Cine conectează punctele. Avem multe date despre companii, dar nu radiografii concludente

Un antreprenor britanic care vrea să știe ce se întâmplă cu cel mai important client al lui poate folosi serviciul „Follow” al Companies House – „urmărește compania”. Când registrul acceptă o nouă depunere pentru firma urmărită, primește gratuit un email și un link către document. În Franța, datele din Registrul Național al Întreprinderilor și anunțurile BODACC – modificări, radieri, proceduri colective – sunt accesibile prin API-uri oficiale gratuite.

Iar România nu este, cum s-ar putea crede, în afara acestei discuții. Registrul Comerțului a construit Buletinul Electronic (BERC) inclusiv cu posibilitatea de a te abona la notificări privind articolele publicate, chiar și pe o anumită companie. ANAF pune la dispoziție servicii web pentru registrele fiscale și pentru informațiile din situațiile financiare. Portalul instanțelor permite acces programatic. Consultarea RNPM este gratuită și disponibilă non-stop.

Deci alertă există. Datele există.

Și totuși, la finalul zilei, nu știi care este situația unei companii. Nu-ți spune nimeni că aceeași firmă care și-a schimbat luna trecută administratorul are acum și restanțe la bugetul de stat, un incident de plată și un litigiu nou în care apare ca debitoare. Fiecare punct este public. Linia dintre ele nu o trage nimeni.

Informația există. Ceea ce lipsește este conexiunea între puncte.

Șase registre, șase răspunsuri parțiale

Ca să verifici serios o firmă românească, treci prin registrele mai multor instituții:

• Registrul Comerțului – prin RECOM online: date de identificare și reprezentanții legali; prin BERC: ce anume s-a modificat în actele depuse.
• ANAF și Ministerul Finanțelor – registrul tuturor entităților înregistrate fiscal (de la companii și ONG-uri, până la primării, instituții publice, spitale), statut fiscal, TVA, situații financiare, restanțe la bugetul de stat (publicate trimestrial).
• portal.just.ro – dosare în instanță.
• Buletinul Procedurilor de Insolvență – informații și acte privind procedurile de insolvență.
• RNPM – ipoteci mobiliare, garanții și sechestre.
• CIP – incidente de plată privind cecuri, cambii și bilete la ordin, accesibile prin instituțiile de credit, în condițiile reglementate de BNR.

Fiecare sursă răspunde corect la întrebarea legată de informațiile specifice. Niciuna nu răspunde singură la întrebarea care îi frământă pe cei mai mulți antreprenori: „Pot să-i livrez marfă cu plata la 60 de zile?”.

Este ca și cum ai avea toate analizele medicale făcute, la șase specialități diferite din același spital. Fiecare îți oferă corect rezultatul său. Niciunul nu este medicul care le citește pe toate împreună și pune diagnosticul. Rolul acela nu este ocupat de nimeni în mod oficial.

Patru evenimente, patru registre, nicio legătură

Ca să vezi ce înseamnă asta în practică, urmărește un tipar pe care îl recunoaște orice om care lucrează în departamentele de risc.

Într-o lună, la Registrul Comerțului apare o mențiune de schimbare a administratorului. Se publică în BERC și, dacă ești abonat la notificări, o afli. Câteva luni mai târziu, ANAF publică lista trimestrială a contribuabililor cu restanțe la bugetul de stat, iar firma apare acolo – o afli, dacă te uiți la momentul potrivit.

Între timp, un furnizor rămâne cu un bilet la ordin refuzat. Incidentul ajunge la CIP, unde informația este accesibilă prin instituțiile de credit, în condițiile stabilite de BNR – deci doar dacă cineva întreabă. Iar la final, un creditor depune cerere de deschidere a procedurii insolvenței: dosarul apare pe portalul instanțelor, iar dacă cererea se admite, procedura intră în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Fiecare eveniment este public. Fiecare instituție și-a făcut treaba. Dar cele patru locuiesc în patru registre diferite, cu patru ritmuri de publicare diferite, moduri de căutare diferite – și, cel mai important, cu identificatori diferiți ai aceleiași firme: CUI într-o parte, denumire în alta.

Separat, fiecare este un fapt aparent banal. Împreună, însă, sunt o poveste pe care orice creditor o recunoaște imediat.

Și nicio instituție publică nu ți-o spune ca poveste.

Când „public” nu înseamnă și cunoscut

Am fost recent într-o discuție cu departamentul de risc al uneia dintre cele mai mari companii financiare din România. Oameni care fac zilnic analiză profesionistă, pe operațiuni și expuneri mari. Nu auziseră de Buletinul Electronic al Registrului Comerțului. Iar serviciul este pus la dispoziție de Registrul Comerțului din 2022, odată cu aplicarea noii Legi a registrului comerțului.

Sub nicio formă nu este o critică la adresa lor. Publicitatea legală face ca anumite acte să devină opozabile terților. Dar dacă o sursă oficială rămâne necunoscută chiar și unui departament specializat, faptul că informația a fost publicată nu ne dă garanția că ea va fi găsită la timp.

O informație poate fi publică în sens juridic și aproape invizibilă în procesul concret de decizie.

Problema: nu sunt prea puține date, ci prea multe

Ce mi-a atras atenția însă este că întrebarea echipei de risc a fost, de fapt, alta: cum separi semnalul de zgomot când ai acces la un volum mare de informații?

Portalul instanțelor este cel mai bun exemplu. Serviciul său web permite căutarea dosarelor după numărul dosarului, obiect, numele părții, instanță și perioadă. Dar nu folosește CUI-ul drept criteriu de căutare. În plus, denumirea companiilor este scrisă manual, deci poate fi greșită sau prescurtată.

Într-o țară cu mii de firme cu denumiri similare, ba chiar identice – până în 2008, denumirile erau unice doar pe județ, nu și pe țară –, asta înseamnă că între datele publice și un răspuns utilizabil mai stau doi pași: să fii sigur că dosarele aparțin firmei tale și nu alteia cu nume asemănător și să elimini duplicatele.

Apoi, chiar și numărul dosarelor poate fi înșelător. În procedurile complexe, mai ales în insolvență, dintr-un dosar principal se pot forma, prin disjungere, zeci sau chiar sute de dosare. Numărate separat, volumul aparent crește fără ca fiecare poziție din listă să reprezinte un eveniment juridic independent.

Nici toate aparițiile în instanță nu au aceeași semnificație. Contează materia dosarului și calitatea în care apare compania. Una este ca firma să fie terț poprit într-un dosar care privește un angajat al său. Cu totul alta, ca un creditor să-i ceară deschiderea procedurii insolvenței.

De aceea, o corelare corectă presupune întâi identificarea legăturilor dintre dosarul principal și cele disjunse, astfel încât principalul să fie numărat o singură dată. Apoi clasificarea dosarelor după gradul de risc, în funcție de materie și de calitatea procesuală. După această filtrare, cronologia devine la rândul său relevantă. O listă cu 40 de litigii spune puțin, dar faptul că 30 dintre cele relevante au apărut în ultimele opt luni poate schimba o decizie.

Datele sunt aceleași. Valoarea apare când reduci zgomotul, evidențiezi relevanța și așezi evenimentele pe o axă a timpului. Și pentru că o imagine face cât o mie de cuvinte, iau un caz real din baza noastră de date. Nu contează care este compania, contează forma pe care o ia informația după ce este curățată și așezată în timp:

Cine unește punctele

Nici în afara României nu este totul gratuit, centralizat și perfect și nici acolo statul nu-ți dă un verdict. Diferența este că oferă date actualizate și ușor de reutilizat.

România nu pornește de la zero: are surse puternice și servicii programatice utile. În baza noastră de date există informații preluate prin serviciile web ale ANAF pentru aproximativ 5,5 milioane de entități înregistrate fiscal. Dar punctele rămân separate. Nu există un sistem oficial transversal care să urmărească aceeași companie în toate sursele, să păstreze istoricul și să semnaleze schimbarea.

Nici nu este rolul statului să îți spună dacă poți acorda credit comercial. Instituțiile publice trebuie să publice faptele corect, actualizat și într-o formă reutilizabilă. Decizia rămâne a companiei care își asumă expunerea.

Între publicare și decizie rămân însă patru operațiuni pe care nu le face nicio instituție. Identificarea: să fii sigur că toate informațiile se referă la aceeași firmă, chiar dacă fiecare registru o numește altfel.

• Corelarea: să pui laolaltă ce spun sursele despre ea.
• Istoricul: să păstrezi ce era adevărat anul trecut, pentru că altfel nu vezi direcția.
• Ierarhizarea: să separi ce contează de ce doar ocupă spațiu.

Aici se diferențiază, de fapt, furnizorii de informații despre companii. Nu prin numărul de surse pe care le preiau, ci prin ce fac cu ele după aceea.

Și acum, ce faci concret

Trei concluzii practice.

1. Bilanțul este necesar, dar nu suficient. O verificare serioasă include statutul juridic și fiscal, insolvența, litigiile, restanțele, garanțiile și incidentele de plată – acolo unde datele sunt disponibile și accesibile legal.

2. Numărul brut nu contează. Contează dacă dosarele sunt distincte, materia lor, calitatea în care apare compania și ritmul în care acestea apar. Trei litigii în trei ani spun altceva decât trei litigii în trei luni. Același raționament se aplică restanțelor la bugetul de stat și incidentelor de plată.

3. Verificarea punctuală este o fotografie, riscul este un film. Situația partenerului se poate modifica între semnarea contractului și data la care trebuie să îți plătească factura. Nu uita că banii tăi, până la încasarea lor, sunt în afacerea lui.

Poți face manual o verificare aprofundată pentru câțiva parteneri importanți. Nu o poți repeta constant pentru sute de companii, parcurgând de fiecare dată toate sursele și reconstruind istoricul. Pentru că informația publică nu te protejează prin simplul fapt că există. Te protejează abia atunci când ajunge la tine – corectă, la timp, relevantă și acționabilă, într-o formă în care o poți citi.

———————–

Despre autor

Există antreprenori care construiesc produse și există antreprenori care construiesc încredere. Pentru Antoaneta Pop, cea mai valoroasă resursă dintr-o afacere este informația corectă, primită la timp. După aproape două decenii petrecute în sistemul financiar-bancar, analizând bilanțuri, riscuri și decizii de creditare, Antoaneta Pop a înțeles că cele mai importante probleme ale unei companii nu apar întotdeauna în cifre și a construit un proiect bazat pe profesionalism, calitatea datelor și prevenirea riscurilor. (Puteți citi povestea sa aici.)

Despre AlertăCUI

AlertăCUI este o platformă românească de verificare, evaluare și monitorizare a companiilor, lansată în 2012. Urmărește automat datele publice ale companiilor și te alertează când apar semnale relevante, cum ar fi litigii, sechestre, modificări de acționariat, restanțe la bugetul de stat sau insolvențe. Poți verifica oricând orice companie și îți poți ajusta în orice moment lista de parteneri monitorizați, ca să afli la timp ce se întâmplă cu cei cu care lucrezi, înainte ca o problemă a lor să devină a ta. Fii informat! Acționează la timp! – www.alertacui.ro