Araghchi le-a spus jurnaliștilor, la sediul ONU din New York, că acest lucru ar fi posibil „dacă sunt îndeplinite condițiile necesare”. Potrivit ministrului, condițiile sunt cuprinse în memorandumul de înțelegere semnat în iunie.
„Alegerea aparține acum Statelor Unite”, a spus el, precizând că propunerea a fost transmisă Washingtonului prin intermediul Qatarului. Întrebat despre ofertă, un oficial american a declarat că au loc discuții constructive prin intermediul mediatorilor. Inclusiv pe teme nucleare.
Statele Unite nu au transmis încă un răspuns oficial. The Wall Street Journal a relatat însă, că președintele Donald Trump a respins propunerea. Potrivit publicației, Trump este sceptic, în discuțiile private, că Iranul îi va îndeplini cerințele. El le-a spus colaboratorilor că se așteaptă la reluarea bombardamentelor.
Iranul promite reluarea traficului maritim în șapte zile
Statele Unite și Israelul au lansat atacuri aeriene asupra Iranului la 28 februarie. Iranul a răspuns atacând Israelul, bazele americane din Golf și statele arabe aliate ale SUA din regiune. Totodată, a blocat Strâmtoarea Ormuz.
Înainte de război, prin strâmtoare tranzitau aproximativ 20% din petrolul și gazele naturale lichefiate la nivel mondial. Blocarea acesteia a provocat fluctuații puternice ale prețurilor energiei și a sporit presiunea asupra lui Trump pentru a găsi o cale de încheiere a conflictului. Asta înaintea alegerilor pentru Congres din noiembrie.
„Dacă sunt îndeplinite condițiile necesare, strâmtoarea poate fi redeschisă. Iar traficul maritim normal poate fi restabilit în șapte zile”, a declarat Araghchi.
Ministrul nu a precizat ce măsuri așteaptă Iranul din partea Statelor Unite. Dar a afirmat că acestea sunt deja prevăzute în memorandum. „Dacă partea americană este serioasă în privința încheierii unui acord și a redeschiderii Strâmtorii Ormuz, totul este pregătit”, a adăugat el.
Un oficial american a declarat că Statele Unite se află „într-o poziție foarte puternică”. SUA are controlul asupra Strâmtorii Ormuz, și că nu se grăbesc.
Teheranul se declară dispus să primească inspectori nucleari ai ONU
Președintele iranian Masoud Pezeshkian a spus că procesul de încetare a focului „va începe chiar din ziua în care [americanii] îl acceptă”.
„Ajunseserăm anterior la un acord pe baza memorandumului semnat în Pakistan. Dacă Statele Unite acceptă să urmeze acea cale, totul va reveni la situația de dinainte”, a declarat el.
Pezeshkian a mai spus că Iranul ar permite accesul inspectorilor nucleari ai ONU în țară. Respingând acuzațiile că Teheranul încearcă să dezvolte o armă nucleară, președintele iranian a afirmat că subiectul inspecțiilor poate face obiectul unui acord în cadrul negocierilor.
Ce prevedea acordul semnat în iunie
Memorandumul de înțelegere dintre Statele Unite și Iran, semnat la 18 iunie, urmărea obținerea unei încetări a focului și redeschiderea cel puțin parțială a Strâmtorii Ormuz.
Acordul în 14 puncte prevedea că Iranul nu va deține niciodată o armă nucleară și că Statele Unite, Iranul și aliații lor vor opri operațiunile militare pe „toate fronturile”. Documentul includea și prevederi privind încetarea blocadei navale americane și relaxarea sancțiunilor.
Iranul urma să depună eforturi pentru trecerea în siguranță a navelor comerciale prin strâmtoare și să poarte discuții cu Omanul despre viitoarele reguli de navigație. Acordul a eșuat însă la scurt timp, când ambele părți au reluat atacurile. Iranul a atacat nave despre care afirmă că au încercat să traverseze Strâmtoarea Ormuz fără autorizație.
Atacurile și blocada continuă să afecteze transportul de petrol
Statele Unite au atacat obiective iraniene din zona strâmtorii, precum și petroliere iraniene aflate în largul coastelor țării. Washingtonul a menținut și blocada porturilor iraniene, provocând perturbări majore economiei Iranului.
Trump a susținut ulterior că Statele Unite au reușit să asigure transportul petrolului prin Strâmtoarea Ormuz. Datele privind traficul maritim arată însă o medie recentă de aproximativ 18 traversări pe zi, calculată pe zece zile. În unele zile, numărul navelor a coborât la nouă, potrivit companiei de analiză a pieței mărfurilor Kpler, citată de Reuters.
Între timp, rebelii houthi din Yemen, aliați ai Iranului, și-au intensificat atacurile menite să perturbe exporturile de petrol ale Arabiei Saudite prin Marea Roșie, de cealaltă parte a Peninsulei Arabice.
Într-o ofensivă rapidă desfășurată luna aceasta, gruparea a preluat controlul asupra unor porțiuni întinse și importante din punct de vedere strategic ale coastei Mării Roșii. Printre acestea se numără portul Mokha, situat în apropierea Strâmtorii Bab el-Mandeb, o altă rută vitală pentru transportul maritim mondial.
Situația a fost agravată de atacurile rebelilor houthi asupra instalațiilor petroliere saudite. Presa americană a relatat că prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, i-a cerut sprijin militar lui Donald Trump.
Sâmbătă, coaliția condusă de Arabia Saudită în Yemen a anunțat că a interceptat două rachete balistice și drone lansate de rebelii houthi spre teritoriul saudit, potrivit BBC.
Trump ar fi respins propunerea Iranului privind o încetare a focului de șapte zile
Președintele Donald Trump a respins propunerea Teheranului privind o încetare a focului pentru șapte zile și se așteaptă la reluarea bombardamentelor asupra Iranului după alegerile pentru Congresul SUA din noiembrie, a relatat The Wall Street Journal.
Trump este sceptic că Iranul ar fi dispus să îi îndeplinească cerințele, potrivit publicației, care citează oficiali americani neidentificați. Decizia îndepărtează din nou perspectiva unei soluții pentru conflictul care durează de șapte luni și în care negocierile dintre Teheran și Washington au eșuat în repetate rânduri.
Cele două țări continuă totuși să negocieze prin intermediari, inclusiv în privința programului nuclear iranian, potrivit The Wall Street Journal. Washingtonul le-a transmis Teheranului și mediatorilor că Trump nu intenționează să ridice blocada maritimă, a mai relatat publicația.
Poziția lui Trump s-ar putea schimba în următoarele săptămâni. Inclusiv în funcție de rezultatul alegerilor pentru Congres. Publicația precizează că nu a putut stabili amploarea atacurilor pe care președintele american le-ar lua în calcul împotriva Iranului.
Negociatorii americani și iranieni au analizat un acord în etape, prin care Teheranul ar redeschide Strâmtoarea Ormuz, iar Washingtonul ar ridica blocada porturilor iraniene, potrivit unei persoane familiarizate cu discuțiile. Înțelegerea ar fi semănat cu memorandumul convenit de cele două țări la mijlocul lunii iunie. Acesta a dus la o încetare fragilă a focului, care s-a destrămat după câteva săptămâni.
Președintele iranian Masoud Pezeshkian a declarat, la Adunarea Generală a ONU de la New York, că Iranul nu va permite reluarea liberei navigații prin Strâmtoarea Ormuz atât timp cât sancțiunile și blocada americană rămân în vigoare. El a adăugat că Iranul nu va renunța nici la dreptul de a dezvolta tehnologie nucleară în scopuri economice.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/hormuz.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/camion-depozit.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/eoliene-centrala.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/fntm.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/concediat-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/bbuicc-2026-podiumedited.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/ministerul-finantelor.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/cripto.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/anthropic.jpg)