Organizația are în prezent zece membri cu drepturi depline și reunește unii dintre cei mai mari producători și consumatori de energie din lume.
Liderii BRICS se vor întâlni la New Delhi, în perioada 12-13 septembrie, pentru summitul anual, într-un moment decisiv pentru grup. Influența sa economică și politică tot mai mare a provocat nemulțumirea președintelui Donald Trump, care a amenințat anul trecut cu taxe vamale suplimentare țările ce se aliniază la ceea ce el a numit „politicile antiamericane” ale blocului. În același timp, unii membri se află de părți opuse în războiul aflat în desfășurare în Orientul Mijlociu.
Summitul va arăta dacă blocul își poate depăși divergențele interne și poate adopta măsuri concrete, capabile să influențeze semnificativ ordinea mondială. Sau dacă va rămâne doar un forum de discuții.
Ce este BRICS și care sunt membrii săi
Termenul BRIC a fost creat în 2001 de economistul Jim O’Neill, care lucra atunci la Goldman Sachs Group, pentru a atrage atenția asupra creșterii rapide și a potențialului investițional al Braziliei, Rusiei, Indiei și Chinei. Cele patru state au adoptat ulterior conceptul, în încercarea de a-și consolida influența colectivă pe scena mondială. Africa de Sud s-a alăturat în 2010, adăugând grupului un nou continent și litera „S”.
BRICS reprezintă un forum important în cadrul căruia marile economii emergente și în curs de dezvoltare discută probleme economice și politice globale. Grupul s-a extins în ultimii doi ani, prin aderarea Iranului, Emiratelor Arabe Unite, Etiopiei și Egiptului în 2024. A urmat apoi Indonezia în 2025.
Arabia Saudită a fost anunțată drept nou membru și figurează astfel pe site-ul BRICS. Asta deși autoritățile de la Riad nu au confirmat oficial aderarea.
BRICS a creat și categoria „țărilor partenere”. Acestea pot participa la anumite reuniuni. Dar nu au același statut precum membrii cu drepturi depline și nu semnează declarațiile grupului. Din această categorie fac parte Belarus, Bolivia, Cuba, Kazahstan, Malaysia, Nigeria, Thailanda, Uganda, Uzbekistan și Vietnam. Turcia a anunțat în 2024 că i-a fost oferit statutul de țară parteneră, însă procesul a stagnat ulterior.
Care este scopul BRICS
Grupul s-a poziționat tot mai mult ca o contrapondere la organizațiile conduse de statele occidentale. De exemplu, Grupul celor Șapte mari economii industrializate. G7 este format din Statele Unite, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia și Regatul Unit. BRICS susține formarea unei ordini mondiale mai multipolare.
Grupul a cerut ca țările în curs de dezvoltare să beneficieze de o reprezentare mai mare în instituții precum Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. De asemenea, a promovat utilizarea mai frecventă a altor monede decât dolarul american.
Cooperarea economică reprezintă o altă prioritate. Grupul a înființat un fond de rezervă pentru situații de urgență în valoare de 100 de miliarde de dolari și Noua Bancă de Dezvoltare. Din 2015, instituția a aprobat finanțări de aproximativ 44 de miliarde de dolari. În mare parte banii sunt pentru proiecte de infrastructură în domenii precum alimentarea cu apă și transporturile.
Membrii BRICS cooperează și în domenii precum schimbările climatice, energia regenerabilă, sănătatea și tehnologia.
China și Rusia au susținut extinderea recentă a BRICS, considerând că un grup mai mare le poate oferi economiilor emergente un cuvânt mai greu de spus în administrarea problemelor globale. Pentru membrii mai mici și mai puțin dezvoltați, blocul oferă posibilitatea consolidării relațiilor comerciale și financiare cu economiile sale mai mari, precum și accesul potențial la surse alternative de finanțare.
Care sunt principalele teme ale summitului BRICS din 2026
India, care deține președinția grupului, a anunțat că summitul se va concentra pe aprofundarea cooperării și coordonării politicilor între membri. Un alt obiectiv este consolidarea capacității acestora de a răspunde incertitudinilor globale, perturbărilor lanțurilor de aprovizionare, riscurilor climatice și altor provocări.
Incertitudinea economică va ocupa un loc important în cadrul discuțiilor, în condițiile în care războaiele din Orientul Mijlociu și Ucraina perturbă comerțul mondial și contribuie la creșterea prețurilor energiei, îngrășămintelor și alimentelor.
Dezvoltarea inteligenței artificiale ar putea elimina numeroase locuri de muncă. În timp ce SUA și China conduc cursa tehnologică, economiile în curs de dezvoltare riscă să rămână în urmă.
Criza climatică va fi o altă temă importantă, pe fondul intensificării fenomenelor meteorologice extreme. Țările în curs de dezvoltare sunt mai vulnerabile și au mai puține resurse pentru a face față efectelor.
Au membrii BRICS aceleași poziții asupra problemelor importante?
Membrii blocului au interese foarte diferite și, uneori, contradictorii, precum și situații economice și politice distincte. Din această cauză, le este dificil să ajungă la un consens asupra unor subiecte controversate.
Războiul din Orientul Mijlociu este un exemplu. BRICS a condamnat atacurile aeriene americane asupra Iranului din 2025, considerându-le o încălcare a dreptului internațional. Grupul nu a emis însă o declarație comună despre războiul declanșat în februarie anul acesta de Statele Unite și Israel împotriva Republicii Islamice Iran.
Emiratele Arabe Unite găzduiesc baze americane și sunt un aliat apropiat al Washingtonului. Dar au fost, la rândul lor, ținta rachetelor și dronelor iraniene. Situația complică eforturile membrilor de a conveni asupra unei poziții comune. Egiptul, unul dintre principalii beneficiari ai ajutorului american, este, de asemenea, puțin probabil să adopte o poziție care l-ar putea antagoniza pe Donald Trump.
Războiul declanșat de Rusia în Ucraina, aflat acum în al cincilea an, a evidențiat și el diviziunile din interiorul blocului. Egiptul și Indonezia au votat anul trecut în favoarea unei rezoluții a Organizației Națiunilor Unite care cerea Rusiei să își retragă necondiționat toate forțele de pe teritoriul Ucrainei și să nu mai lanseze alte atacuri. Ceilalți membri BRICS fie s-au abținut, fie au votat împotriva rezoluției, potrivit Bloomberg.
Relațiile comerciale cu Statele Unite reprezintă un alt test pentru BRICS. Majoritatea statelor membre se opun politicilor protecționiste ale administrației Trump și încercărilor acesteia de a folosi taxele vamale ca instrument de negociere. Însă reacțiile lor au fost foarte diferite.
Unele țări au adoptat o poziție conciliantă, angajându-se să își majoreze investițiile în Statele Unite și să își deschidă piețele pentru companiile americane. Altele, în special China, au ales o abordare mai dură. Au răspuns prin introducerea propriilor taxe vamale asupra importurilor din SUA.
Cum privesc Statele Unite și Donald Trump grupul BRICS
Donald Trump a criticat BRICS, pe care îl consideră o amenințare la adresa intereselor economice ale Statelor Unite.
Apartenența Iranului la BRICS reprezintă o altă sursă de tensiune. Trump urmărește izolarea economică totală a Republicii Islamice. Asta în încercarea de a o determina să capituleze în război și să redeschidă Strâmtoarea Ormuz. Astfel, transporturile de petrol și de alte mărfuri să poată fi reluate fără restricții.
Această situație pune BRICS în conflict cu Statele Unite. Asta în condițiile în care grupul urmărește să consolideze relațiile și să intensifice schimburile comerciale dintre membrii săi. Amenințarea lui Trump de a sancționa țările care continuă să facă afaceri cu Iranul a fost respinsă de China și de alte state.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/sua-university.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/dreamstime-rabla-heiko-kueverling.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/darau-declaratie.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/ministerul-finantelor-sursa-foto-facebook.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/raten-kauf-credit-45160681280.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/euro-96289960720.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/caravana-ofa-sept-2026-1-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/flota-masini.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/05/evomag-1.jpg)