat BETAeRO (+1,35%, -1,66% și +18,23%) și BET-BK (+1,53%, + 4,47% și +82,59%).

Pe plan extern, la ora închiderii ședinței de pe BVB, evoluțiile principalilor indici bursieri au fost următoarele: Euro Stoxx 50 -0,78%, CAC 40 -0,92%, FTSE 100 -1,36%, Dow Jones -0,11%, Nasdaq +0,54% și Nikkei 225 +5,58%.

14 acțiuni au crescut cu peste 1%

Valoarea celor 7.901 de tranzacții realizate joi de companiile din indicele BET a însumat 77,35 milioane de lei.

Cea mai mare creștere procentuală a valorii acțiunilor a aparținut Premier Energy (PE), cu un salt de +7,87%. Prețul de închidere al acțiunilor PE a fost de 54,80 lei, iar valoarea tranzacțiilor – de 5,1 milioane. Pe poziția secundă în topul creșterii procentuale s-au situat Romgaz (SNG) – cu +4,49% și preț de închidere 13,50 lei. Locul trei a fost ocupat de Aquila Part Prod Com (AQ) – cu +2,53% și 1,42 lei.

Joi au închis pe roșu doar două companii din BET. Cea mai mare scădere a înregistrat-o BRD (BRD), cu -1,18% și un preț al acțiunii de 29,25 lei. Pe minus a mai închis și Digi Communications (DIGI) -0,23% și 44 de lei. Valorile acțiunilor Electrica și Transelectrica au stagnat, la 29,90, respectiv 90 de lei.

În topul lichidității, primul loc a fost ocupat tot de Banca Transilvania (TLV), cu o valoare totală de 24,4 milioane de lei și 1.341 de tranzacții. Pe locul doi s-a clasat Romgaz (SNG, 11,73 milioane de lei, 1.416 tranzacții), urmată de Hidroelectrica (H2O, 8,48 milioane de lei, 544 de tranzacții).

Ambele unități de la Cernavodă sunt oprite

Joi, Nuclearelectrica (SNN) a anunțat că Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă, care s-a deconectat automat pe 4 mai, va fi repornită mai târziu decât estimările inițiale. Pe de altă parte, Unitatea 1 va intra în revizie duminică. Compania nu a precizat când vor fi repornite cele două unități.

BRD și-a anunțat acționarii că va începe efectuarea plății dividendelor aferente anului 2025 pe 5 iunie. Ex-data este stabilită pentru 18 mai. La rândul ei, Electrica a anunțat finalizarea cumpărării părților sociale ale societății din Republica Moldova. Iar Agroland a raportat obținerea aprobării CEISD pentru o investiție de 20 de milioane de euro într-o platformă de tip greenfield de producție de ouă.

0 comentarii