Indicele de referință BET, care include cele mai lichide 20 de companii, a scăzut cu 0,56%. A închis la 35.499,79 puncte. În ultima lună, reperul pieței a urcat cu 5,24%. Comparativ cu aceeași perioadă din 2025, avansul ajunge la 70,55%.
Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a fost de 66,65 milioane de lei, cu 36% sub ședința precedentă. Volumul de titluri tranzacționate a ajuns la 31,81 milioane, în creștere cu aproximativ 41% față de ședința anterioară, când au fost tranzacționate 22,53 milioane de titluri.
Doar un indice BVB a închis pe plus. Este vorba despre BET-FI, indicele societăților de investiții financiare și al Fondului Proprietatea care a urcat cu 0,83%. BET-NG, indicele companiilor din energie și utilități, a avut cel mai mare declin, de 0,74%, ROTX, indicele care măsoară evoluția celor mai lichide acțiuni tranzacționate la Bursa de Valori București, a scăzut cu 0,59%. BET-EF, reperul companiilor din energie, utilități și sectorul financiar, a coborât cu 0,56%. BET-TR, indicele care reflectă atât evoluția prețurilor celor mai lichide companii, a scăzut cu 0,55%.
Principalii indici internaționali au avut evoluții preponderent pozitive în cursul zilei. La ora publicării, Euro Stoxx 50 avansa cu 0,43%, iar DAX câștiga 0,69%. FTSE 100 urca 0,32%, în timp ce Dow Jones urca cu 0,21%. Nasdaq urca cu 1,37%, iar Nikkei 225 a coborât cu 0,12%.

Evoluția săptămânală a indicelui BET
Evoluția acțiunilor din BET
Cris-Tim Family Holding (CFH) a înregistrat cea mai mare creștere din BET, de 1,27%, până la 48,0000 lei. Romgaz (SNG) a câștigat 0,99%, la 18,3800 lei. Premier Energy (PE) a avansat cu 0,66%, la 61,4000 lei.
Electrica (EL) a înregistrat cel mai mare declin, de 3,63%, până la 49,1500 lei. De asemenea, Hidroelectrica (H2O) a înregistrat o scădere de 2,91%, până la 180,4000 lei. MedLife (M) a pierdut 1,69%, până la 11,6200 lei.
În topul lichidității de pe BVB, primul loc a fost ocupat de Hidroelectrica (H2O), cu 13,026 milioane de lei, 71.402 acțiuni și 1.643 tranzacții. Banca Transilvania (TLV) a urmat, cu 10,90 milioane de lei, 292.391 milioane de titluri și 839 de tranzacții.
Romgaz (SNG) a înregistrat 6,93 milioane de lei, 379.742 de acțiuni și 621 de tranzacții. Electrica (EL) a avut 5,69 milioane lei, 114.914 milioane de acțiuni prin 571 de tranzacții. OMV Petrom (SNP) a completat clasamentul, cu 5,23 milioane lei, 4.135.269 milioane acțiuni și 962 de tranzacții.
Principalele anunțuri ale zilei
Vineri, Ministerul Finanțelor a anunțat că lansează între 7 și 14 august a opta ofertă Fidelis din acest an. Investitorii pot alege între șapte emisiuni, patru în lei și trei în euro. Dobânzile ajung la 7,5% pe an pentru lei și la 6,3% pentru euro, iar veniturile sunt neimpozabile.
Tot astăzi, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA şi compania americană Argent LNG au semnat, la sediul Transgaz din Bucureşti, un Memorandum de Înţelegere (MoU) prin care cele două părţi vor analiza posibilitatea unei investiţii strategice de capital a Transgaz în dezvoltatorul terminalului de gaze naturale lichefiate (GNL) din Port Fourchon, statul Louisiana (SUA).

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/gam-ol-analysis-49373491280.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/inchis.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/vot-parlament.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/seo.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/insolventa.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/pislaru.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/economia-circulara.jpg)
:quality(75)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/cipuri.png)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/spacex-dreamstime-david-tonelson.jpg)