Criza energetică scoate la iveală vulnerabilitățile rețelelor. Modernizarea SEN ar costa minimum 15 miliarde de euro doar în următorii patru ani

Criza energetică prelungită pe care o parcurge România are mai multe cauze, nu toate „naturale”. Pe primul loc este, evident, scăderea debitului Dunării. Dar și ineficiența măsurilor de creștere a acestuia, deși situația Brațului Bala, care alimentează Unitățile 1 și 2 de la Cernavodă, era cunoscută la nivel oficial de ani buni. Pe listă mai figurează însă și lipsa capacităților de stocare, întârzierile centralelor pe gaz care ar fi trebuit să devină operaționale în 2026 și, nu în ultimul rând, limitările rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice. Este o altă problemă binecunoscută la nivel oficial, drept dovadă măsurile luate în primăvară de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

„Limitările rețelelor se resimt în primul rând la racordarea noilor capacități. Nu este un fenomen specific României, din contră aceeași presiune apare în majoritatea statelor europene, pentru că rețelele au fost construite pentru un sistem centralizat și au nevoie de timp pentru a se adapta la producția descentralizată de energie electrică”, explică Alina Arsani, Head of Energy Systems Programme în cadrul think-tank-ului Energy Policy Group (EPG).

Top 3 provocări în sistemul energetic

Una dintre principalele provocări existente la nivelul Sistemului Energetic Național este reprezentată de decalajul dintre zonele de producție și cele de consum. Pe scurt, resursele abundente de vânt și soare sunt în Dobrogea și în Banat, în timp ce zonele cu consum ridicat se află în alte regiuni, spune Arsani.

La aceasta se adaugă gradul de îmbătrânire a infrastructurii. O mare parte din linii și stații funcționează de câteva decenii, iar ritmul de retehnologizare a fost lent. Și în numeroase cazuri cu mult sub cel necesar pentru a ține pasul cu dezvoltarea noilor capacități.

Nu în ultimul rând este vorba și de lipsa de flexibilitate determinată de ritmul lent al dezvoltării capacităților de stocare, care au ajuns la puțin peste 1 GW în luna august. „Totuși, apreciez măsura recentă privind serviciul de flexibilitate a consumului (Demand-Side Response – DSR), lansat la 1 septembrie 2026, de 3 MW. Potențialul României este estimat la 235 MW în sectorul industrial și la 1.800 MW la nivelul gospodăriilor, așadar există spațiu în această direcție”, precizează specialista.

Investiții de minimum 15 miliarde de euro

Potrivit estimărilor EPG, modernizarea SEN ar presupune un efort investițional de aproximativ 6 miliarde de euro pentru rețeaua de transport. La care se adaugă între 9 și 11 miliarde de euro pentru distribuție. Și asta doar până în 2030.

„Doar în distribuție, înseamnă cel puțin 1,2 miliarde de euro pe an, față de aproximativ 500 de milioane cât se investește acum. Vorbim deci de mai mult decât o dublare a ritmului”, subliniază Arsani.

Provocarea cea mai mare este însă ritmul de realizare a acestor investiții, consideră ea. Și asta pentru că, de exemplu, o linie de înaltă tensiune se dezvoltă, conform Agenției Internaționale a Energiei (IEA), în medie, în 8-10 ani. Iar în Europa Centrală și de Est poate dura chiar mai mult de 10 ani, pentru că procesul implică o serie de avize și exproprieri până la faza de construcție.

Resursele sunt insuficiente

Dincolo de durată, efortul investițional este unul uriaș. Iar resursele disponibile acoperă doar o parte din el, relativ mică raportat la total.

Potrivit interlocutorului nostru, Fondul pentru Modernizare are scheme dedicate rețelelor. Fondurile disponibile sunt de aproximativ 450 de milioane de euro pentru operatorul de transport și de circa 1,1 miliarde de euro pentru distribuitori. La acestea s-a adăugat recent și o schemă de 100 de milioane de euro pentru digitalizarea rețelei. Pentru operatorul de transport au existat și alocări din PNRR, iar o sursă importantă este reprezentată de Proiectele de Interes Comun (PCI).

„Aceste sume acoperă doar o parte din necesarul de investiții, întrucât investițiile totale ale operatorilor de rețele sunt aprobate de ANRE, iar valorile respective sunt recuperate prin tarife, plătite de consumatorul final”, punctează reprezentanta EPG.

Există totuși soluții

Alina Arsani consideră că, în aceste condiții, o soluție ar fi investițiile în flexibilitate și digitalizare și un cadru de reglementare care să susțină creșterea investițiilor în rețele. De asemenea, este importantă și crearea unei structuri la nivel guvernamental care să propună planificarea infrastructurii energetice și a investițiilor prioritare și care să monitorizeze acest proces în anii următori.

„Corelarea este esențială, iar la nivel european a fost gândit un instrument pentru acest scop. Dar implementarea lui ia mult mai mult timp decât dezvoltarea proiectelor de regenerabile. Directiva privind energia din surse regenerabile, în forma revizuită – RED III – , cere statelor membre să cartografieze potențialul de regenerabile și apoi să desemneze zone de accelerare, respectiv perimetre cu impact redus asupra mediului, cu acces la rețea, în care proiectele pot fi autorizate printr-o procedură simplificată”, precizează specialista.

Prevederea a fost transpusă în legislația națională, însă cartografierea și desemnarea durează mult. Și nu doar la noi – majoritatea statelor membre sunt în întârziere față de termenele din directivă.

„Licitațiile de capacitate reprezintă un început bun, pentru că arată public unde mai este loc în rețea, dar mai trebuie să facem pași în acest proces de corelare. România pornește de la o rată de electrificare de aproximativ 16%, printre cele mai reduse din UE, așadar ar trebui să anticipăm o creștere a consumului, evident corelată cu deciziile de politici publice privind transporturile și încălzirea”, conchide reprezentanta EPG.

Soluții există, deci, și nu necesită din start investiții de miliarde sau decenii pentru finalizare. Punerea lor în practică însă trenează de ani buni, iar rezultatele se văd în prezent și mai ales se simt în buzunarele consumatorilor finali și în bugetele de venituri și cheltuieli ale companiilor, cu efect direct în creșterea economică a României.