Firmele au datorii de 77,6 miliarde de lei la stat. Peste 48.000 de companii nu mai sunt la zi cu taxele

Cifra mare vine într-un moment prost. Economia aproape stagnează, consumul slăbește, costurile rămân ridicate, iar statul trebuie să colecteze mai mult pentru a reduce deficitul. Aici apare tensiunea: Fiscul strânge șurubul exact când o parte tot mai mare din economie are nevoie disperată de cash.

Restanțele au crescut de la 77 miliarde lei în primul trimestru la 77,6 miliarde lei în trimestrul al doilea. Diferența este de circa 600 milioane lei. Mai important este însă numărul firmelor care au intrat pe listă: de la 47.012 la 48.028. Cea mai mare parte a datoriei este către bugetul de stat, 57,6 miliarde lei. Alte 14,9 miliarde lei sunt obligații către bugetul asigurărilor sociale, iar peste 4,6 miliarde lei către sănătate.

Iancu Guda atrage atenția că problema nu începe în 2026 și nici nu poate fi judecată doar după sold. „Tendința este bună, ritmul trebuie accelerat. România mai are mult de recuperat din perspectiva reducerii creanțelor fiscale restante față de media UE”, comentează el.

La finalul lui 2025, Guda calcula datorii fiscale restante de 75,7 miliarde lei. Două treimi proveneau de la cei mai mari 1.000 de restanțieri, iar 17,2 miliarde lei erau asociate companiilor de stat. O bună parte din problemă este, așadar, concentrată.

Bucureștiul strânge 41% din datorie

Capitala contabilizează 31,9 miliarde lei din cele 77,6 miliarde lei. Sunt 19.045 de firme cu restanțe numai în București. Procentul de 41% trebuie citit cu grijă, fiindcă Bucureștiul concentrează și multe dintre marile companii. Dar, statistic, rămâne spectaculos: patru lei din zece restanți la buget sunt înregistrați în Capitală.

Pe sectoare, construcțiile de clădiri sunt pe primul loc, cu 5,14 miliarde lei și aproape 6.000 de firme restante. Urmează comerțul cu ridicata, iar transportul rutier de mărfuri are singur restanțe de aproximativ 1,7 miliarde lei. Sunt sectoare cu rulaje mari, marje deseori mici și dependență puternică de cash-flow. Când încasările încetinesc, taxele pot ajunge încă o factură împinsă mai departe.

O datorie fiscală nu înseamnă întotdeauna o firmă vie

Soldul de 77,6 miliarde lei nu poate fi tratat ca un seif pe care ANAF trebuie doar să-l deschidă. O parte din bani aparțin unor companii care nu mai funcționează sau sunt deja în insolvență și faliment.

Iancu Guda estima în martie că doar aproximativ 10 miliarde lei din soldul analizat atunci proveneau de la companii încă funcționale. Analistul respinge și ideea că noile mecanisme de recuperare lovesc automat orice mică afacere. „Este fals, este o minciună. Măsura se aplică doar companiilor cu restanțe de peste 400.000 de lei”, subliniază analistul.

Asta schimbă discuția despre colectare. Statul poate mări presiunea pe debitorul activ și poate cere garanții mai serioase. Dar pentru banii îngropați în firme fără activitate, o somație în plus nu creează lichiditate.

Statul are nevoie de bani exact când firmele au nevoie de cash

România trebuie să reducă deficitul bugetar. După ani de deficite foarte mari, consolidarea fiscală nu mai este o opțiune comodă. Numai că momentul economic este incomod. Consumul a intrat pe minus, industria este slabă, iar inflația rămâne ridicată. În astfel de condiții, fiecare taxă suplimentară scoate lichiditate din firme tocmai când veniturile cresc greu.

Adrian Negrescu avertizează că mecanismul se poate întoarce împotriva bugetului. „Reducerea cheltuielilor este politic dificilă și limitată de rigiditatea bugetului. Riscul pe termen mediu este unul de tip cerc vicios”, spune el.

Cercul este simplu. Taxe mai mari pot reduce consumul și profitul firmelor. Economia mai slabă produce apoi o bază de impozitare mai mică, iar statul poate răspunde prin alte taxe sau printr-o colectare și mai agresivă.

Politica pro-ciclică ne-a adus aici

În anii în care consumul și salariile creșteau rapid, România a menținut deficite mari și a stimulat suplimentar cererea. Asta este o politică pro-ciclică: statul apasă accelerația când economia aleargă deja. Politica anti-ciclică face invers. În perioade bune, statul își repară bugetul și își construiește spațiu fiscal. Când economia încetinește, poate susține investițiile sau poate reduce temporar presiunea fiscală fără să sperie creditorii.

România a intrat în încetinirea din 2026 fără această plasă. Deficitul mare obligă Guvernul să consolideze exact când economia ar avea nevoie de stimul. Este nota de plată pentru relaxarea din anii anteriori. Adrian Negrescu descrie actuala combinație prin stagflație. „Inflația rămâne cea mai gravă boală prin care trece România. Altfel spus, inflația este principalul motiv pentru care ne aflăm în zona asta de stagflație”, spune el.

Construcțiile sunt primul avertisment

Construcțiile apar în vârful clasamentului restanțelor, deși sunt și unul dintre puținele sectoare care au susținut PIB-ul prin investițiile publice și banii europeni. Tocmai aici se vede cât de complicată este fotografia. Sectorul are contracte mari, dar și cicluri lungi de încasare. Plătește salarii, combustibil, materiale și subcontractori înainte ca toate facturile să fie încasate. Orice întârziere se propagă în lanț.

Comerțul este lovit de consumul mai slab, iar transportatorii de costurile ridicate. În toate trei domeniile, lipsa de lichiditate poate apărea înainte ca firma să devină neprofitabilă pe hârtie.

O companie poate avea active, clienți și comenzi, dar să nu aibă banii disponibili exact în ziua în care trebuie plătit TVA-ul, contribuțiile sau impozitul.

Colectarea trebuie să distingă între rău-platnic și firmă sufocată

Statul nu poate accepta la nesfârșit neplata taxelor. Ar crea concurență neloială între compania care plătește la termen și cea care își finanțează activitatea din TVA sau contribuții neachitate. Dar nici toate restanțele nu arată la fel. Există firme fără șanse de recuperare, debitori care folosesc deliberat amânarea și companii viabile cu o problemă temporară de cash-flow. Politica fiscală eficientă trebuie să le separe.

De aceea, avertizarea timpurie, eșalonarea condiționată și intervenția înainte de insolvență pot valora mai mult decât executarea după ce firma a rămas goală. Miza nu este să lași taxele neplătite. Miza este să le colectezi înainte ca debitorul să devină o cochilie din care statul nu mai are ce lua.

8.000 de firme sunt și un indicator economic

Cele 77,6 miliarde lei sunt o problemă bugetară. Cele 48.028 de firme sunt însă și un indicator al economiei reale. În trei luni, lista a crescut cu peste o mie de companii. Dacă fenomenul continuă, discuția nu mai este doar despre eficiența ANAF, ci despre capacitatea firmelor de a genera suficient cash pentru taxe, salarii și furnizori.

Statul trebuie să reducă deficitul și să colecteze mai bine. Dar consolidarea făcută exclusiv prin presiune fiscală, într-o economie aproape blocată, poate împinge mai multe firme exact în categoria din care recuperarea devine dificilă.

România plătește acum dezordinea pro-ciclică din anii buni. Când economia avea viteză, statul a cheltuit ca și cum încetinirea nu va veni. Acum, când firmele cer aer, bugetul cere bani. Iar cele 77,6 miliarde lei de restanțe arată cât de îngust a devenit spațiul dintre cele două nevoi.