Sectorul românesc de comerț electronic B2C a ajuns la 12,9 miliarde de euro în 2025, în creștere cu 10% față de anul precedent, potrivit European E-Commerce Report 2026. Pentru 2026, raportul estimează o nouă creștere, până la 13,5 miliarde de euro.
Evoluția plasează România într-o poziție importantă în Europa Centrală și de Est. Potrivit raportului, țara noastră are cel mai mare sector de comerț electronic din Europa de Est, reprezentând peste jumătate din valoarea totală de 23,3 miliarde de euro înregistrată de regiune în 2025. Suma cheltuită online de români pe bunuri și servicii este comparabilă cu cea a Cehiei și este peste cea a Austriei, Ungariei sau Bulgariei. Polonia rămâne, la distanță, principalul pol regional, cu 47,4 miliarde de euro.
Și ritmul de creștere, de 10% anul trecut, a fost peste media de 8% a Europei Centrale. Dar sub avansul de 14% consemnat la nivelul Europei de Est. Pe de altă parte însă, comerțul electronic a ajuns să reprezinte 3,39% din PIB-ul României, peste nivelurile medii atât din Europa Centrală (2,82%), cât și din Europa de Est (2,41%).
Există spațiu de creștere
Datele arată însă că piața de comerț electronic locală are încă spațiu de dezvoltare. 95% dintre românii cu vârste între 16 și 74 de ani foloseau internetul în 2025, dar numai 60% cumpărau online.
Penetrarea internetului este deja peste media Europei Centrale, de 93%. Dar ponderea cumpărătorilor online rămâne mult sub nivelul de 74% al acestei regiuni. În 2021, numai 38% dintre români cumpărau online, ceea ce înseamnă o creștere de 22 de puncte procentuale în patru ani. Pentru 2026, raportul estimează că ponderea cumpărătorilor online din România va ajunge la 65%.
„În materia comerțului electronic, România nu mai este un stat mic, aflat la început de drum. Am depășit 12 miliarde de euro și suntem deja una dintre piețele relevante ale Europei Centrale și de Est. În același timp, cifrele ne arată foarte clar unde se află următoarea etapă de creștere: avem o penetrare a internetului comparabilă sau chiar mai bună decât în unele piețe mai mature, dar încă transformăm într-o proporție mai mică utilizatorii de internet în cumpărători online. Această diferență reprezintă o oportunitate reală pentru companiile românești”, a explicat Cristian Pelivan, director executiv al Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO).
65% din valoare vine din bunuri
Raportul indică și schimbări structurale în sectorul local. 65% din valoarea pieței de e-commerce din România în 2025 provine din bunuri și 35% din servicii. În paralel, infrastructura de livrare se dezvoltă rapid în jurul lockerelor.
Plățile digitale, portofelele electronice și soluțiile de tipul Buy Now, Pay Later câștigă teren, chiar dacă plata la livrare continuă să aibă o pondere importantă.
Din perspectiva ARMO, următoarea etapă de dezvoltare depinde nu doar de adopția digitală, ci și de condiții concurențiale echitabile. Raportul subliniază că firmele românești concurează într-o piață fără frontiere, în timp ce o parte dintre obligațiile naționale se aplică în principal companiilor locale.
Eliminarea scutirii de taxe vamale pentru trimiterile cu valoare redusă provenite din afara UE reprezintă un pas către reducerea acestui dezechilibru. Însă efectul va depinde de aplicarea efectivă a regulilor privind evaluarea vamală, siguranța produselor și responsabilitatea comercianților.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/comert-electronic-2-sursa-foto-pixabay.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/ministerul-finantelor.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/22043.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/whatsapp-image-2026-09-14-at-18-24-09.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/03/cale-ferata.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/pnrr.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/saligny.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/preta-gaze-sursa-foto-pixabay.jpg)
:quality(75)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/entersoftone-sursa-foto-arhiva-companiei.png)