Reducerea valorii voucherelor de vacanță îi face pe unii români să renunțe la minivacanța de Rusalii. Alții fac rată pentru trei zile de relaxare

Reducerea valorii voucherelor de vacanță îi face pe unii români să renunțe la minivacanța de Rusalii. Alții fac rată pentru trei zile de relaxare Reducerea valorii voucherelor de vacanță îi face pe unii români să renunțe la minivacanța de Rusalii. Sursa foto: (pixabay)
Minivacanța de Rusalii și de 1 iunie pornește cu rezervări mai slabe față de același interval al anului trecut. Astfel, scăderea valorii voucherelor de vacanță și a puterii de cumpărare îi fac pe români să fie mai precauți.

Aceștia ajung să amâne sau chiar să renunțe la rezervări. Totuși, operatorii din turism nu și-au pierdut optimismul. Aceștia vorbesc despre o creștere a cererii în ultimul moment ar putea echilibra balanța, pe fondul ofertelor last minute. Declarațiile aparțin lui Adrian Voican, vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

„După Paşti şi 1 Mai, urmează acum perioada de 1 Iunie, începutul verii calendaristice, care se suprapune şi cu minivacanţa de Rusalii. Interesul pentru rezervări este ridicat. Totuşi, faţă de ultimii doi ani, minivacanţa de Rusalii cade cu 1-3 săptămâni mai devreme. Asta face ca rezervările să fie ceva mai timide anul acesta. Se resimte în continuare impactul reducerii voucherelor de vacanţă la jumătate, dar şi scăderea puterii de cumpărare. Toate acestea au schimbat comportamentul turiştilor. Dacă în anii trecuţi vacanţele erau cumpărate din timp, prin înscrieri timpurii, acum rezervările sunt făcute mult mai aproape de data plecării”, a declarat Adrian Voican.

Precizăm că, potrivit noilor reglementări, instituțiile publice vor acorda anual vouchere în valoare de 800 de lei, pentru personalul cu salarii de bază lunare nete de până la 6.000 de lei. Comparativ cu anul 2025, plafonul salarial de eligibilitate a fost redus. Atunci limita maximă era de 8.000 de lei net lunar.

Oferte speciale din partea agențiilor. Românii fac rate pentru a merge trei zile în vacanță

Vicepreședinte ANAT spune că atât operatorii din turism, agenţiile, cât şi hotelurile vin cu tot felul de oferte avantajoase pentru români. Totul, în speranța de a compensa, cât de cât, aceste dificultăți. Oficialul a mai menționat că unii români apelează la rate pentru a putea merge în vacanță.

„S-au lansat oferte în care familiile beneficiază de gratuităţi pentru cei mici. Unele pachetele turistice sunt completate cu servicii suplimentare. Există si oferte de tip «plăteşti 3 şi stai 4 nopţi» sau alte reduceri last minute. Mulţi turişti aleg şi zonele de munte sau destinaţii în zonele de deal şi vie din Prahova sau Buzău. Aici sunt organizate tabere, festivaluri şi activităţi în aer liber. În acest moment, gradul de ocupare pentru vacanţa care urmează e dificil de estimat. Asta pentru că deciziile de rezervare se iau în ultimele zile şi depind atât de prognoza meteo, cât şi de resursele financiare disponibile. Pe ultima sută de metri, mulţi români apelează inclusiv la carduri de cumpărături. Preferă plata în rate pentru a-şi putea achiziţiona vacanţele dorite”, a menționat Adrian Voican.

Peste 65% dintre turiști au ales să se cazeze la hoteluri de 4 și 5 stele

Chiar dacă buzunarele sunt mai strâmte, românii nu par dispuși să facă vreun compromis la capitolul confort atunci când pleacă în vacanță. Astfel, peste 65% dintre turiști au ales să se cazeze la unități de 4 și 5 stele. Aceștia optează pentru hoteluri care oferă piscine și bazine termale, zone de spa și wellness, animație cu muzică live sau activități special gândite pentru cei mici.

„O tendinţă clară în comportamentul de consum este orientarea către confort şi servicii superioare. Peste 65% dintre turiştii români au ales unităţi de cazare de 4 şi 5 stele. Ei preferă hotelurile care oferă un pachet complet de experienţe: de la acces la facilităţi cu ape termale, zone de wellness şi spa, până la programe de divertisment cu muzică live şi activităţi dedicate copiilor. Durata medie a sejurului a rămas constantă la 3 nopţi, atât pentru zona de litoral cât şi pentru munte”, mai spune acesta, potrivit Agerpres.

Adrian Voican este şi preşedinte BIBI Group4Travel, specializat în vacanţe autohtone.

0 comentarii