Prețurile de transfer intră în etapa raportării anuale. ANAF schimbă regulile pentru tranzacțiile cu firme afiliate din 2026

Cea mai importantă schimbare vizează marii contribuabili. Aceștia nu vor mai trebui doar să aibă dosarul prețurilor de transfer pregătit pentru eventualitatea unui control, ci să îl depună anual prin Spațiul Privat Virtual, în termen de 30 de zile lucrătoare de la termenul de depunere a declarației anuale privind impozitul pe profit.

Pentru ANAF, noul cadru înseamnă acces mai rapid la date și o capacitate mai mare de analiză. Pentru companii, înseamnă că prețurile de transfer devin un proces recurent, nu o documentație făcută în grabă când vine controlul fiscal.

O reformă majoră după zece ani de întârzieri

Ordinul ANAF nr. 828/2026 a fost publicat în Monitorul Oficial pe 2 iulie 2026 și se aplică tranzacțiilor cu persoane afiliate derulate începând cu anul 2026. El înlocuiește Ordinul 442/2016 și introduce un cadru mai amplu pentru documentarea, solicitarea, ajustarea și estimarea prețurilor de transfer.

Schimbarea contează pentru companiile care cumpără servicii de la firme din același grup, primesc finanțări intragrup, plătesc redevențe, transferă active sau derulează tranzacții comerciale cu entități afiliate. În economie, aceste tranzacții sunt frecvente, mai ales în grupurile multinaționale, dar nu numai.

Horațiu Hagiu, consultant fiscal și cofondator Kontas România, spune că schimbarea trebuie înțeleasă din timp. „Pentru orice companie care derulează tranzacții cu firme din același grup, de la IMM-uri cu un singur furnizor afiliat până la subsidiare ale multinaționalelor, schimbările merită înțelese din timp.”

În practică, mesajul este simplu. Cine are tranzacții cu afiliați nu mai poate trata dosarul ca pe o formalitate de arhivă.

Dosarul se depune, nu doar se pregătește

Până acum, marii contribuabili trebuiau să întocmească dosarul prețurilor de transfer până la termenul legal de depunere a declarației de impozit pe profit, dar îl prezentau efectiv doar dacă ANAF îl cerea în control. Din 2026, logica se schimbă.

Dosarul va trebui depus prin SPV. Dacă nu a fost depus, iar ANAF îl solicită în control, termenul de prezentare pentru marii contribuabili scade la cinci zile lucrătoare. Pentru contribuabilii mici și mijlocii, dosarul rămâne la cerere, cu termen de 30-60 de zile lucrătoare și o singură prelungire posibilă de maximum 30 de zile.

Adelina Bobe, Senior Manager, Prețuri de Transfer, Deloitte România, arată că depunerea anuală este una dintre principalele modificări. „Cele mai relevante modificări privesc depunerea anuală a dosarului prin Spațiul Privat Virtual, extinderea cerințelor privind analiza funcțională și documentarea mai detaliată a studiilor de comparabilitate.”

Aceasta nu înseamnă că ANAF va verifica automat fiecare dosar. Dar înseamnă că documentația va fi disponibilă mai repede și poate alimenta analize de risc mai precise.

Praguri analizate mai granular

Noul ordin schimbă și modul în care se calculează pragurile de documentare. În vechiul sistem, pragurile se analizau mai ales prin raportare la valoarea totală anuală a tranzacțiilor dintr-o categorie, cumulate cu afiliații. Noul sistem coboară analiza la nivel de persoană afiliată și categorie de tranzacții.

Pentru marii contribuabili, pragul aferent serviciilor scade de la 250.000 euro la 100.000 euro. Pragul pentru finanțări și dobânzi rămâne 200.000 euro. Activele necorporale au prag distinct de 250.000 euro, iar activele corporale rămân la 350.000 euro.

Pentru contribuabilii mici și mijlocii, pragurile sunt 50.000 euro pentru servicii, 100.000 euro pentru dobânzi, 150.000 euro pentru active necorporale și 200.000 euro pentru active corporale.

Această abordare poate scoate unele tranzacții din zona de documentare, dar poate introduce altele care înainte se pierdeau în calculul cumulat. Pentru firme, primul pas va fi inventarierea tranzacțiilor intragrup pe fiecare afiliat.

Când ANAF vrea detalii

Noul cadru nu se oprește la termene și praguri. El extinde conținutul dosarului. Companiile trebuie să ofere informații mai detaliate despre grup, tranzacții intragrup, ajustări de final de an, organigrame, restructurări, profil funcțional, analiza comparabilității și justificarea metodelor folosite.

Adelina Bobe spune că ordinul schimbă modul în care se determină obligația de documentare. „Proiectul de ordin aduce modificări importante privind modul de determinare a obligației de documentare, conținutul dosarului și nivelul de detaliu solicitat în analiza funcțională și în studiile de comparabilitate.”

Această schimbare arată direcția ANAF. Fiscul nu vrea doar să vadă că există un dosar. Vrea să înțeleagă cine face ce în cadrul grupului, cine își asumă riscurile, unde se creează valoarea și dacă prețurile folosite reflectă condiții de piață.

Pentru companii, asta înseamnă o documentație mai apropiată de realitatea operațională.

Și dacă Excelul de acasă nu se potrivește cu socoteala din târg?

O noutate importantă este cerința ca studiile de comparabilitate să fie prezentate inclusiv în format Excel editabil. ANAF vrea să vadă formulele utilizate, companiile comparabile selectate, companiile eliminate și motivele excluderii acestora.

Această cerință poate părea tehnică, dar este importantă. Studiul de comparabilitate este unul dintre cele mai sensibile elemente ale dosarului. El arată dacă marja, prețul sau indicatorul folosit de companie se încadrează în intervalul de piață.

Ordinul introduce și o ierarhie explicită pentru comparabile, de la nivel național la Uniunea Europeană, apoi EMEA și internațional. Pentru partea testată nerezidentă, analiza trebuie să pornească de la jurisdicția acesteia.

În unele cazuri, această regulă poate crea dificultăți practice, mai ales când informațiile publice din anumite jurisdicții sunt limitate.

Substanța economică devine centrală

Prețurile de transfer nu mai pot fi apărate doar prin formule și tabele. ANAF cere o analiză funcțională mai detaliată, cu prezentarea departamentelor, a funcțiilor relevante, a pozițiilor de conducere strategică și operațională și a profilului de risc al entității.

Această direcție este aliniată practicii OCDE, unde accentul cade pe substanța economică. Nu contează doar contractul, ci și ce face efectiv compania, ce riscuri asumă, cine ia deciziile și unde se creează valoarea.

Adelina Bobe vede aici o direcție utilă pentru fundamentarea dosarelor. „Aceste cerințe reflectă accentul tot mai mare pus de autoritățile fiscale pe substanța economică, pe funcțiile efectiv îndeplinite și pe locul în care se creează valoarea în cadrul grupului.”

Pentru companii, această cerință poate fi sănătoasă dacă documentația reflectă realitatea. Devine însă riscantă dacă dosarul este copiat din modele vechi și nu mai corespunde operațiunilor actuale.

Ajustările pot deveni mai dure

Noul ordin clarifică și modul în care ANAF poate face ajustări sau estimări. Dacă o tranzacție nu se încadrează în ceea ce experții numesc „intervalul intercuartilar de piață”, ajustarea se poate face la tendința centrală, adică la mediana intervalului de comparare. În anumite situații, poate fi folosită media aritmetică.

Această regulă contează pentru firmele care au marje la limita intervalului sau care nu pot susține solid metodologia aleasă. Dacă dosarul este incomplet sau nu este depus, ANAF poate merge spre estimare, iar riscul fiscal crește.

Horațiu Hagiu rezumă miza practică. „Cine tratează prețurile de transfer ca pe o obligație de bifat riscă ajustări și dobânzi; cine le tratează ca pe o politică coerentă câștigă predictibilitate fiscală.”

Aceasta este diferența dintre conformare formală și management fiscal real. În noul cadru, prețurile de transfer devin o politică de business, nu doar un dosar cerut de consultanți.

Costuri mai mari de conformare, din păcate

Regulile mai clare pot aduce predictibilitate, dar vor crește și costurile de conformare. Companiile vor avea nevoie de date mai bune, politici actualizate, studii de comparabilitate mai solide și colaborare mai strânsă între departamentele financiar, juridic, operațional și fiscal.

Pentru grupurile mari, efortul va fi semnificativ. Pentru firmele mai mici care au tranzacții cu afiliați, provocarea poate fi chiar mai mare, pentru că resursele interne sunt limitate.

Adelina Bobe avertizează că anumite cerințe pot duce la costuri suplimentare. „O astfel de obligație nu se regăsește în liniile directoare OCDE și poate genera costuri suplimentare de conformare.”

Aici apare tensiunea noului ordin. El poate ajuta ANAF să controleze mai bine tranzacțiile cu afiliați, dar poate adăuga sarcini administrative serioase pentru companiile care încearcă să se conformeze corect.

Anul acesta este doar… pregătirea

Noile reguli se aplică tranzacțiilor cu afiliați derulate începând cu 2026, iar procedurile de administrare fiscală inițiate după 1 ianuarie 2027 vor folosi noul cadru. Asta înseamnă că firmele au o fereastră de pregătire, dar nu foarte lungă.

Companiile trebuie să își inventarieze tranzacțiile intragrup. Trebuie să verifice noile praguri, să își actualizeze politicile, să pregătească benchmark-uri și să stabilească responsabilități interne. Pentru marii contribuabili, trebuie pregătit și fluxul de depunere prin SPV.

Horațiu Hagiu spune că documentarea intră într-o rutină nouă. „Documentarea prețurilor de transfer devine o rutină anuală digitală, transparentă și verificabilă de administrația fiscală.”

Această rutină poate fi incomodă la început, dar poate reduce riscul pe termen lung. Companiile care se pregătesc din timp vor avea mai puține surprize la control.

Fiscul trece la control pe date

Noul ordin se înscrie într-o direcție mai amplă: ANAF vrea mai multe date, mai repede și într-un format analizabil. e-Factura, SAF-T, e-Transport și acum depunerea dosarului de prețuri de transfer prin SPV arată aceeași tendință.

Administrația fiscală nu mai așteaptă doar controlul clasic. Vrea să vadă riscurile din date. Prețurile de transfer sunt o zonă potrivită pentru acest tip de analiză. Motivul: tranzacțiile cu afiliați pot muta profitul între jurisdicții sau între companii din același grup.

Pentru companii, noua realitate înseamnă că informațiile trebuie să fie coerente între dosarul de prețuri de transfer, situațiile financiare, raportările fiscale și contractele intragrup.

Orice diferență poate deveni semnal de risc.

La bancul de probe

Noile reguli privind prețurile de transfer sunt un test dublu. Pentru companii, testul este capacitatea de a trece de la conformare reactivă la documentare permanentă. Pentru ANAF, testul este capacitatea de a folosi datele inteligent, fără să transforme documentarea într-o birocrație excesivă.

O administrație fiscală modernă nu ar trebui să ceară doar mai multe fișiere. Ar trebui să identifice mai bine riscurile reale și să lase în pace companiile cu politici coerente și documentate.

Dacă ordinul va duce la controale mai bine țintite și la reguli mai clare, poate fi un pas înainte. Dacă va produce doar dosare mai groase și costuri mai mari, companiile vor vedea reforma ca pe încă o povară fiscală.

Din 2026, prețurile de transfer ies din sertar. Iar pentru multe companii, acesta va fi primul test real al noii fiscalități bazate pe date.